Feedback

Volvo și Geely își unesc activitățile de producție a motoarelor: noua companie vrea să devină un furnizor global pentru mai mulți constructori auto

Publicat Luni, 07.10.2019
de Paul Cosma
Comenteaza 9
Volvo și Geely își unesc activitățile de producție a motoarelor: noua companie vrea să devină un furnizor global pentru mai mulți constructori auto - Poza 1
Volvo și grupul Geely au anunțat că vor o fuziune a operațiunilor de dezvoltare și producție a motoarelor, astfel încât noua companie să devină un furnizor global pentru mai mulți constructori auto. Noul business va reduce semnificativ costurile pentru Volvo și Geely, urmând să se concentreze pe dezvoltarea viitoarelor generații de motoare tradiționale și a tehnologiilor hibride.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volvo face un nou pas în direcția electrificării, după ce își propusese ca, până în 2025, 50% din vânzări să fie asigurate de vehicule electrice, în timp ce cealaltă jumătate să fie trecută în dreptul hibrizilor.

Suedezii au anunțat că doresc unificarea activităților de dezvoltare și producție a motoarelor cu grupul chinez Geely din care fac parte. Noua companie ar permite Volvo să se concentreze mai mult pe dezvoltarea motoarelor electrice pentru modelele sale, dar și să reducă nivelul costurilor pentru ambele entități.

Pentru Geely, noua entitate reprezintă dezvoltarea unor viitoare generații de motoare tradiționale și tehnologii hibride pentru brandurile Geely Auto, Lotus, LEVC și Lynk&Co. În plus, Volvo și Geely vor ca noua companie să devină un furnizor global de motoare și pentru alți constructori auto.

“Mașinile hibride au nevoie de cele mai bune motoare cu combustie internă. Această nouă companie va avea resursele și expertiza pentru a dezvolta aceste motoare la un cost eficient,” a declarat Håkan Samuelsson, CEO-ul și președintele Volvo.

Via Volvo


Comentarii (9)

  • Din ce inteleg, viitoarele modele Volvo vor avea motoare clasice de la Geely, in timp ce suedezii se vor concentra pe motoare electrice. Dupa parerea mea, nu suna bine pentru Volvo, pentru ca pana acum se puteau lauda ca motoarele sunt concepute de ei, cu banii chinezilor, daca renunta si la asta...

    Apoi cine ar cumpara motoare de la Geely ?
    8 1
  • Suedezii.. a se citi chinezii au hotărât să...

    Volvo a avut o istorie extraordinară dar uite că a ajuns pe mâna chinezilor.
    Este o maşină frumoasă în continuare, ceea ce este ok, dar cand duci totul în China îţi mai rămâne doar logo.

    Acelaşi lucru se întâmplă şi cu Jaguar dar lucrurile nu au mers aşa departe.
    4 2
  • Atâta am lăudat (și eu) pomul chinezo-suedez (exact cum precizezi, Dane: pe baza formulei gălbejiții cu mălaiul, scandinavii cu priceperea și independența tehnică), încât acesta începe să scuture tot mai puține fructe și tot mai multe frunze. Verzi...

    N-ai văzut atâta cerbicie: cum există ceva bun (și, automat, rar) pe lumea asta, cum zdrang! --- trebuie anihilat/doborât de urgență. Așa că mai vechea deviză "Scapă cine poate" (de colapsul lăuntric) se transformă, conjunctural, în (prea) exigenta pretenție "Scapă doar cine se bucură, și încă în permanență, de nervi de oțel și de calmitate de călugăr". Sau, precum se întrebau Părinții Ortodoxiei, "cine este acel temerar care se ține neabătut în mijlocul tuturor smintelilor care îl înconjoară, ca să vină îngerii să se închine lui?".

    PS. Edikkkukule, "chinezofobia" ta o aplici și în cazul..."electricelor" ? Că doar știm cu toții că firmele capitalisto-comuniste chinezești rămân imbatabile pe Glob (și) în materie de producere și livrare a indispensabilelor baterii. Apropo, haideți să vedeți argumentație "impecabilă" la e-maniacul nostru.
    4 3
  • Rudolf D.
    Chinezarie cap coada. De la design pana la ultimul surub.
    2 2
  • Cele mai bune baterii din lume le produce Panasonic JAPONIA

    CHINA doar fură tehnologie la greu şi fac în masă.

    NU AȘ CUMPĂRA NIMIC BASED CHINA. NICIODATĂ.

    Ca şi la AC cele mai bune din lume cele JAPONEZE dar acum este o firmă CHINEZĂ MARE care se dă rotundă că e cea mai tare, jdemii de premii şi model mai scump este tot cu on-off !!!

    Nu dau nume.

    Să cumpere cine o vrea AC CHINA BASED eu niciodată.

    Dar prostesc cu preţul mic, până elimină pe japonezi după care cresc preţurile maxim şi calitatea medie şi oricum MULT SUB JAPONEZE.

    Acesta este pericolul ENORM CHINEZ că ei vor să subjuge lumea !!
    2 1
  • Zadarnic te opintești să-mi "demonstrezi" cât de "pur" ești tu, Edikkkukule.

    N-ai cumpăra nimic produs în China, niciodată?! Te asigur că deja ai (prea) făcut-o. Cel mai accesibil exemplu este acesta: după ce scrii pe AM? De pe laptop sau de pe smartphone? Clar, nu?

    Dacă, printr-o minune nevisată, te vei trezi vreodată cu vreo "electrică" în dotare personală, mai mult ca sigur aceea va avea baterie chinezească sau orice altă componentă plăsmuită în țara Marelui Zid. Chiar și Tesla să scrie pe e-trotineta ta.

    O, daaa, Panasonic, japă adevărată. Recent, am vrut să-mi iau un cuptor cu microunde. Prima firmă răsărită pe miriștea mea cerebrală: Panasonic. Calitate ridicată la rang absolut. Mă uit eu cu admirație la aparat; arăta tentant, tehnologizat, ce mai. Deodată, mă cuprinde o presimțire. Deschid ușa și mă uit pe "cant" ; mi s-a risipit orice dubiu: "Made in Popular Republic of China"...S-au derulat în mintea mea, de-a valma, termeni precum "capitalism", "dezvoltare", "calitate", "seriozitate ", "profesionism", "Dreapta", "Bushido" bla-bla-bla. Am închis calm ușa și m-am dus mai departe, în lumea reală, care nu mai crede demult în basme frumoase, cu toate că "Neverending story" (1984).
    2 2
  • Dle Inexo am spus China based !!

    Adică produse "pur" chinezeşti gen Huawei, Gree, Xiaomi, Oppo, MG ZE, Volvo unele modele....
    1 1
  • Electrikkk, să înțeleg că insinuezi faptul că firmele (în normal, aș fi scris "companiile" sau "corporațiile", dar am vrut să evit cacofonia :D) "occidentale" care, din fire (a se citi: din nărav), produc "la greu" cu mână de lucru din Orezăria, păstrează neîntinate principiile & criteriile inițiale (carevasăzică, istorice!) ale calității totale? Pe bune??? Dar măcar te întrebi --- în mod elementar, la nivel de grădiniță! --- de ce mămițica lor s-au bulucit "capitaliștii" spre China cea maoist-purpurie (ca și cum un prof. univ. drd. ar ține morțiș, în plină glorie, să se întovărășească cu niște golani, drogați, interlopi etc.) ? Fiindcă, atunci când tentația profitului îți ia mințile, în bruma de gândire care ți-a rămas COSTURILE calității (obligatorii precum reputația ta!) devin echivalente cu diavolul...Costuri care reclamă, în egală măsură cu investițiile materiale, mână de lucru (apropo, nu-mi place sintagma "resurse umane"...sună nu atât tehnicist, cât jignitor față de cununa Creației, omul) înalt calificată. Bașca ORICINE își conștientizează potențialul profesional va pretinde ÎNTOTDEAUNA salarizare corespunzătoare...Cu toată dreptatea --- și de Sus, și de jos --- de partea lui. Adică încă un motiv de disconfort pentru "crema" patronal-managerială, pe care îl poate afișa sau nu față de "pretențioși" (sau "bășinoși"), în funcție de starea de spirit momentană.

    Țin să precizez că n-am urmat vreo facultate de profil economic, dat aici pur și simplu ți-am înșirat niște truisme, verikkkule. Oe care ori nu le stăpânești, ori te faci ca plouă (torențial). În acest ultim caz, te-aș suspecta de oarece...orgoliu/ipocrizie. Știi și tu prea bine că chinezăriile (acum sper că mi se permite cacofonia neintenționată :D) reprezintă parte integrantă din viața noastră organică...Dar preferi să te cufurești pe tine cu figuri de Buftea. De fapt, înotăm cu toții în aceeași lac, dar se trezește unul sau altul să pretindă țipând (sau invers) --- și încă la mijlocul lacului --- că el a rămas "perfect" uscat, ba chiar "pe verificatelea" !
    1 1
  • Scuze, cam multe greșeli de ortografie în textul meu. Am scris de pe telefon și de aceea. Dacă ar dori redacția să corecteze, i-aș mulțumi cu grație :)
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru