Test de anduranta Renault Megane Coupe (2008)

Renault Megane Coupe (2008) zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Golfuletz Studio
Marti, 17.08.2010
Un francez în Micul Paris

Luna august este fără îndoială cea mai frumoasă perioadă a anului pentru şoferii bucureşteni. Chiar dacă temperaturile depăşesc 35 de grade pe străzile capitalei, traficul respiră, se mişcă, este viu. Adio cozi interminabile, adio simfonie de claxoane, adio nervi întinşi la maxim.

Bucureştiul arată în această perioadă ca un mic orăşel de provincie, unde lucrurile decurg într-un ritm normal. Bineînţeles, mai sunt şi excepţii apărute din neant. Dimineţi foarte aglomerate, când ai impresia că toţi locuitorii capitalei îşi scot maşina din garaj. Trăim într-o ţară a extremelor, prin urmare traficul este similar.

Portretul traficului din această lună include şi silueta unui Megane Coupe, la volanul căruia am încercat să facem cât mai mulţi kilometri. Din cei 1000 bifaţi până acum, aproximativ 250 s-au desfăşurat numai în capitală. Am experimentat dimineţi răcoroase, cu trafic aerisit, zile toride, cu maşini bară la bară şi seri agitate, cu trafic alert.

Ne-am folosit în tot acest timp de un motor binecunoscut al francezilor, dieselul dCi de 1.9 litri, care promitea la începutul testului cifre optimiste de consum. Reamintim, pentru cei care nu au "degustat" episodul trecut, cifrele promise de cartea tehnică: 6.2 litri/100 de km în mediul urban, 4.4 litri în afara oraşului şi un consum mediu de 5.1 litri/100 de kilometri.

Prima etapă a testului de consum s-a desfăşurat pe principalele artere ale capitalei, la ore de vârf, într-o arşiţă care a solicitat la maxim instalaţia de climatizare.

O menajare a pedalei de acceleraţie şi destul de multe semafoare prinse pe culoarea verde au oprit computerul de bord la 7.2 litri/100 de kilometri, cu un litru peste ceea ce anunţau francezii. Trebuie să ţinem însă cont că turometrul nu a sărit mai sus de 2200 de rotaţii, iar accelerările s-au făcut progresiv, excepţie făcând două, trei situaţii.

Au fost însă şi dimineţi în care temperaturile au scăzut sub 30 de grade şi în care am renunţat la instalaţia de aer condiţionat. Mai mult decât atât, traficul a fost aerisit, iar semafoarele au indicat preponderent culoarea verde. Aceste ingrediente, combinate cu un şofat intuitiv, fără bruscări ale acceleraţiei ne-au adus la doar 6.0 litri/100 de kilometri. Exact! Mai puţin decât în cartea tehnică. Condiţiile au fost însă ideale.

Recordul de consum urban l-am atins însă undeva aproape de mizul nopţii, când străzile răsuflau uşurate, iar semafoarele clipeau de multe ori intermitent. O rulare deosebit de relaxată, cu schimbări ale rapoartelor sub 2000 de rotaţii şi cu porţiuni de drum rulate în treapta a şasea, au făcut ca Megane Coupe să impresioneze cu un 5.2 litri/100 de km, fără drept de apel.

Consumul înregistrat la volanul compactului francez poate fi însă diferit atunci când Bucureştiul nu se mai află în concediu.

Probabil că începând cu luna septembrie vom face cunoştinţă cu alte valori, pe care vi le vom raporta.

Rezultatele obţinute alături de motorul de 1.9 litri mă fac însă să cred că Renault poate exploata şi mai mult eficienţa motoarelor sale diesel. Vom vedea primele eforturi depuse în acest sens odată cu introducerea noii generaţii dCi, de 1.6 litri şi 130 de cai. Motorul va înlocui unitatea testată de noi şi cu siguranţă va oferi publicului cifre de consum urban cu mult îmbunătăţite. Ca să nu mai vorbim de emisii.

Următorul episod va imortaliza Megane Coupe pe drumurile României, fie că vorbim de autostradă, fie că vorbim de drumuri naţionale. Cei 4.4 litri/100 de kilometri par a fi o cifră optimistă, pe care vom încerca să o probăm.

Comentarii (11)

  • Mai interesnt mi s-ar fi parut daca ati fi testa coupe-ul echipat cu motorul 1.4 TCe ...
    11 3
  • @fdd
    Automarket a testat şi versiunea 1.4 TCe instalată pe Megane. Poţi citi testul aici:
    http://www.automarket.ro/stiri/veriga-lipsa-29659.html
    10 1
  • pana terminati voi testele astea cu Renault Megane Coupe, o sa apara noul model cu facelift, leduri si etc.

    la ce succes au Renaulturile......(vezi Laguna, Megane 3 etc.)
    4 1
  • ****
    un text foarte slab.......ati testat masina sau ati iesit seara in oras si dimineata ati venit la servici ..... 1000 km in 8 zile e de rasul lumii...nu cred k depasiti in 40 zile 7000km ......
    5 6
  • bine zici antonny
    măi frate păi ce aţi făcut cu motorina? aţi băgat-o la loi în maşini?

    300 km îi faci într-o seară după serviciu, ce naiba!
    4 5
  • Un francez in capitala tiganilor !
    17 5
  • @gerge
    genul tau , ar trebui expatriati
    10 6
  • Fotografiile par photoshopate, unde e mizeria si jegul binecunoscute in minunata noastra capitala?

    Auzi infatuare: Micul Paris! De ce? Ca o gramada de bogatasi isi trimiteau copiii la studii pe acolo si aia le faceau cu chiu cu vai sau mai mult prin cafenele... Mai degraba Marele gunoi estic!
    3 5
  • Vasile
    @Automarket
    "O rulare deosebit de relaxată, cu schimbări ale rapoartelor sub 2000 de rotaţii şi cu porţiuni de drum rulate în treapta a şasea, au făcut ca Megane Coupe să impresioneze cu un 5.2 litri/100 de km, fără drept de apel."

    Draga Automarket. Motorul dci e TURBO. Sa schimbi treptele sub 2000 rpm pe un turbo modern, numai de dragul consumului si al reclamei, inseamna o moarte prematura a motorului. De ce nu incercati sa faceti testul respectand exact conditiile recomandate de producator?? Sa vedem atunci realitatea datelor tehnice.

    Un motor turbo diesel modern (ma refer la majoritatea motoarelor fabricate in ultimii 10 ani), se conduce mai sportiv, mai turat. Recomandarea este a se schimba in treapta superioara de viteza, la o anumita turatie, astfel incat, acul turometrului sa cada pe turatia minima de cuplu maxim. NU stiu exact la ce turatie are acest dci cuplul maxim, dar, daca nu e biturbo (sau 2 turbine in serie), ma indoiesc sa aiba cuplul maxim incepand cu 1100-1200 rpm.
    4 1
  • @Vasile
    Au fost şi situaţii în care am exploatat normal maşina. Adică, aşa cum ai zis şi tu, peste 2000 de rotaţii. Scrie în text. Atunci consumul a urcat la 7.2 litri/100 de kilometri..
    0 3
  • ****
    au mai trecut 8 zile ce mai face masinuta.....
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru