Test de anduranta Renault Megane Coupe (2008)

Revoluţie sau evoluţie? Care este cuvântul cel mai potrivit pentru a caracteriza interiorul actualei generaţii Megane? Dacă ne uităm în urmă cu doi ani, observăm diferenţe majore între vechea generaţie a hatchback-ului compact şi ceea ce avem astăzi pe piaţă. Deci cu siguranţă vorbim despre o revoluţie.

Zi de zi, vreme de o lună, am petrecut cel puţin două ore în "mediul revoluţionar" şi trebuie să spun că senzaţia de confort nu a lipsit nici măcar o clipă. Renault a reuşit încă o dată ce şi-a propus: să creeze un habitaclu vesel, în care te simţi bine.

Vorbim despre un interior îmbrăcat în culoarea bej, devenită de-a lungul anilor un laitmotiv pentru modelul compact al constructorului francez. Nuanţa este odihnitoare şi are tendinţa de a nu deveni monotonă, chiar şi după ce ai facut zeci de mii de kilometri. Dezavantajul clar, pe care probabil îl intuieşte toată lumea? Se murdăreşte foarte repede. Este însă o problemă generală, de care se lovesc toţi proprietarii care aleg această culoare, indiferent de marcă sau model.

Materiale prietenoase

Să o luăm însă încet şi să disecăm ceea ce francezii au presărat în jurul celor cinci pasageri, pentru că fiecare maşină are puncte forte, dar şi puncte slabe. Unul din punctele forte este clar calitatea materialelor, prietenoase la atingere, cu o textură care îţi gâdilă simţurile şi cu o aşezare care place ochiului.

Plasticul care îmbracă planşa de bord este deosebit de moale, lăsând uneori impresia că te afli într-un exponat al segmentului premium. Poţi fi păcălit în acest sens şi de inserţia care imită lemnul, de culoare maro închis, asortată perfect cu interiorul bej. Ceea ce nu te lasă însă să visezi cu ochii deschişi este alternanţa materialelor de bună calitate cu plasticul dur, regăsit la nivelul portierelor şi a părţii inferioare a bordului.

Din fericire, pielea care îmbracă scaunele, perforată în zona şezutului, volanul schimbătorul şi chiar feţele portierelor pare a fi de calitate. Inserţiile de plastic argintii, de la nivelul consolei centrale, al volanului, al schimbătorului şi al gurilor de ventilaţie înveselesc şi mai mult habitaclul şi înlătură monotonia.

După 20.000 de kilometri totul pare la prima vedere la fel de curat şi de îngrijit ca în prima zi. Spun la prima vedere, pentru că un ochi atent poate observa mici neregularităţi, care îţi ridică semne de întrebare.

Spaţiile de depozitare sunt generoase, atât în interiorul cotierei sau torpedoului cât şi pe feţele uşilor. Se simte însă nevoia unor suporturi de pahare mai numeroase şi mai generoase pe consola centrală, plus un loc pentru telefonul mobil.

Instrumente cu afişaj digital

Pentru a oferi un look ceva mai futurist, dar şi pentru a se adapta trendului digital, Renault a optat pentru un altfel de instrumentar de bord. Mai exact, francezii au ales să prezinte informaţii ca: viteza de deplasare, nivelul carburantului şi temperatura, pe un cadran digital, mult mai fidel şi mult mai lizibil. Mulţi vor privi însă cu neîncredere indicele carburantului din rezervor, o expunere tradiţională fiind de preferat.

Simplitatea şi luminile calde vor convinge mulţi clienţi de aspectul funcţional al noului afişaj. Plus că, atunci când folosiţi pilotul automat, cadranul se colorează strident în verde şi roşu. Dacă tot am ajuns la pilotul automat, trebuie să observ că francezii se încăpăţânează să păstreze tradiţia în defavoarea unui aspect practic. Mă refer aici la comutatorul pentru cruise-control şi limitare de viteză, poziţionat în acelaşi loc: pe consola centrală.

Navigaţie rudimentară şi frână de mână electronică

Nici comenzile sistemului de navigaţie nu sunt un caz mai fericit, fiind amplasate destul de jos. În plus şoferul trebuie să îşi ia ochii de la drum pentru a vedea pe ce buton apasă. Joystick-ul este destul de fragil şi aţi putea avea surprize neplăcute exact atunci când căutaţi o adresă importantă. Şi când spun căutaţi, chiar vorbesc serios, pentru că meniul navigaţiei poate da mari bătăi de cap şi chiar claca lamentabil. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că harta României este foarte săracă în străzi şi străduţe, atunci ajungem la concluzia că o asemenea investiţie este total inutilă.

Sistemul audio propune o magazie de 6 CD-uri, cu cititor de MP3-uri şi ceva mai multe boxe, care nu dovedesc însă o fidelitate extraordinară atunci când volumul urcă.

Nu am apreciat niciodată frâna de mână electronică. Prefer una manuală, chiar dacă acest lucru înseamnă compromisuri în materie de spaţiu. Ştiu că francezii au fost nevoiţi să apeleze la ea pentru a face loc funcţiilor sistemului de navigaţie, dar funcţionarea sa este total nepractică.

Întârzierea cu care ea se manifestă poate fi deranjantă, mai ales pentru cei care şi-au dorit un coupe sportiv. Cu alte cuvinte, funcţia sa reală este identică cu cea teoretică: frână pentru parcare. Partea bunăeste că se dezactivează automat la plecarea de pe loc.

Spaţiu interior şi portbagaj

Deşi este un compact cu trei uşi, Megane Coupe poate fi mai generos decât mulţi rivali în ceea ce priveşte spaţiul interior. Accesul se face într-adevăr mai greu pe bancheta din spate, din cauza liniei arcuite a caroseriei, însă odată ajuns acolo poţi sta destul de relaxat.

Nu va imaginaţi însă că totul vine fără sacrificii. Cei de pe locurile din faţă trebuie să accepte mici compromisuri pentru a nu tensiona prea tare genunchii celor de pe locurile din spate. Am aflat, pe parcursul testului, că pe bancheta din spate pot încăpea chiar şi trei persoane, cât timp drumul nu este mai lung de 200 de kilometri.

Un alt exponent al generozităţii franceze este portbagajul, în care pot încăpea destul de multe lucruri, de la banalele cumpărături până la o unitate de aer condiţionat. Sunt însă situaţii când e nevoie de o rabatare a banchetei, fie ea şi fracţionată, pentru a face loc unor obiecte voluminoase. Încărcarea acestora va fi îngreunată de modalitatea de accesare a portbagajului.