Drivetest Ford Fiesta ST facelift (2013-2016)

1.6 EcoBoost 182CP
Ford Fiesta ST facelift (2013-2016) zoom
de Mircea Meșter, Foto: Ford
Vineri, 29.03.2013
Sete

Vine un moment în viaţa fiecăruia dintre noi când ne dăm seama că am trecut de stadiul în care vedem viaţa într-un roz deschis şi că începem să urmărim lucrurile care se învârt în jurul nostru cu mult mai multă atenţie. Spuneţi-i maturizare, dacă vreţi. E timpul în care începi să înţelegi că ce se întâmplă în lume nu te are pe tine în centru şi că trebuie să tragi din greu pentru a-ţi săpa un drum doar al tău prin viaţă.

Începe episodul în care vei învăţa că grijile sunt mai multe decât păreau până atunci şi că adevărata fericire nu constă în propriile bucurii, ci în ale celor pe care îi iubeşti cu adevărat în jurul tău. E momentul în care eşti responsabil pentru viaţa familiei tale şi în care te bucuri pur şi simplu pentru că ai tăi sunt fericiţi.

Acest moment vine la vârste diferite pentru fiecare dintre noi. Pentru unii începe la 18 ani, în timp ce alţii se întâlnesc cu el foarte târziu în viaţă, când totul pare pierdut. Cert este că, în oricare dintre aceste momente, vei simţi că sensul vieţii este mult mai complex decât credeai până atunci.

Maturizare este ceea ce expiră prin toţi porii noul Fiesta ST. Este o maşină care şi-a înţeles scopul în viaţă, l-a filtrat şi a ajuns la un moment în care ne dovedeşte că experienţa înseamnă mai mult decât energia tinereţii. Că nu trebuie să fii cel mai puternic pentru a fi cel mai bun şi nici să ai cele mai nebune haine pentru a ieşi în evidenţă. 

Ford Fiesta ST facelift (2013-2016)
1.6 EcoBoost 182CP

  • Pret de pornire 19.250 €
  • Pret model testat n/a €
  • Taxa auto 155 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Sigla ST a făcut o pauză de vreo patru ani pe Fiesta, timp în care noua generaţie a modelului Ford a încercat să se impună pe piaţă fără a beneficia de ajutorul moral al unei versiuni de performanţă. Odată cu recentul facelift operat modelului lor de segment B, oficialii Ford au decis că Team RS - echipa care se ocupă de dezvoltarea versiunilor sport la Ford - trebuie să-şi pună burta pe cărţile de inginerie şi să lanseze un nou Fiesta ST. Astfel, după nici un an de la lansarea fratelui mai mare Focus ST, noul Fiesta ST are rolul de a duce mai departe moştenirea unei mărci cu modele sportive unanim apreciate şi recunoscute.

Pentru a reuşi acest lucru, Ford s-a înarmat cu răbdare şi cu EcoBoost. Pentru că sub capota noului Fiesta ST stă un motor turbo de 1.6 litri care dezvoltă pe hârtie 182 de cai putere, nivel atins la 5700 rpm. Altfel spus, ne aflăm la începutul plajei de putere a gamei de performanţă pe segmentul B, cei 180 de cai fiind limita de jos într-un grup de modele care urcă până la 207 CP în cazul lui Citroen DS3 Racing. 

Dar, aşa cum am putut vedea în testul care a avut loc în sudul Franţei, vorbim de un model care îţi fâlfâie caseta tehnică în faţă şi apoi te lasă să admiri pusee de dinamism, reprize demne de un model sport pur şi performanţe care nu lasă să se vadă că are 180 de cai şi atât. Cuplat cu o transmisie manuală cu şase trepte etajată perfect pentru a scoate tot ce-i mai bun din maşină în treptele 3, 4 şi 5, motorul EcoBoost de 1.6 litri concertează bariton şi te aruncă în scaun la cerere cu un elan demn de o maşină care a fost calibrată prin câteva mii de kilometri de teste pe Nurburgring. Iar cei 180 de cai se amestecă cu cei 240 Nm disponibili de la 1600 rpm şi te transformă în pilot de ocazie. Fantastică prestaţia motorului între 80 şi 120 km/h în treptele 4 şi 5, în timp ce al şaselea raport e ceva mai lung şi dezvoltat pentru ca rularea pe autostradă să nu se transforme într-un malaxor de benzină. 

Consum

Singurul model de performanţă de segment B care reuşeşte cifre de consum mai bune decât cele anunţate de Ford pe Fiesta ST este Mini Cooper S. Dar diferenţa este minoră, de 0.1 litri/100 km. Modelul dezvoltat de divizia europeană a mărcii din Detroit profită la maximum de faptul că economiseşte cu 30% mai mult carburant decât generaţia anterioară şi opreşte contorul la 5.9 litri în regim mediu mixt, aceeaşi valoare pe care o afişează şi Polo GTI în singura versiune de transmisie disponibilă: DSG cu 7 rapoarte. În rest, întreaga armată de modele de generaţie nouă, în frunte cu noile Clio RS (6.3 litri/100 km) şi Peugeot 208 GTI (6.2 litri/100 km), urcă la peste 6.0 litri. Cel mai gurmand model din segment rămâne Corsa OPC, cu 7.3 litri/100 km.

În regim de rulare supersportivă prin munţii care marchează Coasta de Azur, Fiesta ST a afişat un consum mediu de 10 litri/100 km. Dacă veţi rula însă fără a scoate untul din motor, veţi putea ajunge undeva în jur de 6.5-7 litri/100 km. Pentru un cifre de oraş aşteptăm testul intern.

Performanţe

180 de cai şi al doilea cel mai bun consum din segment. Ne aşteptam ca Fiesta ST să cadă la testul performanţelor, pentru că majoritatea modelelor concurente se învârt în jurul a 200 de cai putere. Greşit. Cei de la Ford au găsit poţiunea magică din care iese un model capabil să se dea de trei ori peste cap fără daune şi să dezvolte o acceleraţie 0-100 km/h egală cu cea a lui Peugeot 208 GTI, de exemplu, model care vine cu fix 200 CP la purtător. Mai mult, Fiesta ST depăşeşte la timpul 0-100 modele precum Mini Cooper S (184 CP şi 7.0 secunde) şi Opel Corsa OPC (192 CP şi 7.2 secunde). Mai rapide sunt însă noul Clio RS (6.7 secunde, ajutat de un sistem Launch Control) şi DS3 Racing, care se clasează în fruntea topului acceleraţiei cu 6.5 secunde.

Cei 180 de cai şi treapta a şasea lungă se văd însă la viteza maximă, Fiesta ST afişând 220 km/h într-un segment în care toate modelele se mişcă între 220 şi 230 km/h. 

Interior

Primul lucru pe care-l vezi atunci când deschizi portiera unui Fiesta ST sunt scaunele Recaro cu care te vei împrieteni instantaneu. Profilate perfect, cu susţinere laterală demnă de sigla de pe capotă, acestea vor fi unul dintre punctele forte pe care vânzătorul din showroom vi le va prezenta atunci când vă veţi arăta interesaţi de modelul Ford. De altfel, apariţia scaunelor Recaro pe Fiesta reprezintă o premieră absolută. Ai suficiente locuri de "parcare" pentru obiectele de mici dimensiuni, iar bancheta poate găzdui doi pasageri adulţi. Un punct bonus pentru volanul din piele cu inscripţia ST în zona inferioară şi pentru pedalierul din aluminiu care aduce un plus de culoare în peisaj.

La capitolul antifonare şi sunete vibrante în interior (vorbim, totuşi, de un model sport), Fiesta ST este un paradox. Unul plăcut. Motorul 1.6 Ecoboost nu are valenţele sonore ale unui aspirat pur-sânge, dar inginerii Ford au inventat un sistem denumit Sound Symposer, rolul acestuia fiind acela de a filtra sunetele plăcute generate de motor şi de a le "arunca" în habitaclu. Efectul sonor este astfel unul artificial, "fabricat" la origine, dar absolut fantastic la nivel acustic. 

Singurele probleme pe care le-am observat la interior sunt legate fie de zona utillă, fie de preferinţele personale. Prima ar fi lipsa unui mâner de susţinere pentru pasager - un detaliu care nu are voie să lipsească pe o maşină sport, iar al doilea este legat de designul planşei de bord, în viziunea mea complicat inutil: butoanele sunt mici, multiforme şi necesită timp de acomodare.

Celelalte detalii sunt identice cu cele de pe Fiesta facelift, model al cărui test a fost redactat de Automarket acum o lună. 

Preţ de achiziţie

Gama ST a celor de la Ford a reuşit să atragă întotdeauna prin performanţe, iar preţul performanţelor era plătit cu bani frumoşi. Evident, au existat clienţi care au trecut peste impedimentul preţ în cazul unor vârfuri absolute precum Focus RS, iar plăcerea pe care au simţit-o aceşti norocoşi la volan a echilibrat balanţa în favoarea maşinii.

Odată cu lansarea lui Fiesta ST, lucrurile se basculează radical în favoarea celor de la Ford. Pur şi simplu vorbim de cel mai ieftin model de performanţă din segmentul mic, cu un preţ de pornire de 19.250 de euro cu toate taxele incluse. Nu ştim încă preţurile la care vor apărea pe piaţa noastră Peugeot 208 GTI şi mai ales noul Renault Clio RS, însă cel mai ieftin concurent deja lansat la noi (Polo GTI) costă cu 500 de euro mai mult. Ba mai mult, Corsa merge la aproape 22.000 de euro, în timp ce un Mini Cooper S nu coboară sub 26.000 de euro. Nu mai vorbim de preţuri ştiinţifico-fantastice precum cel al lui Citroen DS3 Racing, care costă aproape cât două exemplare Fiesta ST: 30.445 de euro.

Oferta celor de la Ford este cu atât mai interesantă cu cât dotarea standard a modelului promite să fie îndeajuns de bogată încât să atragă clienţi chiar şi din segmentele superioare. Om trăi şi-om vedea în showroom-uri.

Siguranţă

Pentru că face parte din gama Fiesta, versiunea de performanţă ST moşteneşte toate elementele de bază ale modelului "clasic". Iar în anul de graţie 2013, Fiesta este una dintre cele mai atragătoare alternative din segment dacă luăm în calcul capitolul siguranţă. Astfel, Ford Fiesta în versiunea facelift a fost supusă testului de siguranţă EuroNCAP în toamna anului trecut, pe când modelul se pregătea de lansare. Rezultatele au venit în noiembrie, iar modelul de segment B a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor fanilor și a constructorului: cinci stele EuroNCAP și 91% din punctele posibile la capitolul protecția pasagerilor adulți. Pe lângă "notele" clasice EuroNCAP, Fiesta a primit o distincție specială pentru sistemul de apelare automată 112 în caz de urgență, disponibil ca parte a pachetului tehnologic SYNC. Aceeași organizație independentă europeană a premiat pachetele Active City Stop și MyKey. La capitolul airbag-uri, Fiesta oferă acum o armată de airbag-uri, cele "clasice" - față, laterale și cortină - fiind completate de unul pentru genunchi, element care până nu demult se regăsea doar pe modelele de segmente superioare.


Ţinută de drum

Fiesta ST are avantajul de a fi construită de o echipă de ingineri care au la activ "numere de magie" precum celebrul Revoknuckle, diferenţialul special care reuşea să pună pe şosea în mod excepţional cei 305 cai putere ai lui Focus RS fără ca nevoia de tracţiune integrală să devină una acută. Deşi în cazul lui Fiesta nu vorbim de un Revoknuckle 2 - în mare parte deoarece nu e nevoie de o astfel de componentă scumpă la 180 de cai putere - sistemele electronice şi suspensiile lui Fiesta ST au fost dezvoltate astfel încât maşina să fie una perfect adaptată unui stil de rulare dinamic. Nu avem suspensii adaptive, dar setarea este suportabilă în viaţa de zi cu zi şi fascinantă pe viraje. Împreună cu setările speciale ale sistemului TVC (Torque Vectoring Control) şi cu cele trei setări diferite ale ESC-ului, Fiesta ST se poate transforma rapid din maşina cu care mergi la muncă în maşina care munceşte pentru tine. Direcţia este electronică, dar feedbackul este foarte bun, iar frânele nu dau semne de oboseală chiar şi dacă sunt chinuite pe serpentine şi drumuri de munte vreme de 100 de kilometri, cum s-a întâmplat în testul nostru din superbul sud al Franţei. 

Vizibilitate

Deşi în general Fiesta nu implică probleme majore de vizibilitate, mai ales pentru că vorbim de un model de mai puţin de patru metri lungime, designul agresiv al modelului Ford a primat în faţa părţii utile când e vorba de vizibilitatea la nivelul montantului stânga al parbrizului. Astfel, acesta ridică unele probleme de vizibilitate la virajele strânse de stânga. Luneta nu este printre cele mai generoase pe care le-am văzut, ca de altfel nici oglinzile laterale. Per ansamblu, suprafaţa vitrată este sacrificată de dragul designului, unul dintre atuurile modelului. Cu pachetul care implică senzori de parcare ar trebui însă să se rezolve majoritatea impedimentelor.

Tehnologie

Spre deosebire de versiunea clasică a lui Fiesta facelift, testată de Bogdan acum câteva săptămâni în România, Fiesta ST testată de noi în Franţa beneficia de un sistem de navigaţie destul de corect şi de exact. Pe lângă acesta, Fiesta ST readuce în prim-plan avantajele tehnologice ale versiunilor "pământene". MyKey este cea mai interesantă dintre acestea: dacă eşti părinte şi hotărăşti să-i dai maşina fiului tău, poţi seta o serie de limite (viteză şi volum al muzicii, de exemplu) pentru a fi sigur că totul e în regulă când acesta se plimbă prin oraş cu prietenii lui. E adevărat, acest sistem nu va fi folosit prea des de către cei care-şi cumpără un Fiesta ST, pentru că modelul se adresează în principal tinerilor. Dar poate că şi părinţii au nevoie de limite la o adică.

Nu lipsesc din oferta Fiesta ST nici pachetul Emergency Assistance, care apelează automat serviciul naţional de urgenţă în caz de accident, şi nici oferta multimedia SYNC, aceasta înglobând sistemele de conectivitate ale modelului (telefon, voce, muzică, Bluetooth). Dacă alegeţi Fiesta, nu uitaţi că trăiţi în România iernilor grele, deci vă recomand parbrizul încălzit, un feature extrem de util la nevoie.

Design

Unii spun că noua faţă a lui Fiesta este o preluare pe piept a grilei afişate de modelele Aston Martin. Alţii susţin că "gura" este prea mare în raport cu dimensiunile şi proporţiile maşinii. Cert este că, dacă noua ta maşină seamănă cu un Aston Martin, nu văd o problemă în asta, ba din contra.

Evident, versiunea ST primeşte în plus faţă de cea clasică o serie de apendici aerodinamici şi estetici care îmbunătăţesc oferta Ford la capitolul design. cele mai evidente sunt apariţia grilei de tip fagure cu sigla ST montată strategic în colţul din dreapta şi cea a unui eleron de dimensiuni generoase care pare preluat de la vechiul Focus RS şi micşorat pentru a încăpea pe Fiesta. Jantele speciale argintii echipate cu anvelope Bridgestone completează tabloul, iar cele trei culori speciale (Molten Orange, Spirit Blue şi Race Red) sunt potrivite pentru personalitatea lui ST. Vă recomand portocaliul, merge de minune.

Nu ne-a placut

  • Vizibilitate montant A
  • Designul planşei de bord
Date tehnice - Ford Fiesta ST facelift (2013-2016) 1.6 EcoBoost 182CP
Combustibil
Benzina
Nr. usi
3
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
4
Cilindree cmc
1596
Lungime mm
3975
Putere maxima CP (rpm)
182 (5700)
Latime mm
1709
Cuplu maxim Nm (rpm)
240 (1600)
Inaltime mm
1456
Viteza maxima km/h
220
Greutate kg
1163
Acceleratie 0-100 km/h s
6.9
Ampatament mm
2489
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
42
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
276
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Ford Fiesta ST facelift (2013-2016)

Ultimele teste

Comentarii (17)

  • Poza 48 din 55 (cea pusa la sectiunea Tehnologie) arata bordul de Ford Focus :)
    6 8
  • Calandru
    Nu-mi place noua grila fata. Arata ca o virgina siderata in fata unui "flasher" in halat :))
    23 17
  • greenSnake
    Interesant micutul hot-hatch.
    18 16
  • Mediocru
    interesant...acceptabil... designul este reusit pana la un punct unde devine prea feminizata iar evacuarea arata ca nuca in perete pusa in lateral si nu pe mijloc sau pe modelul golf r32 macar .Bordul din pacate arata ca la Disneyland si nu ma vad ca barbat in asa ceva niciodata. Mda..nu imi schimba cu nimic parerea ca dintre toate mini hot hatchurile din momentul asta cele mai bune 2 raman tot corsa opc nurburgring edition (desemnata de top gear hot-hatchul anului 2012) si clio rs cup. Ambele au acceleratii sub 7 secunde si chiar si in variantele mai "cuminti" sunt mult mai interesante decat st. Dar e doar parerea mea :)
    11 19
  • @dan - seamana, asa e. fiesta, focus (si mai nou si kuga) au acum ca optiune sistemul ala sony, care e identic pentru toate. dar e fiesta ST in poza
    12 1
  • @momo

    Intre timp au corectat greseala (au schimbat poza) :-j nu mai conteaza :P
    11 1
  • Sunt inca departe de Renault.Mai ales de clasicul Clio Rs.Asa cum spun toti pilotii de raly,un turbo este departe de un aspirat ,in ciuda cuplului mai mare.
    6 15
  • marius
    vad ca muti vorbesc de rau de ford, dar cati din voi ati mers cu fiesta st veche sau actualul model ca sa spuneti cai prost? AM a fost impresionat de el deci inseamna cai ceva de capul masini acesteia deci =cu zero parerea voastra pt, ca nici nu ati vazuto in realitate da'poi sa mai si conduceti. @flavius ai renault chiar ar fi culmea sa spui ceva de bine de ford :)
    7 3
  • -Rolf-
    O mica bomba pe roti, cu exceptia bordului destul de aglomerat, in rest imi place tot la aceasta masina. Astept insa raspunsul celor de la Peugeot cu 208GTI.
    Vad ca este inghesuiala serioasa la clasa mica a hot hacht-urilor, greu de ales un castigator!
    10 0
  • Cosmin
    In primul rand as vrea sa felicit echipa AM pentru acest test(bravooo fratilor),iar in al doilea rand as vrea sa va zic ca aceasta masina chiar meita pozitia fruntasa in clasamentu hot-hatch-urilor de clasa mica din mai multe motive:consum redus,pret numai bun,design super,performante destul de decente pt puterea ei etc...Fratilor,parerea mea este sa faceti niste teste cu ea,sa vedeti ce poate,nu mai dati atatia bani pe alte porcari de genu acesta(nu dau nume de marci ca sa nu va suparati)care nu au nici macar acel sunet pe care aceasta masina il face mai ales la accelerari.Chiar mai mult,daca ar fi sa cumpar un hot-hatch din clasa mica mi-as lua sigur acest fiesta st.Iar pentru cei bagaciosi..lasati comentariile de prost gust!!Mai bine nu mai vorbiti fratilor de masinile altora.Mai intai uitati-va ce aveti in garaj...ce taxe platiti pt masinile respective,cat consuma etc...Si am o sugestie pentru totii romanii doritori de masini noi: nu cumparati fratilor sh-uri scumpe,veti da banii degeaba.De exemplu,eu mi-as lua mai bine un logan decat un bmw..Motivul alegerii:BUGETUL!!!Aici nu trebuiesc incadrati copiii de bani gata,rasfatati si fitosi.Revenind la ford fiesta st,singurul hot-hatch mic care-mi place!!!Mai bine iau o fiesta st decat un bmw second.SERIOS!!!Acum depinde si de mentalitatea fiecaruia...Nu toti gandim la fel ;) In final multumesc echipei AM pentru acest test si astept si altele la fel de bune!! MULTA BAFTA TUTUROR!!! ALL THE BEST!!!
    14 4
  • @Cosmin
    Trebuia sa fie si unul care sa compare o Fiesta cu-n Bmw, fie el si sh, bravo tie pt alegerea pe care o vei face, un Logan nou, dar te rog nu mai crede ca deciziile tale sunt bune pentru toti, unii s-au saturat de comunism si inca n-am scapat de el.
    8 5
  • pai VAG are 180cp dintr-un 1.4...
    doar atat poate ford?
    5 9
  • Ford scoate dintr-un motor de 1.0 litrii 205CP, uite mai jos:
    http://www.automarket.ro/stiri/un-monopost-formula-ford-10-ecoboost-a-obtinut-722-minute-pe-nurburgring-46559.html
    4 0
  • si vw scoate din 1.6 peste 300 cp in WRC si e masina nu monopost!
    citeste mai jos:
    http://citynews.ro/auto/foto-faza-pe-muschi-vw-polo-r-wrc-1238023
    0 3
  • foarte placut sa lecturezi colegii de mai sus care se intreaba daca ford "doar ata poate" ... reflecta clar nivelul de cunostinte intr-ale motoarelor si masinilor in general
    3 1
  • oamenii astia au scos din 180cp performante egale ca ale unui motor de 200cp, masinile avand aceeasi greutate (peugeot 208gti=1160kg // fiesta fs=1163kg), cred ca nu mai e nimic de zis...eventual sa recitesti capitolul Performante.
    Cat despre cei 300cp de la vw ii asteptam in editia de serie sa ne bucuram cu totii, dar nu uita ca o masina o poti duce la cati cai putere vrei, totul conteaza de cati bani esti dispus sa investesti. Ei bine aceasta fiesta st costa 19,200 euro fata de 25,000 euro cat este clio rs care e cu 0,1s mai rapid, dar are cutie automata, probabil ca despre acest polo de 300cp ne vei spune tu cat costa.
    toate bune.
    4 1
  • frate da monopostu de 1.0 ecoboost cat costa? poti sa ne dai un pret fara TVA? :))
    1 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru