Feedback

DrivetestHyundai Elantra (2011)

1.6 MPi 132CP Highway
Test drive Hyundai Elantra (2011) zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Marti, 26.07.2011
Spaţiul, ultima frontieră

Hyundai îşi construieşte încet, încet o echipă cu care să atace "campionatul mondial" al celor mai mari producători auto. Situaţi aproape de podium, coreenii ţintesc mai sus, acolo unde se bat reprezentative ca cele ale Toyota, Volkswagen sau GM. Nimeni nu s-ar fi aşteptat ca o ameninţare aşa de puternică să vină din partea asiaticilor, consideraţi întotdeauna rivali uşor de înfrânt. Hyundai mizează însă pe atacul surpriză al unor jucători noi, în segmente cu un înalt grad de competivitate.

Cea mai nouă achiziţie a gamei europene se numeşte Elantra şi se vrea a fi o vedetă în segmentul sedanurilor compacte, acolo unde va avea însă de furcă cu nume mari şi consacrate. Am vrut să ne convingem de calităţile proaspătului coreean şi l-am invitat la o partidă weekendul trecut. Sedanul a driblat frumos, s-a dovedit tehnic şi chiar a dat dovadă de modestie, deşi a atras atenţia curioşilor.

Hyundai Elantra (2011)
1.6 MPi 132CP Highway

  • Pret de pornire 14.450 €
  • Pret model testat 15.690 €
  • Taxa auto 239 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Pentru a putea face faţă rivalităţii din România, Elantra va avea nevoie de ceva mai multe versiuni de motorizare. În prezent găsim sub capota sedanului doar un motor pe benzină, normal aspirat, cu patru cilindri, de 1.6 litri 16 valve. Coreenii par să le râdă în nas europenilor care mizează pe motoare turbo.

Cei 132 de cai putere, oferiţi la 6300 de rotaţii, şi cei 158 de Nm, livraţi la 4850 de rpm, sunt resurse specifice unui motor aspirat pe benzină şi par suficiente pe hârtie. Cum se simt ele însă în viaţa reală? Ambreiajul, care cuplează foarte devreme, eliberează o cantitate decentă de cuplu motor la turaţii mici. Este minimul necesar deplasărilor urbane.

Apăsarea acceleraţiei şi urcarea către zona roşie a turometrului va exploata mai bine resursele. Însă, motoraşul extrem de silenţios va deveni guraliv. Cele şase trepte, etajate scurt, comunică cu cel de la volan printr-o timonerie precisă şi plăcută. Resursele sunt exploatate bine, însă nu vă aşteptaţi la explozii de putere. Pentru astfel de senzaţii orientaţi-vă către coupe-ul Genesis.

Consum

Chiar dacă nu se bucură de o unitate de 1.2 sau 1.4 litri turbo, Elantra se descurcă bine la capitolul consum. Cei 8.5 litri necesari rulării urbane pe 100 de kilometri sunt destul de greu de atins, chiar dacă fişa tehnică îi promite. În schimb, în afara oraşului am reuşit să ne apropiem destul de mult de valoarea de 5.2 litri/100 de km anunţată de producător. Am atins 5.6 litri/100 km, menajând acceleraţia, păstrând o viteză de maxim 100 de km/h şi respectând indicaţiile de schimbare a treptei de viteză. Deci se poate.

Comparat cu rivalii, Elantra stă mai bine decât versiunile omoloage ale rivalilor Toyota Corolla, Renault Fluence, Chevrolet Cruze şi Skoda Octavia. Performanţa este cu atât mai mare cu cât coreeanul este egalat la putere doar de Corolla.

Performanţe

Elantra se doreşte a fi mai mult o maşină confortabilă. Sportivitatea este lăsată în grija fraţilor săi cu experienţă. Sedanul încearcă totuşi să-şi mulţumească stăpânul cu 10.7 secunde până la 100 de km/h şi o viteză maximă de 200 de km/h. Performanţele sunt decente pentru o familie normală, care are nevoie de un simplu mijloc de deplasare. Trebuie să ştiţi însă că timpul se dilată, iar cele 10.7 secunde se vor lungi atunci când încărcaţi la maxim maşina.

Dacă ne uităm în segment observăm că Hyundai are o problemă cu strunirea eficientă a celor 132 de cai. Deşi are cel mai mare bagaj de putere, coreeanul este depăşit de Corolla şi Octavia. Cehul scoate 9.7 secunde până la 100 km/h, deşi are 10 cai în minus.

Interior

Revoluţie importantă la interior, unde Elantra vine cu artificii estetice notabile, menite să convingă uşor clientul aflat în căutarea unui sedan familist. Materialele, deşi nu foarte moi la atingere, au o textură plăcută, iar finisajele dovedesc o atenţie la detalii de invidiat. În termeni generali, vorbim de un habitaclu bine închegat, pus într-o lumină prietenoasă şi caldă de afişajul intrumentelor de bord şi de albastrul consolei centrale, combinat cu plasticul argintiu, contrastant. Ergonomia este bună, fiecare funcţie fiind la îndemâna şoferului chiar şi fără o perioadă de acomodare.

Ceea ce am apreciat însă din plin la Elantra este faptul că avem de a face cu un familist în adevăratul sens al cuvântului: multe spaţii de depozitare la nivelul portierelor şi consolei centrale, un torpedou încăpător, o cotieră în care ai şansele să-ţi rătăceşti lucrurile şi un spaţiu extrem de generos pe bancheta din spate. Loc pentru picioare şi genunchi este berechet, mai ceva decât într-un sedan de clasă medie.

Portbagajul este generos, cu o capacitate de 485 litri, însă deschiderea sa doar din interior şi telecomandă poate fi considerată deranjantă de unii.

Preţ de achiziţie

Un aspect foarte important în acest segment este preţul. Fără îndoială, Hyundai a conştientizat acest aspect şi a căutat să ofere publicului din România "o ofertă pe care nu o poate refuza". Preţul de pornire al noului Elantra este de 14.450 de euro şi este valabil pentru nivelul de echipare de bază al versiunii de 1.6 litri. Dotările sunt de bun simţ, însă dacă vă doriţi ceva mai mult puteţi opta pentru un nivel superior, botezat Highway, regăsit şi pe exemplarul testat de noi. Preţul acestui moft este de 15.690 de euro.

Dacă ne uităm în segment, observăm că Chevrolet Cruze rămâne ce mai ieftină alegere: 14.195 de euro pentru motorul 1.6i de 124 cai putere. Renault Fluence este ceva mai scump decât Elantra, preţul său de pornire fiind de 14.600 de euro. Dacă ne referim la Toyota Corolla şi Skoda Octavia vorbim deja de altă ligă. Versiunea de 132 de cai putere a japonezului pleacă de la 16.430 de euro, în timp ce Octavia şi unitatea 1.4 TSI de 122 de cai putere ajunge chiar şi la 17.210 euro.

Siguranţă

În 2001, Hyundai Elantra obţinea doar trei stele la testele EuroNCAP. Astăzi, modelul promite un rezultat maxim, având în vedere elementele de siguranţă active şi pasive disponibile chiar şi pe versiunea standard. Coreeanul caută să păstreze integritatea pasagerilor săi cu şase airbaguri (frontale, laterale şi cortină), centuri pretensionate, dar şi elemente de siguranţă active cum ar fi ESP şi ABS. Premizele sunt bune, deci Hyundai se poate aştepta şi la o recunoaştere internaţională din partea organizaţiei europene.

Ţinută de drum

Are nevoie familia de confort? Are. Are nevoie familia de sportivitate? Nu are. Tocmai de la aceste idei simple a pornit Hyundai. Elantra adoptă o suspensie extrem de plăcută pe suprafeţele neregulate. Totul este filtrat exemplar, iar gropile din asfalt sunt practic insesizabile. În plus, atunci când sedanul trebuie să încapă într-un loc de parcare lateral sau în alte spaţii strâmte, raza de bracare şi direcţia foarte asistată vor fi pe placul celui de volan.

Când ieşiţi însă din oraş şi ajungeţi pe la munte, curbele nu vor fi pe placul şoferilor curajoşi. Elantra pierde din aderenţă destul de uşor dacă nu intervine ESP-ul. Ruliul pronunţat şi direcţia insuficient de precisă sunt aspecte care nu recomandă Elantra celor care vor un sedan sportiv.

Vizibilitate

La capitolul vizibilitate, Elantra nu pune mari probleme. Oglinzile laterale sunt bine proporţionate, oglinda retrovizoare este suficient de mare, iar suprafaţa vitrată este generoasă. Luneta prea înclinată ar putea crea ceva probleme la manevrele efectuate în marşarier, câmpul vizual fiind uneori insuficient. Tocmai de aceea ar fi utilă instalarea unor senzori de parcare.

Tehnologie

Elantra caută să ofere clienţilor săi şi altceva, dincolo de minimul de confort garantat de rivalii săi. Tocmai de aceea vine cu climatizare automată pe două zone, cu sistem audio de fidelitate bună şi cu conexiune auxiliară pentru iPod, USB 2.0 şi Mp3. Nu lipsesc comenzile pe volan, bine poziţionate.

În premieră pentru clasa compactă, Elantra introduce scaune încălzite pentru pasagerii spate, un element care îi va convinge probabil pe cei mai friguroşi. Din păcate, modelului îi lipseşte funcţia unui pilot automat, care ar putea face ceva mai plăcute deplasările pe distanţe lungi.

Design

Am ajuns acolo unde Elantra plusează mult. Hyundai a aruncat în joc toată creativitatea designerilor săi pentru a da naştere unui amestec de imaginaţie cu puţină nebunie şi filosofie coreeană. Aspectul frontal şi cel posterior păstrează o sinonimie estetică, semn că designerii au dat dovadă de o imaginaţie echilibrată.

Privită însă în ansamblu, Elantra este o maşină care se străduieşte prea mult să iasă în evidenţă. E ca şi cum Hyundai ar fi scris îngroşat, cu litere mari, ca să se facă cât mai bine văzut. În România însă, efectul funcţionează, publicul fiind extrem de atras de liniile ostentive, musculoase, puternic profilate şi masculine.

Nu ne-a placut

  • Precizia direcţiei
  • Stabilitatea pe viraje
  • Acceleraţie 0-100 km/h
Date tehnice - Hyundai Elantra (2011) 1.6 MPi 132CP Highway
Combustibil
Benzina
Nr. usi
4
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1591
Lungime mm
4530
Putere maxima CP (rpm)
132 (6300)
Latime mm
1775
Cuplu maxim Nm (rpm)
158 (4850)
Inaltime mm
1445
Viteza maxima km/h
200
Greutate kg
1236
Acceleratie 0-100 km/h s
10.7
Ampatament mm
2700
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
48
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
485
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Hyundai Elantra (2011)

Ultimele teste

Comentarii (23)

  • Titica
    Bogdan Mirica, designul este elaborat de Pininfarina sau Giugiaro?
    4 19
  • Motorul...prima piedica...
    Slabut... Iau ochii cumparatorului cu 132CP, si-l fura pe la spate cu 157Nm... Tipic pentru aspiratele de 1.6...
    Dar de banii astia nu ai ce lua de la concurenta, de exemplu Ford Focus sau Toyota Corolla cu motorizare similara cocheteaza cu 17-18 mii, doar Chevrolet Cruze ar oferi ceva similar ca pret pentru acelasi motor... Testele comparative vor stabili meritele...
    41 10
  • Fanica: Ulei cutie viteze Honda HR-V/GH2, 4x4 Raspunde
  • cititor
    nu arata rau masina, cel putin fata de versiunile din trecut ale hyundai (accent). Parca totusi motorul asta de 1,6 nu e chiar asa de potent (cifrele nu impresioneaza).Sa vedem cu ce motor vor mai intra...
    13 7
  • Reader
    hihihi
    ascultau cumva muzica piratata ?!
    8 5
  • Reader
    hihihi
    ascultau cumva muzica piratata ?!
    6 5
  • anakyn
    Elantra
    Bravo Hyundai!
    Frumoasa masina.
    Daca avea emblema de Vag , primea un punctaj mai mare.
    Asteptam Sonata......
    30 18
  • pilot automat
    Am vazut ca ati mentionat ca un minus, lipsa pilotului automat. Ma lamureste si pe mine care e utilitatea lui in spatiul mioritic? Pe care portiune de drum e util? Ca autostrazi n-avem, iar pe drumurile nationale, mergi doar in frana-acceleratie, cu dese depasiri, curbe stranse, etc.
    Ultimul lucru pe care l-as pune pe lista de optionale ar fi pilotul automat...
    42 16
  • 10nu7z
    Muzica
    In spirit de gluma : cd-ul cu muzica este original sau e piratat ? Masina e frumoasa per total !
    5 3
  • ...
    cutia de viteze nu pomeniti nimic, este singura masini din clasa ei cu 6 rapoarte in standard
    nu putem compara un motor aspirat benzina cu turbo benzina la cat face 0-100 km/h
    unu turbo pe benzina cu o cilindree mult mai mica face un TDI cu o cilindree mai mare, la greu, plange utilajul agricol
    21 16
  • @GT-R
    Eu folosesc la greu pilotul automat in romania. Pana si in Bucuresti pe Kisseleff sau chei il cuplez. Sunt convins ca nu depasesc viteza maxima admisa. Nu este un dispozitiv care se strica. De 4 ani jumate l-am activat si nu l-am mai pus pe off de atunci. Doar ii dau SET si gata.
    Eu fara pilot automat, scaune cu reglare lombara, clima (single sau dual zone dar automata sa fie) si xenon (imi place sa vad cum trebuie) nu imi cumpar masina.
    16 39
  • @GT-R
    nu e chiar asa...e util pe orice drum in afara orasului cu conditia sa nu fie aglomerat, eu nu mi-as lua masina fara
    14 16
  • elantra
    Un design superb,iar "fratiorul" mai mare e fantastic!
    O prefer unui Fluence de 1,6 si chiar in dauna unui Cruze de aceasi capacitate.

    Bravo coreenilor!

    @automarket-ce consum ati inregistrat in Bucuresti?
    22 13
  • sirca maria: aveti skoda fabia si cu programul remat? la ce pret? Raspunde
  • Incet,dar sigur!
    Pt. cilindreea sa e un motor super suficient,mai ales la consum.
    Coreenii avanseaza incet,dar sigur,deja au depasit multi competitori,si cred ca prin reclama agresiva specifica concernului vor vinde destule exemplare.
    Articol interesant,poze misto,dar tot nu sunt convins ca motorul e curat,a-ti apelat la acest mic artificiu de a poza doar capacul !:)
    10 10
  • in bucale le-a luat 10-12% .. ca doar nu au impins-o :)

    buna poza cu "alex" si "fisierulmeu.ro" :)
    3 4
  • ****
    Bravo Hyundai !!!!!!......GT-R conteaza mult sa ai cruise control pentru un consum bun si daca faci km
    11 8
  • izolare fonica
    Deci Automarket spune ca Hyundai Elantra 1,6 este mai silentioasa decat vw jetta 1,2 tsi. Sunt convins ca asa e.....
    24 10
  • chilot automat
    pilotul automat. pana nu il ai nu stii la ce e bun. masina mea a venit cu asa ceva si la inceput eram si eu putin suspicios (pachetul promotional includea asa ceva). acum, la 5 ani de utilizare, pot sa spun ca m-am invatat ata de mult cu pilotul automat incat orice masina fara ma cam deranjeaza.
    sunt destule portiuni si in orase unde poti seta pilotul sa mearga pe viteza dorita. nu vorbesc de 200kmh, ci 50, 52, 49, sau 59. depinzand de drum.
    logic ca nu comuti pilotul n trafic bara la bara ci cand e un bulevard liber.
    in afara localitatilor nu mai vorbesc de utilitatea lui.
    lipsa unei astfel de optiuni e naspa cand altii o ofera standard (c4, ds4 de la citroen vad ca vin standard cu asa ceva de la prima echipare). bine, pentru cocalarul de romania, care daca nu are o nemteasca cheala (brand cat mai renumit, dar optionale la minim, numai sa fie masina impozanta) nu are masina, o astfel de optionala este useless. la el tre sa raga mp3playerul somny explode de salam &co
    PS: altii ofera pilot inteligent care are si senzori in fata si pastreaza distanta fata de vehiculele respective, chiar daca tu ai setat in plus 100kmh.
    11 7
  • pilot
    Am condus vreo 2 ani un Vito cu pilot automat..ajunsesem dependent de el,avand in vedere ca aveam numai curse lungi in ro si cateodata si prin europa.Nici pedala de frana nu o mai atingeam cu zecile de kilometri...:)
    5 2
  • elantra - review-ul meu
    salut, incep cu pilotul automat: daca nu l-ai folosit pana acum sigur nu iti lipseste; dupa ce il folosesti si te obisnuiesti cu el, ti se pare normal sa il ai. Este folositor si util in foarte multe situatii; la fel si cu cutia automatica. NU sariti pe mine ca si eu pana sa dau de ea, am fost impotriva cutiei automatice. La elantra ai posibilitatea de a controla si manual cutia automatica.

    acum sa va povestesc despre masina: momentan sunt in US si conduc una (versiunea americana cu motor de 1.8 si cu cutie automata, e masina inchiriata), in ro sunt posesor de logan de cativa ani si ca e cam timpul sa schimb masina (loganul are deja 5 ani) in vizor aveam urmatoarele modele (toyota corola, chevrolet cruze, hyundai elantra si renault fluence). aici de la firma de inchirieri le-am testat pe primele 3 cate 2 saptamani pe fiecare. servodirectia este mai precisa si placuta la corola, iar cruze are cele mai confortabile scaune. acum elantra:
    - motorul de 1.8 este mai mult galagios decat sportiv (in momentul de kick-down pe acceleratie) + ca exista o intarzaiere de cand apesi pedala pana si se simte ca accelereaza. asta nu inseamna ca ii ca un melc. fata de logan 1.6 16v se misca foarte bine
    - consum: pe autostrada cu pilot automat am avut 40mile/galon (doar asa imi arata computerul de bord si mie mi-a fost lene sa fac transformarile) in oras daca conduc ca romanu' ajung la 22-23 mile/galon
    - imi plac comenzile de pe volan, si cum e structurat bordul, mai mult ca la celelalte (corola este mai veche, deci poate ar trebui sa astept noul model ca sa fie oarecum corecta comparatia)
    - are 2 prize de masina (asta pentru cei care folosesc un gps propriu si mai vor sa puna un invertor sau atceva in alta priza: ambele in fata incadrate in consola centrala)
    - are mufa usb, dar este strict pt ipod; orice alt device NU se incarca si radioul o ia razna( adica trece de pe radio/cd pe ipod incearca sa faca play, vede ca nu are la ce, trece iar in mod radio/cd, din nou in mod ipod si tot asa pana cand scoti device-ul din usb, am incercat si cu iphone... nu merge)
    - are mufa aux (jack stereo,si am fost multumit de cum se aude in masina)
    - tapiteria de piele (una dintre masini avea piele{a unui coleg, nu cea de la mine} arata bine, se simte bine; dar mie nu imi place piele in masina)
    - portbagajul este mare, cu scaunele rabatate poti baga kestii lungi, dar deschiderea gurii portbagajului este mai mare la cruze.
    - elantra are o optiune la faruri numita auto (cand pornesc masina se aprind farurile, ies din masina inchid si dupa 30 secunde se sting). corola sigur nu are asa ceva si la cruze nu imi amintesc sa fie, poate are si nu am vazut eu.
    - in ro mi se pare ok faptul ca ti se ofera 5 ani garantie si reviziile gratuite timp de 5 ani, cred ca iasa cam la 1000 euro reviziile pe 5 ani. nu prea inteleg eu ce e cu asistenta rutiera gratutita 5 ani...
    - sunt multumit de masina si inclin spre elantra ca posibila achizitie cand ma intorc in ro, diferenta ar face doar oferta finaciara locala (la elantra ma deranjeaza ca pe net nu vad nicaieri lista de optionale, musai vreau scaune incalzite{alta kestie cu care m-am invatat, si pe timp de iarna mi folositoare}) si nu vad o lista cu preturi pentru dotarile optionale ca si la concurenti.

    cam atat, o sa mai revin cu detalii dupa ce o sa am 2 luni de condus cu elantra si peste 10.000mile ;)
    32 5
  • POSESOR
    Eu o am de 2 saptamani..e un mare minus pilotul automat la fel si senzorii de parcare; review-uri gasiti pe net, insa ce ma deranjeaza pe mine la ea e acceleratia intarziata si directia prea asistata la viteze mici; confort ai si spatiu slava domnului, la fel si sunet, vizibiliate, mandrie in piept cand se uita lumea la ea, tehnologie, etc...vezi google..colegii din SUA mai au si o piele pe scaune, mai au si o incalzire tot la scaune fata/spate si binenteles pilotul automat, un bluetooth, unele chiar pe prima versiune; la noi a mai chelit din optionale si nici ca variante nu sunt..momentan..
    Chiar si asa este cea mai buna varianta fata de concurenta, insa schimbati a patra dc vreti sa depasiti la timp; bordul sigur v-a pus cu 1-2 viteze mai sus..Consum 5.6 - 5.7 extraurban respectat si nu prea indicatiile bordului plus AC, 8.6 - 8.8 urban fara prea mult AC; nu sunt din Bucuresti :P .
    19 2
  • neasteptat de bine
    Nu vreau sa supar pe nimeni dar am vazut masina asta si pur si simplu m a surprins:frumoasa cu draci,pret ffff buna si fiabila ca toate coreenele din ultimii ani.am un y10 de oras si are 70 mi km numai in oras si am schimbat o bieleta antiruliu ATAT.asa ca mitul german la secmentul asta s a cam risipit.
    ps:carcotasii mereu vor masini de lux cu consum de briketa si sa faca si sarmale eventual.......asa ca.....drum bun
    15 1
  • cosmin
    Elantra
    uite aici k coreenii par sa depasesca alte marci(nu dau ex. k sa nu se supere altii..).cred dak ar fi sami aleg dintre elantra si toate sedanurile compacte ale momentului as alege elentra din mai multe motive k de ex.:pret ffffffff bun,fiabilitate,garantie,design reusit,consum sub cel declarat(consum mediu declarat 6.4....consum obtinut in realitate 6.1(vizualizati turatii.ro-hyundai elantra..)),performante decente..si multe altele.oricum cred va intoarce mai multe priviri k orice alt concurent al ei oriundei in tara asta(in care vezi numai loganuri).BV HYUNDAI!!!!tinetio tot asa!;)
    9 2
  • Damaris1995: Sa dau bara jos sau nu? Raspunde
  • Cosmin
    am o nelamurire:de ce are portbagajul in datele voastre tehnice doar 420 litri?am consultat si alte site-uri si reviste si am vazut k are defapt 485 litri.incercati sa nu va mai grabiti la detalii marunte.oricum masina mi s-a parut interesanta.noi ar trebui sa ne mai gandim si la astfel de masini,nu numai la cele nemtesti,parerea mea.BRAVO pt test!
    7 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru