Drivetest Mazda CX-60

2.5 e-Skyactiv Takumi 8AT AWD
4.5
Mazda CX-60 zoom
de Alexandru Monenciu, Foto: Dragoș Savu
Marti, 05.08.2025
Suflu nou

Segmentul premium nu este deloc simplu. Ca să te bați cu producătorii consacrați ai nevoie de experiență, resurse financiare considerabile, talent și, nu în ultimul rând, modele corespunzătoare, construite ca la carte și cu motoare mari.

Japonezii de la Mazda știau toate aceste lucruri, în 2022, atunci când au decis să atace segmentul premium, odată cu lansarea SUV-ului CX-60. Ulterior, niponii s-au aventurat și mai mult, atunci când au prezentat CX-80.

Revenind, însă, la CX-60, Mazda a nimerit rețeta, a bifat majoritatea ingredientelor, dar i-au scăpat unele detalii. De exemplu, la scurt timp după lansare, au început să curgă criticile la adresa acestui CX-60: suspensia spate avea un comportament neobișnuit ("țopăia" în unele situații), iar transmisia automată avea unele smucituri, în special la viteze mici.

Nici măcar un bucătar de stele Michelin nu gătește întotdeauna fără greșeală.

Mazda a înțeles unde sunt problemele, iar la finalul anului trecut a prezentat un pachet de îmbunătățiri pentru CX-60. Nu un facelift, în adevăratul sens al cuvântului, ci mai bine zis un "model 2025". Printre altele, niponii susțineau atunci că au modificat și suspensia spate.

Au avut vreun efect aceste modificări? Fix la această întrebare am vrut să răspundem și noi, tocmai de aceea am luat la test un CX-60 "MY 2025". Înainte să afli dacă au fost remediate aceste probleme, te invităm să urmărești un video cuprinzător cu mașina de test.

PREZENTAREA VIDEO A MAȘINII TESTATE DE NOI

Mazda CX-60
2.5 e-Skyactiv Takumi 8AT AWD

  • Pret de pornire 51.990 €
  • Pret model testat 65.040 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Motorul mare este un "must have" pentru un model de segment premium. Dacă ești fanul propulsoarelor diesel, CX-60 oferă un 3.3 litri, cu șase cilindri, iar dacă apreciezi mai mult unitățile pe benzină ai la dispoziție o configurație Plug-in Hybrid care are la bază un agregat de 2.5 litri.

În loc să îi monteze o turbină, niponii au lăsat motorul pe benzină aspirat natural și i-au alăturat o unitate electrică. Ea oferă 175 CP și 270 Nm și este amplasată între motorul termic și cutia de viteze. În total, ansamblul dezvoltă 327 de cai putere și 500 Nm cuplu.

Mulți au apreciat faptul că Mazda a optat pentru un motor aspirat. Nu este un lucru rău, să nu mă înțelegi greșit. Dar unitatea cu patru cilindri tinde să fie destul de gălăgioasă, mai ales în momentele de suprasolicitare, iar zgomotul nu este unul foarte sportiv.

În plus, îi lipsesc exploziile specifice unui propulsor turbo. Astfel, cei 327 de cai putere sunt livrați fluid, dar îndeajuns de bine pentru a obține un comportament dinamic plăcut.

Episoadele de nehotărâre ale transmisiei automate cu 8 rapoarte sunt mult mai rare. Așa cum spuneam, aceasta este o îmbunătățire adusă de acest "model 2025". În majoritatea situațiilor, rapoartele se succed bine și lin.

Dar. Există un "dar". De câteva ori, în special la retrogradări (la viteze reduse) sau când luam piciorul din accelerație, s-a întâmplat ca transmisia să smucească puțin. Se simte că japonezii au făcut ceva bine, dar parcă nu până la capăt.

Renovatio a dezvoltat e-charge, prima rețea de încărcare rapidă din România, care are în acest moment 318 locații* cu puteri de încărcare până la 350 kW.
*inclusiv parteneri

Consum

Fiind un model plug-in hybrid, Mazda CX-60 are și o baterie de 17.8 kWh, astfel că poate rula în modul pur electric până la 60 de kilometri, conform fișei tehnice. În viața reală, cei 60 de kilometri se transformă în 35 de kilometri.

În prima parte a testului, am utilizat mașina exclusiv în oraș unde trebuie să îți spun că am avut un consum infim de combustibil. Între 0 și 1.2 litri/100 de km (m-am încadrat în consumul oficial de 1.5 litri/100 de km). Ce-i drept, consumul de energie a fost destul de mare, adică 31.5 kWh/100 de km.

După ce s-a scurs curentul din baterie, consumul urban a crescut la 13.5 litri/100 de km.

Nu am avut timp să încarc bateria care, apropo, la o stație de 7.4 kW durează două ore și jumătate, iar la o priză de 3.7 kW totul durează 5 ore. Am plecat, așadar, la drum lung cu bateria descărcată. De menționat că ea încă păstrează puțină energie, astfel că motorul electric mai intervine din când în când.

Așadar, consumul extra-urban a fost de 7.8 litri/100 de km și un consum de energie de 2.8 kWh/100 de km.

Dacă are pretenții premium, Mazda CX-60 primește rivali premium. Primul este Audi Q5 50 e-hybrid quattro, care promite un consum de 2.5 litri/100 de km și o autonomie pur electrică de 100 kilometri. Al doilea rival este Mercedes-Benz GLC 300 e 4Matic, cu un consum de 2.1 litri/100 de km și o autonomie electrică de 124 kilometri.

Ultimul, dar nu cel din urmă, BMW X3 30e xDrive. SUV-ul bavarez promite un consum de 1.0 litri/100 de km și o autonomie electrică de 89 kilometri.

Performanţe

Bun. Ai la dispoziție 327 de cai putere, iar asta înseamnă că CX-60 PHEV ajunge la 100 de km/h în 5.8 secunde, iar viteza maximă se oprește la 200 de km/h.

Noul Audi Q5 50 e-hybrid quattro se aruncă în luptă cu un sistem plug-in hybrid, bazat pe un motor de 2.0 litri, care livrează 299 de cai putere și 450 Nm cuplu. Sprintul până la 100 de km/h durează 6.2 secunde, iar viteza maximă este de 250 km/h.

Mercedes-Benz GLC 300 e 4Matic are tot un sistem plug-in hybrid cu un motor termic de 2.0 litri. Oferă în total 313 CP și 550 Nm, suficient pentru a atinge 100 de km/h în 6.7 secunde și 218 km/h viteză maximă.

BMW X3 30e xDrive ascunde sub capotă tot un motor de 2.0 litri, iar sistemul PHEV oferă în total 299 CP. Repriza 0-100 km/h durează 6.2 secunde, iar viteza de top este de 215 km/h.

Interior

Majoritatea constructorilor au simplificat nivelurile de echipare ale modelelor din gamă, dar nu și Mazda. Niponii au luat-o în direcția opusă și au mai adăugat două niveluri de echipare în gama lui CX-60. Este vorba despre Homura Plus și Takumi Plus.

Acesta din urmă este cel de top și este nivelul de echipare pe care l-a avut și mașina testată de noi.

Pe lângă materialele de calitate premium, inclusiv un plastic foarte moale pe bord, inserții metalice și finisaje perfecte, primești unele detalii care denotă eforturile designerilor Mazda. De exemplu, cusătura de pe bord o imită pe cea a unei săbii katana, iar pe scaune ai o inserție care imită țesătura unui kimono.

Scaunele sunt foarte confortabile, au funcție de încălzire, ventilație și masaj, și vin îmbrăcate în piele Nappa de culoare albă, foarte plăcută la atingere. Să nu mai pomenim de inserția din material textil care traversează fețele portierelor și bordul. Sau ornamentele din lemn de arțar.

Este, cu siguranță, un habitaclu demn de segment premium. Nimic de reproșat la acest capitol.

Nu totul este "roz" în habitaclu. La viteze de autostradă intră destul de mult zgomot aerodinamic, iar cu selectorul transmisiei automate (cu o grilă ce implică mutarea levierului spre dreapta) trebuie să te obișnuiești.

Apreciez și faptul că Mazda a păstrat mai multe butoane fizice esențiale, poziționate ergonomic, inclusiv pentru sistemul de climatizare. Ai multe spații de depozitare, generoase, inclusiv și o cotieră dublă. Spațiul interior este și el generos, chiar și pe bancheta din spate. Ai suficient loc la picioare și la cap, iar accesul este facilitate de deschiderea la 90 de grade a portierelor spate.

Portbagajul are un volum de încărcare decent, de 570 de litri. BMW X3 are un portbagaj de 460 de litri, Audi Q5 unul de 438 litri, iar portbagajul lui GLC 300 e are un volum de 470 de litri. Așadar, CX-60 este câștigătorul detașat din acest punct de vedere.

Preţ de achiziţie

Dacă vrei să joci în liga mare, trebuie să ai prețuri pe măsură. Cea mai accesibilă Mazda CX-60 pornește de la 47.290 de euro, cu TVA inclus. Dacă vrei motorizarea Plug-in Hybrid, valoarea crește la 51.990 de euro.

Selectarea nivelului de echipare de top schimbă ecuația și crește prețul unui CX-60 PHEV la 63.990 de euro. Dacă optezi și pentru cea mai scumpă culoare exterioară din paletar, adică Roșu Soul Crystal care costă 1.050 de euro, ajungi fix la prețul mașinii testate de noi: 65.040 euro cu TVA inclus.

Pentru un Audi Q5 50 e-hybrid trebuie să scoți din buzunare 65.500 de euro, sau 72.390 de euro dacă îți face cu ochiul Mercedes-Benz GLC 300 e 4Matic. De la 63.487 de euro în sus trebuie să plătești și pentru un BMW X3 30e xDrive.

Așadar, Mazda CX-60 este cea mai accesibilă, dar trebuie să ducă puțină muncă de convingere. Mai ales că problemele avute la debut sunt bine cunoscute.

Siguranţă

Mazda CX-60 a ajuns și pe mâinile specialiștilor EuroNCAP. În urma evaluării a primit 5 stele, dovadă că și siguranța a fost luată în serios, nu doar calitatea materialelor.

Modelul japonez a primit 88% pentru protecția pasagerilor adulți, 91% pentru protecția pasagerilor copii, 89% pentru protecția pietonilor și 76% pentru sistemele de siguranță.

Ţinută de drum

Trecerea la o platformă cu propulsie nativă a fost un moment de cotitură pentru Mazda. Iar acesta este unul dintre cele mai mari avantaje ale SUV-ului CX-60.

Deși nu este o mașină cu valențe sportive, comportamentul insuflat de inginerii japonezi te îmbie să calci mai tare pedala de accelerație și să te înscrii mai curajos în viraje. Cu alte cuvinte, nu mai ai acea senzație de punte față care te trage, ci simți cum împinge spatele, cum puntea față este mult mai relaxată și mai dezinvoltă în a înscrie mașina pe viraje.

Direcția este specifică Mazda. Grea, precisă și cu un grad de asistare uniform. O vei aprecia pe viraje, dar în oraș, de exemplu la manevrele de parcare, ar putea să ți se pară ușor prea grea.

Suspensia are și ea o oarecare sportivitate, dar nu elimină de tot ruliul. Așa cum spuneam, suspensia spate avea un comportament neobișnuit, tocmai de aceea, Mazda a instalat arcuri spate mai moi și amortizoare cu o setare mai fermă.

Această configurație părea că funcționează și că problemele au dispărut. Asta până am luat, fără să vreau, două denivelări succesive, mai accentuate. Atunci a apărut din nou acea "țopăială" de care vorbeam mai sus. Cel mai afectat a fost pasagerul din spate care a resimțit toată acea mișcare din plin.

Din fericire, trenul de rulare este mai bine izolat fonic decât înainte, astfel că nu mai este atât de vocal când treci peste gropi.

Vizibilitate

Trecerea la noua platformă te obligă să îți ajustezi reperele atunci când te urci la volan. Adică să știi că ai în față o capotă lungă și că habitaclul este împins, ușor, spre spate.

Vizibilitatea este bună, atât prin parbriz cât și prin oglinzile laterale și prin lunetă. Pentru un plus de siguranță, există și un sistem de camere video cu vedere la 360 de grade, iar calitatea imaginii este, așa cum știm de la celelalte modele Mazda, bună.

Tehnologie

Instrumentarul de bord are o diagonală de 12.3 inch și este complet digital. Are o rezoluție bună, îți dă senzația de calitate, iar grafica și culorile se modifică în funcție de modurile de rulare selectate. De pildă, dacă activezi modul Sport, vei avea ceasuri de bord roșii.

Display-ul central al sistemului multimedia are și el tot 12.3 inch. La o primă vedere, ești tentat să depunctezi grafica simplă, dar asta doar pentru că te-ai obișnuit cu sisteme care mai de care mai colorate și cu fel de fel de animații. Apoi vei aprecia această simplitate și faptul că găsești foarte rapid orice funcție dorești, nu ești nevoit să cauți prin meniuri și sub meniuri.

Un lucru pe care tot nu pot să îl înțeleg, deși am condus mai multe modele Mazda, are legătura cu funcția tactilă a ecranului central. Sau, mai bine zis, cu lipsa acestei funcții atunci când utilizezi sistemul nativ al mașinii. Dar, odată ce activezi Android Auto sau Apple CarPlay, ecranul devine tactil.

CX-60, la fel ca CX-80, vine cu o funcție pe care nu o regăsești la rivali. Mă refer, desigur, la sistemul care ajustează automat poziția la volan în funcție de înălțimea șoferului. Nu este cea mai exactă poziționare, cel puțin în cazul meu, dar este un "party trick" bun.

Dacă tot am pomenit mai sus de Android Auto și Apple CarPlay, nu trebui să îți faci griji că rămâi fără baterie la telefon. Ai mai multe porturi USB-C, atât în față cât și în spate, prize la 12V și chiar și o zonă de încărcare wireless oferită în standard.

Design

Deși are o grilă frontală supradimensionată și faruri LED împinse spre extremități, care îi dau un aer de SUV american, CX-60 rămâne un model Mazda, cu linii curate și fluide, specifice mărcii nipone. Așadar, nu o poți confunda atunci când o vezi pe șosea.

Dacă bifezi nivelul de echipare Takumi Plus primești jante din aliaj, de 20 de inch, bicolore. Nu poți alege alte jante, deși parcă mi-aș fi dorit ca Mazda să îmi ofere mai multe variante din care să aleg.

Același nivel de echipare aduce doar ornamente exterioare cromate. Deci dacă vrei ornamente exterioare negre, trebuie să optezi pentru alt nivel de echipare. De pildă Homura sau Homura Plus.

Am vorbit deja despre nuanța exterioară Roșu Soul Crystal, cea mai scumpă din paletar și, fără îndoială, una emblematică pe bună dreptate. Poți alege și alte nuanțe, inclusiv Zircon Sand sau Albastru Deep Crystal, dacă nu ești fanul nuanțelor de alb, argintiu și negru.

Nu ne-a placut

  • Consumul urban mare, dacă s-a epuizat bateria
  • Problemele transmisiei și suspensiei nu au dispărut complet

Ultimele teste

Comentarii (1)

  • parere
    Ziaristii lui peste prajit...."De exemplu, cusătura de pe bord o imită pe cea a unei săbii katana, iar pe scaune ai o inserție care imită țesătura unui kimono". Cusatura imita pe cea a unei sabii katana? Cum adica? Ce a vrut sa spuna autorul aici? Linia neagra de pe scaune imita tesatura unui kimono? Ha ha ha....mai bine luati un adolescent de liceu sa va scrie articolele, stimati domni jurnalisti.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru