Calendarul neoficial al sezonului 2011 de WRC

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 22.02.2010
Sezonul 2011 al WRC se va desfasura din ianuarie pana in decembrie si va include un raliu in Abu Dhabi, potrivit unor surse din cadrul FIA.

Compania North One Sport, promoterul Campionatului Mondial de Raliuri, a informat Consiliul Mondial al FIA in privinta propunerilor pentru calendarul competitional al sezonului 2011.

Desi configuratia acestuia nu a fost anuntata oficial, publicatia britanica Autosport a intrat in posesia unor informatii inedite despre structura acestuia.

Astfel, sezonul 2011 ar urma sa se desfasoare din ianuarie pana in decembrie pe parcursul a 14 etape, iar negocierile privind revenirea Raliului Monte Carlo in calendar dupa o absenta de doi ani sunt in plina desfasurare. Statul monegasc ar urma sa gazduiasca etapa de debut din luna ianuarie, in timp ce sezonul ar urma sa se incheie in luna decembrie cu un raliu in Abu Dhabi.

Desi initial s-a vehiculat ca Abu Dhabi va debuta in WRC abia in 2012, organizatorii sunt decisi ca pana la finalul anului viitor sa pregateasca terenul pentru un eveniment ce se va desfasura pe drumuri construite in desert pe celebra insula Yas Marina, care gazduieste si o cursa de Formula 1.

Abu Dhabi va inlocui astfel Raliul Iordaniei, urmand sa preia statutul de gazda al singurului eveniment din Orientul Mijlociu.

Celelalte tari incluse in calendarul provizoriu al WRC pentru anul viitor sunt Suedia, Mexic, Portugalia, Argentina, Italia, Turcia, Finlanda, Germania, Australia, Franta, Catalunya si Marea Britanie. Norvegia si Polonia au statut de rezerva, tara fiordurilor urmand sa fie inclusa in calendar in cazul in care negocierile cu reprezentatii de la Monte Carlo vor esua.

Calendarul oficial al sezonului 2011 va fi anuntat in luna martie dupa reunirea Consiliului Mondial al FIA din Bahrain.

Via | Autosport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru