Loeb a abandonat în Raliul Franţei!

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 30.09.2011
Sebastien Loeb a abandonat în a treia probă specială a Raliului Franţei şi riscă să piardă conducerea în clasamentul general în faţa lui Mikko Hirvonen.

Lovitură de teatru în Raliul Franţei, a 11-a etapa a Campionatului Mondial de Raliuri care se desfăşoară la sfârşitul acestei săptămâni în ţara natală a septuplului campion mondial Sebastien Loeb!

Francezul a abandonat în a treia probă specială desfăşurată vineri din cauza unor defecţiuni mecanice la motorul şi ambreiajul maşinii Citoren DS3 WRC şi a pierdut astfel orice şansă de a-şi adjudeca victoria în faţa propriilor suporteri. Abandonul său are efecte majore în lupta pentru titlul mondial din acest sezon, însă francezul ar putea fi ajutat şi de alte probleme întâmpinate de rivalii de la Ford.

La finalul PS3, coechipierul său Sebastien Ogier este lider cu un avans de numai 6.5 secunde în faţa lui Petter Solberg, în timp ce Mini a dat primele semnale că poate produce o mare surpriză, întrucât Dani Sordo ocupă poziţia a treia.

În cazul în care va câştiga raliul, Ogier se poate apropia la numai patru puncte de Loeb în clasamentul general, însă septuplul campion mondial trebuie să se teamă mai degrabă de Mikko Hirvonen.

Pilotul echipei Ford are de recuperat doar 15 puncte la general, însă finlandezul a pierdut mult timp pe a treia probă specială şi ocupă doar locul şase în clasamentul general, la aproape un minut în umra liderului Ogier.

Probleme similare a întâmpinat şi coechipierul său Jari Matti Latvala, care a pierdut peste un minut pe PS 3 şi ocupă locul nouă în clasament.

Un alt abandon a fost consemnat în dreptul lui Kimi Raikkonen. Fostul campion mondial al Formulei 1 s-a retras din Raliul Franţei înainte de a lua startul în PS3, după ce a căzut într-un şanţ în timp ce-şi încălzea pneurile pentru proba specială, aparent în încercarea de a evita un alt pilot. Maşina Citroen DS3 WRC a suferit daune la suspensii, astfel că finalndezul nu mai poate continua participarea în această etapă.

Raliul Franţei - Clasament după PS3/23:

Loc Pilot Timp Diferenta
1. S. OGIER 34:15.6 0.0
2. P. SOLBERG 34:22.1 +6.5
3. D. SORDO 34:27.2 +11.5
4. K. MEEKE 34:41.9 +26.3
5. M.
ØSTBERG
35:03.0 +47.4
6. M. HIRVONEN 35:12.2 +56.6
7. A. ARAÚJO 35:24.8 +1:09.2
8. D. KUIPERS 35:32.6 +1:17.0
9. J. LATVALA 35:43.2 +1:27.6
10. K. BLOCK 35:53.2 +1:37.6

 

Ziua de vineri programează alte cinci probe speciale în Raliul Franţei.

Comentarii (1)

  • andrei
    Sebastian Loeb
    Pacat ca a abandonat , din ce am vazut nici Hirvonen nu a mers prea bine, nu cred ca il ajunge , sper sa castige to Loeb si anul asta
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru