Sordo, mulţumit după testul cu noul Citroen DS3 WRC

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 18.05.2010
Dani Sordo este satisfăcut de performanţele noului Citroen DS3 cu care va concura în sezonul 2011 al WRC, chiar dacă nu a utilizat încă noul motor turbo de 1.6 litri.

Citroen a efectuat săptămâna trecută o sesiune de teste de patru zile cu noul model DS3 WRC, care va fi utilizat în Campionatul Mondial de Raliuri începând din sezonul 2011.

Dani Sordo, coechipierul lui Sebastien Loeb la Citroen Total, a fost acompaniat de Sebastien Ogier, unul dintre piloţii de la Citroen Junior, iar spaniolul s-a declarat mulţumit de rezultate, în ciuda faptului că a avut câteva probleme tehnice.

"Testul nu a fost rău. Am rupt o componentă a maşinii şi a trebuit să mă opresc puţin mai devreme, dar nu este nimic îngrijorător. Am pilotat două zile şi maşina s-a comportat foarte bine. Nu a fost la fel de diferit precum a fost ultima oară când am pilotat. În acest moment, nu testam maşina pentru setări, ci lucram la componente precum suspensiile şi transmisia pentru a vedea cum se comportă maşina", a declarat el.

Cu toate acestea, Citroen DS3 WRC a fost echipat cu un motor similar utilizat în acest an pe C4 WRC a cărui putere a fost însă redusă pentru a simula cât mai bine caracteristicile unităţii turbo de 1.6 litri care va fi folosită începand de anul viitor.

"Merge bine să participăm cu DS3 cu mai puţină putere de la motorul lui C4.

Asta ne dă o idee despre ce putem aştepta de noua maşină", a adăugat el.

Regulamentul tehnic pentru sezonul 2011 al WRC prevede trecerea la motoare turbo de 1.6 litri.

Via | Autosport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru