Debutul campionatului va avea loc în Australia în 3 aprilie, aşa cum organizatorii de la Melbourne anunţaseră anterior, astfel că 2016 va deveni primul sezon după 1988 care începe atât de târziu.
Principala noutate o reprezintă debutul Azerbaidjanului, care va găzdui Marele Premiu al Europei în luna iulie în capitala Baku şi care va genera un număr record de 21 de curse. Germania a fost din nou inclusă în calendar, în ciuda faptului că etapa din acest an, programată la Nurburgring, a fost anulată din motive financiare.
Cursa din Rusia va deveni primul Mare Premiu al sezonului desfăşurat în Europa, întrucât a fost mutat din octombrie în aprilie, astfel că Spania nu se va mai bucura de acest statut. În plus, cursa din Malaysia a fost transferată din luna martie în luna septembrie, în timp ce Marele Premiu al Marii Britanii se va desfăşura cu două săptămâni mai târziu pentru a evita o suprapunere cu turnelul de tenis de la Wimbledon.
De asemenea, sezonul 2016 va include nu mai puţin de şapte perechi de curse despărţite de o singură săptămână: Australia şi China, Bahrain şi Rusia, Marea Britanie şi Austria, Germania şi Ungaria, Belgia şi Italia, Singapore şi Malaysia şi Statele Unite şi Mexic.
Calendar Formula 2016:
| Data | Tara | 
| 3 aprilie | Australia | 
| 10 aprilie | China | 
| 24 aprilie | Bahrain | 
| 1 mai | Rusia | 
| 15 mai | Spania | 
| 29 mai | Monaco | 
| 12 iunie | Canada | 
| 26 iunie | Marea Britanie | 
| 3 iulie | Austria | 
| 17 iulie | Azerbaidjan | 
| 31 iulie | Germania | 
| 7 august | Ungaria | 
| 28 august | Belgia | 
| 4 septembrie | Italia | 
| 18 septembrie | Singapore | 
| 25 septembrie | Malaysia | 
| 9 octombrie | Japonia | 
| 23 octombrie | Statele Unite | 
| 30 octombrie | Mexic | 
| 13 noiembrie | Brazilia | 
| 27 noiembrie | Abu Dhabi | 
Via FIA










 
        
Comentarii (2)