Renault evită să explice cauzele exacte ale defecţiunii sistemului ERS care afectează Red Bull

de Daniel Popescu
Joi, 30.01.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Renault a admis că are defecţiuni la sistemul ERS al unităţii de propulsie pentru monoposturile Red Bull su Toro Rosso, însă a evitat să explice cauzele exacte ale acestora.

Esential 11 este numarul de tururi parcurse de red Bull Racing in primele doua zile de teste de la Jerez
65 de tururi au parcurs rivalii de la Mercedes in acelasi interval de timp
Red Bull Racing întâmpină probleme majore în prima sesiune de teste din această iarnă, după ce echipa a parcurs numai 11 tururi pe circuitul de la Jerez în primele două zile.

Cvadrupla campioană mondială a fost nevoită să abandoneze ziua de teste cu câteva ore înainte de final pentru a investiga problema. Ulterior, echipa a dezvăluit miercuri seară că exista defecţiuni la bateriile sistemului ERS, iar Renault, furnizorul unităţii de propulsie, a confirmat informaţiile şi şi-a exprimat încrederea ca problemele vor fi remediate.

"Ştim că avem o problemă pe care am identificat-o şi vrem să o rezolvăm. Nu am putut să o rezolvăm miercuri dimineaţă, aşa că am decis să facem tot posibilul pentru a ne asigura că joi dimineaţă putem ieşi pe circuit cu monoposturile Red Bull şi Toro Rosso", a declarat Remi Taffin, şeful operaţiunilor de pe circuit din cadrul Renault Sport.

Trebuie să ţinem cont că unitatea de propulsie este realizată din multe subcomponente şi nu este vorba că una dintre acestea nu mai funcţionează.

Este o problemă de integrare a acestor sisteme.

Remi Taffin
Sef operatiuni circuit Renault Sport
Constructorul francez a refuzat să explice concret natura defecţiunii, însă aparent este vorba despre o problemă la stocarea energiei în privinţa modului în care acumulatorii interacţionează cu restul unităţii de propulsie.

"Trebuie să ţinem cont că unitatea de propulsie este realizată din multe subcomponente şi nu este vorba că una dintre acestea nu mai funcţionează. Este o problemă de integrare a acestor sisteme. În particular, pentru această problemă, a trebuit să rezolvăm problema prin stocarea energiei, dar nu vreau să intru în detalii din cauza arhitecturii sistemului nostru. Am identificat ceva şi vrem să schimbăm", a adăugat el, referindu-se la faptul că explicarea problemei ar ajuta rivalii de la Mercedes şi Ferrari să afle secrete despre motorul Renault.

Caterham, cea de-a treia echipă prezentă la Jerez care utilizează motoare Renault, nu a întâmpinat niciun fel de defecţiuni cu unitatea de propulsie.

Acest lucru sugerează că problemele celor de la Red Bull şi Toro Rosso sunt legate de modul în care unitatea de propulsie este conectată la şasiu.

Renault spera să remedieze problemele în noaptea precedentă, însă Red Bull Racing a ieşit pe circuit la patru ore după începerea sesiunii de joi, iar Daniel Ricciardo nu a putut parcurge decât câteva viraje înainte de a opri monopostul pe circuit. În prezent nu este clar dacă defecţiunea de joi are legătura sau nu cu motorul Renault. 

Comentarii (3)

  • Red Bull
    New engines introduced at 'exactly the wrong time' - Horner
    Read more at http://en.espnf1.com/redbull/motorsport/story/143451.html#J6VlpiSTt0FV1Fzi.99
    0 0
  • pablo256r
    Pai nici Caterham nu au efectuat prea multe ture. Ieri 11 alaltaieri 1. La ce viteza de deplasare au mai ca nici motor nu au nevoie la caruta.
    3 1
  • Un Fan Cat De Cat Obiectiv
    Este bine ca au descoperit aceasta problema, sau ma rog, este bine ca s-a intamplat acum in teste. In mod normal, asa cum se asteptau, aceste noi motoare sunt destul de complicate incat sa mearga perfect din prima. Idea de baza este buna eu ma gandeam ca vor intrega si motoare electrice in rotile din fata dar deh poate pe viitor. Oricum o masina mica, usoara, cu un motor interesant si de viitor. Si cu siguranta de folosit de foarte multe alte ramuri. De urmarit cu siguranta!
    2 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru