Feedback

Rush - un film memorabil inclusiv pentru cei care nu sunt fanii Formulei 1

Publicat Luni, 30.09.2013
de Daniel Popescu
Comenteaza 2
Rush - un film memorabil inclusiv pentru cei care nu sunt fanii Formulei 1 - Poza 1
Rush este unul dintre cele mai bune filme despre Formula 1 şi se adresează în egală măsură fanilor competiţiei şi publicului larg.

Esential 1976 este sezonul abordat in filmul Rush
Sporturile cu motor nu s-au numărat prea des printre subiectele abordate de producătorii de film de la Hollywood, mai ales că puţinele exemple în acest sens nu s-au bucurat de succes la public.

"Senna" este una dintre puţinele excepţii de la această regulă, iar succesul său s-a datorat în mare măsură faptului că a fost vorba, de fapt, despre un documentar numai cu imagini de arhivă.

Prin urmare, iniţial am fost circumspect cu privire la succesul de care se va bucura Rush, filmul care prezintă lupta pentru titlul mondial din 1976 dintre James Hunt şi Niki Lauda. Optimismul mi-a revenit după ce am citit primele cronici, iar acum, după ce am văzut filmul la cinema împreună cu colegii de la Automarket şi Cinemagia, pot spune că Rush este un film pe care trebuie să-l vezi indiferent dacă îţi place sau nu Formula 1.

Daniel Brühl il interpreteaza excelent pe Niki Lauda

UN FILM CU FORMULA 1 DESPRE OAMENII DIN FORMULA 1

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Deşi este un film despre Formula 1, Rush include mai puţine scene cu curse propriu-zise decât numeroase producţii americane cu maşini, iar acesta este unul dintre marile sale plusuri. Pe lângă ascensiunea spre Formula 1 care a culminat cu rivalitatea dintre protagonişti pentru titlul din 1976, Rush reuşeşte să ofere spectatorilor şi amănunte inedite din viaţa lui Lauda şi, mai ales, a lui Hunt.

Nu lipsesc secvenţele în care Hunt o cunoaşte pe cea care avea să-i devină soţie sau cele care explică modul în care relaţia lor s-a destrămat, dar nici cele în care caracterul lui Lauda iese la iveală prin modul în care priveşte viaţa socială. Toate aceste elemente evidenţiază puternicile diferenţe de caracter şi stil de viaţă dintre Lauda şi Hunt, care contribuie astfel la explicarea puternicei rivalităţi care s-a născut între cei doi.

Practic, lupta pentru titlul din 1976 nu a fost numai o luptă pentru puncte, ci şi o luptă ideologică: Lauda a vrut să demonstreze că poţi câştiga doar prin muncă şi devotament, în timp ce pentru Hunt titlul reprezenta un bonus pentru un stil de viaţă extravagant presărat cu femei şi alcool.

Rivalitatea dintre Hunt si Lauda a ramas in istorie

FINALUL INTENS, MARELE PLUS AL FILMULUI

Urmareste Automarket F1
Ai putea fi tentat să crezi că accidentul suferit de Lauda la Nurburgring a fost elementul principal al filmului, iar adevărul este că nu ai greşi prea mult. Accidentul în sine este foarte bine realizat de producători, iar evenimentul este unul emoţionant, nu atât pentru acţiunea în sine, cât mai ales pentru modul în care Lauda abordează perioada de recuperare.

Pentru mine însă, reproducerea Marelui Premiu al Japoniei de la Fuji a fost de departe cea mai importantă parte a filmului, datorită modului în care producătorii au reuşit să recreeze intensitatea ultimei curse a sezonului. Iar la acest lucru a contribuit, evident, şi decizia lui Lauda de a se retrage din cursă din cauza ploii puternice, producătorii având ocazia să treacă succesiv de la cadrele cu Hunt pe circuit la cele cu Lauda care aştepta tensionat finalul.

În purul stil hollywoodian, filmul include şi câteva scene care nu s-au întâmplat în realitate sau, mai corect spus, care s-au întâmplat altfel în realitate. Din fericire, sunt elemente mai degrabă minore care nu schimbă cursul istoriei şi care în mod cert nu te vor deranja nici măcar dacă ştii cu precizie ce s-a întâmplat în realitate.

James Hunt a invins ploaia pentru a deveni campion mondial

FILMUL CARE TE FACE SĂ TE ÎNDRĂGOSTEŞTI DE FORMULA 1

Spuneam că, prin prisma modului în care este realizat, Rush va fi apreciat inclusiv de cei care nu s-au uitat niciodată la o cursă de Formula 1. Scenariştii au reuşit foarte bine să introducă publicul în lumea Formulei 1 prin câteva artificii care explică inclusiv ce reprezintă Formula 3 sau ce specificaţii tehnice are un monopost din 1976.

Pentru aceasta gamă de spectatori, singura problemă pe care o văd este că se vor îndrăgosti de Formula 1 anilor '70. O Formula 1 în care suspansul era mai mare, în care piloţii avea un aport semnificativ la strategia de cursă, în care pilotul stabilea când intra la boxe, în care nu existau comunicaţii între echipă şi pilot în timpul curselor şi în care este posibil ca pilotul să treacă linia de sosire fără să ştie un lucru elementar precum acela că tocmai a devenit campion mondial.

Doi campioni mondiali, doua caractere complet diferite

Din acest punct de vedere, îmi vine greu să cred că un spectator obişnuit va ajunge fanul Formulei 1 din mileniul trei, în care tehnologia, în mod ironic, a răpit o mare parte din suspansul şi adrenalina competiţiei.

Cert este însă că Rush este un film memorabil pe care trebuie să-l vezi la cinematograf pentru a vedea într-un alt mod sezonul 1976 sau, dacă nu eşti fanul Formulei 1, pentru a înţelege că acest sport nu se rezumă la câţiva băieţi care merg în cerc cu maşina pe o bucată îngustă de asfalt.

NU RATA:

▶ programul Rush în cinematografele din România;

▶ cronica Rush realizată de colegii de la Cinemagia.


Comentarii (2)

  • da, foarte frumos film. plin de suspans, nu stii cand trec 2 ore. spune de ce era frumoasa viata in formula 1, pe vremuri
    2 0
  • Abia astept sa ajunga in Moldova
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru