Feedback

Hamilton: "Loialitatea faţă de McLaren are o limită"

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 15.04.2011
Lewis Hamilton a avertizat că va pleca de la McLaren dacă echipa nu-i va oferi un monopost capabil să câştige titluri mondiale.

Speculaţiile privind viitorul lui Lewis Hamilton în Formula 1 continua să ia amploare, iar ultimul care a pus paie pe foc a fost chiar campionul mondial din sezonul 2008.

Britanicul, care a devenit în urmă cu numai cinci zile cel mai loial pilot din istoria Formulei 1, a sugerat că va părăsi McLaren în cazul în care echipa britanică nu va fi capabilă să-i ofere un monopost cu care să lupte pentru titlul mondial.

"Am la dispoziţie o scurtă perioadă în Formula 1 şi vreau să fiu competitiv. Vreau să câştig campionate. Dacă eşti într-o formă suficient de bună şi eşti mulţumit, atunci nu trebuie să pleci nicăieri. Dar loialitatea are limitele ei. Intodeauna m-am bucurat să pilotez aici şi aş vrea să continui, dar la sfârşitul anului treebuie să analizezi în ce piozitie eşti şi ce s-a întâmplat", a declarat britanicul în paddock-ul circuitului de la Shanghai.

McLaren susţine că a adoptat întotdeauna o politică de egalitate între Hamilton şi coechipierul sau Jenson Button, însă campionul mondial din 2008 spune că nu este intrigat de ideea de a fi pilotul numărul 1 al unei echipe. "Nu în mod deosebit. Nu cred că am vreo atracţie pentru asta", a adăugat el.

Hamilton a făcut această serie de declaraţii pe parcursul zilei de joi, însă la finalul antrenamentelor libere de vineri a insistat că se dedica total echipei McLaren.

"Loialitatea mea faţă de McLaren nu poate fi pusă sub semnul întrebării. A fost echipa mea de când aveam şase ani. Sunt aici şi mă dedic echipei. Vreau să-i ajut pe ei şi să devin unul dintre cei mai de succes piloţi. Vreau ca ei să facă asta pentru mine. Dacă ne uitam la performanţele de pe parcursul anilor cred că sunt singurul care a câştigat cel puţin o cursă în fiecare an, aşa că am avut un monopost capabil de victorii în fiecare sezon. Nicio altă echipă nu poate spune asta pentru ultimii cinci ani, iar asta este un lucru pozitiv", a precizat el vineri.

Contractul lui Hamilton cu McLaren expira la sfârşitul sezonului 2012, însă exista deja speculaţii care indică o potenţială plecare la Red Bull chiar de anul viitor. McLaren a reacţionat prompt la zvonuri şi pregăteşte deja o ofertă consistenta atât pentru Hamilton, cât şi pentru Button, în încercarea de a păstra o linie competitiva de piloţi.

Via | The Guardian | Autosport

Comentarii (10)

  • ctlnmihai
    Hamilton: "Loialitatea faţă de McLaren are o limită"
    O declarație pe care a mai ,,nuanțat-o'' mai târziu... Oricum e dreptul lui să plece de la Mclaren dacă această echipă nu-i oferă un monopost..Pe de altă parte există și riscul să plece la o echipă care nu -i va oferi un monopost performant.. Au mai fost cazuri de piloți care au pățit același lucru..
    7 2
  • Din repertoriul roata este rotunda: Ham va pati la RBR exact ce a patit Alonso la Mclaren. Va fi mai bun decat Vettel dar nu va avea sprijinul echipei s-o dovedeasca pe deplin.
    11 9
  • Fanica: Ulei cutie viteze Honda HR-V/GH2, 4x4 Raspunde
  • ctlnmihai
    dmd
    ești sigur că o să ajungă la RBR?? ești sigur că din 2013 RBR o să mai aibă monopostul performant? Poate Hamilton pățește ce a pățit Alonso când a plecat de la Renault care n-avea rezultate la Ferrari care până acum nu i-a pus la dispoziție un monopost foarte performant..
    13 2
  • @ctlnmihai
    Asa e! Ferrari nu i-a oferit cea mai buna masina lui Alonso, dar spaniolul in 2010 a fost cel mai bun pilot si mai avea putin si isi atribuia trofeul mult dorit.
    Singura sansa pentru ca Hamilton sa reuseasca la Red Bull e ca Vettel sa vina la Ferrari sau de ce nu... la McLaren(sa fie un schimb intre cele doua echipe; pt ca una e sa concurezi pentru Red Bull(o echipa de un sezon) si e o mare placere sa concurezi pentru legende: Ferrari si McLaren). In afara de Red Bull alta echipa nu cred ca il ia pe Hamilton(poate Mercedes ca Renault n-au bani). Venirea lui Hamilton la Red Bull in primul rand ar fi un pas inapoi si in al doilea rand ar anunta plecarea lui Vettel(eu nu ii vad pe cei doi in aceiasi echipa, ar fi dezastru pe circuit chiar daca monopostul RBR ar fi cel mai bun sau cel mai slab)
    5 2
  • ctlnmihai
    maryo37
    totul depinde de materialul pus la dispoziție de fiecare echipă.. și mai depinde și de pilot adică de ce-și dorește el mai mult ..bani sau glorie
    3 2
  • Traditie VS performanta
    Cu tot respectul pentru echipele de traditie (personal imi place una dintre ele) pe circuit nu concureaza "blazoane" ci niste combinatii de oameni si masini. Pana la urma, cine are puncte mai multe castiga un campionat, nu cine are o istorie indelungata. parerea mea.
    8 0
  • @ccmax
    Traditia de campion iti da cel putin speranta ca vei fi in fiecare sezon in lupta pentru trofee, pe urma ai parte de experienta, un buget ridicat si o echipa de profesionisti.
    Pe cand performanta? Un sezon poti sa o ai, iar sezonul urmator esti printre ultimii. Exemplu Brawn GP. Red Bull este avantajata de regulament(niciodata un regulament nu va fi avantajos pentru toate echipele!). Dar se vor schimba multe pe viitor, iar echipele cu traditie vor stii sa se adapteze, pe cand performanta actuala se va pierde.
    3 1
  • ctlnmihai
    ccmax
    Ai dreptate când spui că rezultatele contează.. dar părerea mea e că echipele cu tradiție nu s-au adaptat la încă la aceste restricții și schimbări dese de regulament.. Pe de altă parte nu cred că RBR vor supraviețui dacă în viitor această echipă va urma soarta echipei Wiliiams.Din punctul ăsta de vedere Williams chiar merită să fie apreciată..
    2 1
  • ce s-a intamplat.
    Un debutant(Hamilton-2007) la distrus pe Alonso(dabal vord ceampion).
    2 0
  • mobius
    precizare
    Hamilton nu l-a distrus pe Alonso in 2007, ci pur si simplu a luptat din greu si asta impreuna cu echipa sa-l impiedice sa ia campionatul. Cu toata aceasta opozitie concertata Alonso a fost si atunci foarte aproape de castigarea trofeului.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru