Feedback

Ford Fiesta a devenit cea mai vândută maşină din istoria Marii Britanii

Publicat Miercuri, 23.07.2014
de Bogdan Mirică
Comenteaza 2
Ford Fiesta a devenit cea mai vândută maşină din istoria Marii Britanii - Poza 1
Ford Fiesta este, oficial, cel mai vândut model din istoria pieţei auto din marea Britanie. Modelul subcompact a depăşit un record stabilit anterior tot de un produs al Ovalului Albastru: Escort.

Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că britanicii au o afinitate pentru modelele Ford, pe care le consideră deja produse locale, având în vedere fabricile pe care Ovalul Albastru le operează dincolo de Canalul Mânecii. Iar în acest context, nu mai miră pe nimeni că Ford Fiesta a devenit, oficial, cea mai vândută maşină din istoria pieţei auto din Marea Britanie.

Modelul subcompact a depăşit un alt produs Ford, celebrul Escort, care totalizase 4.105.961 de clienţi în cei 32 de ani de activitate pe piaţa din Regatul Unit (din 1968 până în 2000).

La rândul său, Fiesta este un model longeviv pe piaţa engleză, fiind lansat aici pentru prima dată în 1976. A fost nevoie, aşadar, de 38 de ani pentru ca americanii să vândă în Marea Britanie un total de 4.115.000 de maşini pentru a depăşi recordul lui Escort.

Actualul Ford Fiesta îşi leagă strâns existenţa de Regatul Unit, o mare parte din ingineria modelului fiind definitivată în centre precum Dunton, Essex, East London sau Dagenham Diesel Centre. Aici se lucrează intens la motoarele care echipează modelul de clasă mică.

Mai mult, la Dunton Technical Centre Ford are loc dezvoltarea propulsorului 1.0 Ecoboost, desemnat pentru a treia oară consecutiv Motorul Internaţional al Anului.


Comentarii (2)

  • brembo
    E o masina foarte reusita,e si cea mai vanduta masina din segment la nivel mondial.
    16 7
  • mi se pare normal; se fabrica in UK, e fainuta; oricum, generatia 95-2002 era execrabila ca aspect
    8 6

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru