Feedback

Prima imagine teaser cu viitorul Subaru Viziv Adrenaline: conceptul producătorului nipon debutează la Geneva

Publicat Marti, 19.02.2019
de Cornel Șocariciu
Comenteaza 0
Prima imagine teaser cu viitorul Subaru Viziv Adrenaline: conceptul producătorului nipon debutează la Geneva - Poza 1
Subaru va expune noul concept Viziv Adrenaline în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Cel mai probabil, noul prototip dezvoltat de niponi va integra un sistem de propulsie electrificat.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Subaru a publicat prima imagine teaser cu viitorul prototip Viziv Adrenaline. Conceptul dezvoltat de constructorul nipon va fi expus în premieră în cadrul Salonului Auto de la Geneva, eveniment care își deschide porțile în 5 martie.

Pentru moment, reprezentanții Subaru nu oferă detalii despre proaspătul concept. Cel mai probabil, viitorul prototip din seria Viziv (Vision for Innovation) va integra un sistem de propulsie electrificat și o mulțime de tehnologii de ultimă generație.

Conceptul Viziv Adrenaline are o gardă la sol generoasă și silueta unui crossover, iar oglinzile laterale tradiționale au fost înlocuite cu două camere video.

Tot în cadrul Salonului Auto de la Geneva, Subaru va expune și două modele de serie echipate cu un sistem hibrid de propulsie. Tehnologia propusă de niponi va avea la bază un propulsor boxer cu patru cilindri care va beneficia și de resursele unui motor electric. Sistemul hibrid dezvoltat de Subaru va purta numele de e-boxer.

Cu detalii complete despre noul Viziv Adrenaline, dar și despre cele două modele echipate cu sistemul de propulsie hibrid vom reveni în 5 martie.


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru