Feedback

Prima schiță cu SUV-ul compact Kia Xceed: noul model ar putea avea versiune plug-in hybrid de peste 200 de cai putere

Publicat Miercuri, 20.02.2019
de Daniel Popescu
Comenteaza 0
Prima schiță cu SUV-ul compact Kia Xceed: noul model ar putea avea versiune plug-in hybrid de peste 200 de cai putere - Poza 1
Kia a publicat prima schiță cu noul SUV compact Xceed, iar presa franceză susține că modelul va fi disponibil și într-o versiune plug-in hybrid de 204 cai putere.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Kia a anunțat în urmă cu un an că va lansa un nou SUV compact bazat pe Ceed, iar presa internațională a descoperit ulterior că modelul va primi numele Xceed.

Cu numai câteva zile înainte de prezentarea oficială programată pentru Salonul Auto de la Geneva din luna martie, constructorul asiatic a publicat prima schiță a noului model.

Imaginea scoate în evidență în special partea din spate a noului Xceed, în timp ce părțile laterale și partea frontală sunt în mare parte ascunse privirilor.

Kia nu a furnizat încă detalii de natură tehnică despre noul Xceed, însă jurnaliștii publicației franceze L'Argus au avut recent oportunitatea de a testa un prototip care va păstra circa 75% dintre caracteristici și în versiunea de serie.

Sursa citată susține că noul Kia Xceed va avea o lungime de 4.38 metri, fiind astfel cu numai 0.12 metri mai mic decât celălalt SUV compact Kia din gama, Sportage. Între timp, lățimea modelului va fi de 1.82 metri, în timp ce înălțimea va ajunge la 1.49 metri, iar ampatamentul va fi similar cu cel al lui Ceed: 2.65 metri.

Din punct de vedere tehnic, sursa citată afirmă că noul Kia Xceed va primi și o versiune plug-in hybrid despre care știm deja va ajunge inclusiv pe versiunea break a lui Ceed și care va oferi în total 204 cai putere. În rest, gama de motorizări ar urma să fie asemănătoare cu cea întâlnită pe noul Ceed și să includă motoare pe benzină (1.4 MPI de 100 CP și 1.4 T-GDI de 140 CP) și diesel (1.6 CRDi de 115 CP și 136 CP).

Nu în ultimul rând, la interior ar putea exista un instrumentar digital de bord de 12.3 inch, dar și un ecran de 10.25 inch amplasat central.

Via Kia, L'Argus, L'Automobile Magazine


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru