Feedback

Un nou rival pentru Volkswagen Golf R și Honda Civic Type-R: Mercedes A35 AMG va deveni cel mai accesibil model AMG

Publicat Joi, 07.12.2017
de Daniel Popescu
Comenteaza 2
Un nou rival pentru Volkswagen Golf R și Honda Civic Type-R: Mercedes A35 AMG va deveni cel mai accesibil model AMG - Poza 1
AMG va lansa versiunea entry-level Mercedes A35 AMG bazată pe A45 AMG care va rivaliza cu Volkswagen Golf R. Noul model va utiliza o variantă de circa 300 de cai putere a motorului turbo de 2.0 litri.

Te ajutăm să primeşti oferte speciale personalizate direct de la cei mai apropiaţi dealeri.

Mercedes-Benz A 45 AMG facelift
Cere ofertă

AMG, divizia de performanță a celor de la Mercedes, intenționează să-și sporească vânzările prin lansarea unor versiuni mai accesibile decât cele oferite în prezent.

Cu ocazia Salonului Auto de la Los Angeles, oficialii mărcii au confirmat planurile privind dezvoltarea unui Mercedes A35 AMG, care va fi poziționat în gamă sub A45 AMG (foto).

Noul model va utiliza motorul turbo de 2.0 litri cu 4 cilindri care în cazul lui A45 AMG furnizează în prezent 381 de cai putere. Acesta va fi însă furnizat într-o versiune mai puțin performantă, estimată la circa 300 de cai putere. În plus, unele tehnologii disponibile pe A45 AMG nu-și vor face simțită prezența și pe A35.

"Văd o oportunitate uriașă pentru A35. Va fi fratele mai mic al lui A45, un model de performanță pentru Clasa A. Prețul va fi accesibil și nu ne putem permite pe A35 tot ce facem cu A45. Dar este un pas într-un segment în care nu am mai fost prezenți în trecut", afirmă Tobias Moers, șeful celor de la AMG.

Astfel, noul Mercedes A35 AMG va deveni un rival pentru modele precum Volkswagen Golf R (310 cai putere) sau Honda Civic Type-R (320 cai putere), în condițiile în care cele două modele costă aproximativ 37.000 și, respectiv, 39.500 de euro.

Anunțul cu privire la lansarea noului A35 AMG vine la scurt timp după ce constructorul german a confirmat deja că în luna ianuarie va dezvălui o nouă generație de hibrizi de performanță sub numele AMG 53, iar primul model pe listă este noua generație CLS, care va primi un sistem de propulsie de 435 de cai putere.

Noua generație Mercedes Clasa A, pe care se bazează și versiunile de performanță A35 si A45 sub sigla AMG, va apărea pe piața în cursul anului 2018, iar germanii au publicat deja numeroase imagini cu interiorul acesteia.

Via Motor Authority, TopGear


Comentarii (2)

  • Cred ca asta se intampla cand economistii preiau conducerea. Mercedes, marca premium prin definitie, vrea sa concureze cu marcile de volum. Inteleg ca este tentatia banului in plus dar s-ar putea sa piarda imagine mult mai mult pe termen lung.
    4 1
  • someone
    a35 va fi fata sau tot integral ca si fratele mai mare?
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru