Feedback

DrivetestMINI Clubman

2.0 150CP Aut Cooper D
4.3
Test drive MINI Clubman zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Vineri, 05.02.2016
Clubul Diplomaților

”Ești bun, ești bun, ești bun, dar nu te vede nimeni”, îi șoptea o voce interioară. A încercat să-i invite pe toți înăuntru, dar mulți n-au încăput pe jumătate de portieră spate. Au apreciat curajul, dar au criticat practicalitatea.

Degeaba a încercat să le explice că el e altfel, că e premium și că se distrează mai mult decât ceilalți. ”Ceilalți? Care ceilalți”, s-a întrebat însă într-o zi. Atunci i-a picat fisa: ca să te faci remarcat trebuie să te iei de gât cu cei mari.

A strâns din dinți, a așteptat cuminte și apoi s-a metamorfozat într-un concurent de temut pentru segmentul compact premium. Adică în modelul care își permite să se ia de gât cu Audi A3, Mercedes Clasa A și, de ce nu, chiar cu fratele mai mare, BMW Seria 1.

Faceți cunoștință cu Clubman, băiatul cool de altădată, reinventat acum pentru a aduce și mai mulți clienți părintelui BMW.

MINI Clubman
2.0 150CP Aut Cooper D

  • Pret de pornire 22.400 €
  • Pret model testat 48.889 €
  • Taxa auto 0 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Am plecat de la ideea că ”vom testa un fel de BMW Seria 7 al gamei Mini”. Un marketing bun, care se strecoară ușor în subconștient și care te ajută să-l vezi superior pe noul Clubman. În fond, nici nu e prea greu să-l vezi ca o limuzină a gamei Mini: este cel mai lung model și are un motor diesel de 2.0 litri, care ar merge liniștit și pe Seria 7.

Tocmai de acest diesel ne-am ocupat și noi, încercând să profităm de cei 150 de cai putere și 330 de Nm. Cum se simte, așadar, noul Clubman? Fix cum ar trebui să se simtă o compactă: agilă, voioasă și destul de economică.

Cei 330 de Nm se trezesc la viață destul de devreme, adică înainte de 2000 de rotații și păstrează plaja de cuplu maxim până aproape de 3000 rpm. Motorul de 2.0 litri nu dă semne de sufocare și poate urca la turații înalte. Condiția este să vă obișnuiți cu spiritul gutural, specific oricărui diesel. Sunetul acestuia poate deveni intruziv în habitaclu.

Resursele generoase sunt administrate cu ajutorul unei transmisii automate cu șase trepte, care tinde să fie extrem de zeloasă atunci când rulezi în modul economic. Adică face ca motorul să fie subturat și să se trească la viață ceva mai greu. În modul Sport însă, accelerația și transmisia își schimbă complet comportamentul și retrogradează prompt.

Mie, personal, mi-a plăcut să retrogradez în modul manual, folosindu-mă de levierul destul de lung al transmisiei, creat pentru a te duce cu gândul la eforturile piloților de raliu.

Consum

Ca să te bați cu numele pomenite mai devreme, trebuie să fii o compactă economică. Iar dieselul de 2.0 litri, echipat cu start-stop, are toate premizele să-i satisfacă chiar și pe cei mai zgârciți.

În regim extraurban, Clubman-ul nostru a consumat aproximativ 6.7 litri/100 de kilometri, dar viteza de deplasare în regim de autostradă și-a cam spus cuvântul. În mediul urban, noi ne-am apropiat de un decent 8.2 litri/100 de kilometri, grație și sistemul start-stop.

Media anunțată de englezi este de 4.3 litri/100 de kilometri. Destul de optimistă, dar suficientă pentru a fi mai eficientă decât un Audi A3 Sportback, Volvo V40 și Alfa Romeo Giulietta. Cel mai bun consum îl înregistrează însă greii segmentului, BMW Seria 1 facelift și Mercedes Clasa A.

Performanţe

Pentru că s-a născut într-o familie cu tradiție și apetit pentru performanță, Clubman fură tot ce poate de la frații de concern. Din păcate, cele 8.5 secunde scurse de la 0 la 100 de km/h nu îl așează tocmai printre fruntași, toți ceilalți rivali de mai sus reușind valori mai bune. Excepție face Volvo V40. Viteza maximă de 212 km/h este și ea suficientă pentru orice drum din România, însă ceva mai mică decât a rivalilor.

Interior

Când vine vorba despre interior, pregătiți-vă să fiți surprinși. Mini Clubman poate fi considerat un Seria 7 în propria gamă, cel puțin dacă ne uităm la cantitatea de tehnologie inclusă aici și iluminarea de la interior.

Mă refer mai întâi la iluminare, pentru că LED-urile ambientale pot fi personalizate în foarte multe culori, iar fețele portierelor pot deveni adevărate proiecții de stele mici și colorate. Acum înțeleg ce-i atrage pe pruncii de o șchioapă atunci când cască ochii pe un tavan luminos ore în șir.

Trecând peste baia de lumini cu efect de smulgere a onomatopeelor și a zâmbetelor largi, trebuie să vorbim și despre materiale. Pielea fină de pe scaune intră ușor în contradicție cu plasticul tare de la nivelul ușilor. Pe Planșa de bord însă, lucrurile sunt ceva mai prietenoase, finisajele sunt bune, iar ecranul multimedia gigant, de 10 inch este bine încadrat în cadranul rotund clasic, iluminat și el în culori calde.

Spațiul interior pentru pasagerii de pe locurile din spate este decent și îi poate găzdui chiar și pe un drum ceva mai lung. Nu aspirați însă la genul acela de lăfăială pe care o găsiți într-un Golf. Portbagajul are 360 de litri, adică ceva mai mult decât un A-Klasse și un Giulia și egal cu cel al unui Seria 1.

Spațiile de depozitare sunt numeroase și includ chiar buzunare destul de generoase pentru portierele față. Există și spațiu pentru telefon și suport pentru pahare, toate bine gândite și toate posibile pentru că Mini a renunțat la frâna de mână clasică în favoarea uneia electronice. Primul semn că vorbim despre un familist.

Avem spații de depozitare inteligente chiar și în portbagaj. Și tot despre soluții inteligente și originale, cel puțin din punctul meu de vedere, vorbim și atunci când ne referim la cele două uși ale portbagajului. E drept că va trebui să parcați mai mult cu fața la perete.

Preţ de achiziţie

Când vine vorba despre prețuri ar fi bine să nu uitați despre ce vorbeam mai devreme: Clubman este un fel de Seria 7 al gamei Mini. Prin urmare, socotelile voastre ar trebui să fie pregătite pentru orice șoc. La început, totul pare foarte roz, cei 22.000 de euro ceruți pentru o versiune de bază echipată cu motor de 1.5 litri benzină anunțând deja caracterul premium spre care vă îndreptați.

Dacă ne referim la versiunea de 2.0 litri și 150 de cai putere, testată și de noi, prețul pornește de la 26.600 de euro. Dacă mai adăugați și o transmisie automată ajungeți la 28.600 de euro.

Nu v-am povestit însă despre opționale, niște iele afurisite, care vă vor trece prin tot felul de bunătățuri și vă vor arunca într-un dans îndrăcit din care nu veți mai ieși decât atunci când realizați că vă apropiați de 50.000 de euro. 48.889 de euro mai exact, prețul exemplarului testat de noi.

Să aruncăm însă un ochi și în ograda vecinilor. O versiune diesel comparabilă, echipată cu transmisie automată, costă peste 30.000 de euro în cazul lui BMW Seria 1, vreo 32.000 de euro în cazul lui A3 Sportback și cam 33.500 de euro dacă ne referim la Mercedes Clasa A. Doar Alfa Romeo Giulietta și Volvo V40 (dor cu câteva sute de euro) sunt ceva mai ieftine. 

Siguranţă

Testat anul trecut de EuroNCAP, Mini Clubman nu a reușit decât patru stele. Asta deși protecția oferită pasagerilor adulți a fost una dintre cele mai ridicate din segment, fiind notată cu 90 %. Prestațiile mediocre privind protecția copiilor și a sistemelor de siguranță au tras însă ușor în jos nota finală.

Ţinută de drum

Am spus și mai sus că noul Clubman s-a născut într-o familie cu pedigree, o familie în care toți moștenesc un ADN sportiv. Cel mai mare model al englezilor nu face excepție. A fost însă ușor îmblânzit, pentru a putea să fie pe placul unei mase mari de oameni.

Mai exact, suspensia nu lovește atât de violent în rinichii celor din interior. Poate doar atunci când alegeți setarea sportivă. În regim normal, suspensia este calibrată pentru a nu transmite foarte multe în habitaclu. Poate nu la fel de confortabilă ca cea a unui Mercedes A-Klasse, dar cu siguranță mai sportivă. De asemenea, trenul de rulare nu este zgomotos și dă impresia unei mașini închegate.

Fiind vorba de dimensiuni ceva mai mari, Clubman manifestă un ușor ruliu, comparativ cu frații săi mai scurți. Din fericire, direcția te implică la fel de mult și transmite un feedback bun.

Vizibilitate

Mini Clubman arată bine. Cool. Deosebit. Curajos. Emblematic. Are însă o problemă cu suprafața vitrată, tocmai din această cauză. Ea nu este foarte mare, nici măcar la nivelul parbrizului. Dacă mai ridicați și sticla sistemului Head-Up Display, lucrurile par și mai înghesuite.

Dacă oglinzile pot fi reglate pentru a încadra cât mai bine mașina, luneta este antonimul lui ”generos”, asta și pentru că montanții spate sunt ceva cam mari.

Tehnologie

Când vine vorba despre tehnologie, Clubman și-a făcut bine temele. Ajutat bineînțeles de experiența bătrânului părinte BMW.

Pe lângă pachetul de iluminare ambientală pe care vi-l recomand cu căldură, ar trebui să vă faceți socotelile și împreună cu un ecran de 10 inch pentru sistemul de navigație profesional. Costă vreo 2600 de euro, dar vă asigură tot în materie de conectivitate. În plus, aveți o navigație 3D bine pusă la punct, care face toți banii chiar și în țară, darămite în afara granițelor.

Aș mai trece pe listă și sistemul audio Harman Kardon care se aude bine, dar și funcția de Head-Up Display. Chiar dacă aglomerează parbrizul este utilă și printre cele mai bune din segment. Era să uit de farurile adaptive cu lumini full LED, extrem de bune mai ales la drumuri nocturne lungi.

Design

Fără îndoială, Clubman rămâne un Mini autentic. Indiferent de ce vor spune cârcotașii despre dimensiunile sale și despre ideea de a oferi o ușă a portbagajului cu deschidere dublă.

Clubman arată ca un Mini și din față și din spate. Ba din spate arată chiar incredibil de bine. Stopurile cu lumini LED sunt complet noi și frumos conturate.

Peisajul britanic pur este desăvârșit de nuanța clasică British Green și de un set de jante de 17 inch, din aliaj, la care puteți opta chiar și pentru un ventil cu steagul Regatului Unit. Nerecomandat însă în România, unde astfel de accesorii pot fi considerate ușor drept suveniruri de către oricine.

Nu ne-a placut

  • Motor ușor gutural
  • Plasticul de pe uși
  • Preț piperat
Date tehnice - MINI Clubman 2.0 150CP Aut Cooper D
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1995
Lungime mm
4253
Putere maxima CP (rpm)
150 (4000)
Latime mm
1800
Cuplu maxim Nm (rpm)
330 (1750)
Inaltime mm
1441
Viteza maxima km/h
212
Greutate kg
1435
Acceleratie 0-100 km/h s
8.5
Ampatament mm
2670
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
48
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
360
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre MINI Clubman

Ultimele teste

Comentarii (19)

  • Tocmai am dat o ''raita'' la configuratorul de pe website-ul oficial Mini Romania. Am configurat un Clubman dupa bunul plac, iar pretul mi-a iesit fix 32.187 euro. Ceea ce ori am scapat eu, ori nu exista in lista de optiuni pt varianta respectiva de motorizare este cotiera spate cu suport pt pahare. Lucrul acesta l-am mai observat si la alte modele de masini de la diferite marci, cum ar fi VW Passat sau Skoda Superb. Nu pot sa cred ca pentru a-ti pune o cotiera pt locurile din spate trebuie sa optezi pentru o versiune mai potenta de motorizare care este cu 4 mii mai scumpa . Chiar si acolo, cotiera este trecuta optional . Dar probabil se poate traii si fara dupa ce pasagerii se vor obisnui.

    Absolut fantastic Clubman, cu motoare mult mai responsive, fata de generatia precedenta. Iar combinatia motor-cutie de viteze mi se pare exceptionala. O mare bila alba !
    10 9
  • Nelu.Pantofaru
    Bai frate, ce preturi ...
    13 0
  • RAUL: CÂT COSTĂ UN SEAT? Raspunde
  • Articol f. bine scris "per se" apropo de tratarea detaliilor, dar cam grabit in concluzii (poate-i doar parerea mea, evident.)
    Nu pot fi asadar de acord ca "Fără îndoială, Clubman rămâne un Mini autentic" din simplul motiv ca noul Clubman nu mai e deloc... Mini.
    Si asta nu doar din p.d.v. dimensional, ci mai ales prin prisma deja decedatului mortal :-) "spirit Mini" (al reducerii masinii la esentza), odata cu sofisticarea extrema a echiparilor si/sau adoptarea unor mega-motoare ca dieselul asta de doi litri - deloc "rezonabil" si la capitolul consum, dar asta-i alta poveste.

    ...Sa mai carcotesc despre pretul masinii testate, mai mult decit dublat prin optiuni?! N-are rost, fiindca cei sedusi de un BMW "altfel ambalat" or sa-l cumpere in continuare, indiferenti la vreun glas al ratiunii.

    Traiasca deci libertatea alegerilor ! - zic asta cu speranta ca si pe la noi o sa creasca-n curind numarul celor nu doar auto/moto-visatori, ci si capabili=solvabili sa-si concretizeze visele.
    21 0
  • P.S. Doar unul din nenumaratele argumente in sprijinul afirmatiei de mai sus: primul Mini (cel proiectat de genialul Alec Isigonis in anii '50) cintarea doar 587kg.
    ...Asa ca pina la cele 1.435 kg (!!!) ale Clubman-ului actual e o adevarata prapastie.
    OK, se poate contra-argumenta cu aportul noilor echipamente de siguranta, al structurilor ranforsate pt. crash-teste etc., dar tot e un salt inacceptabil zic eu - pentru un Mini, clar.
    22 0
  • 8 23
  • @@Tony asta-i tot ? Adica doar atat ai inteles tu din comentariul meu ? Eu zic ca Bruce Lee a fost, este si va fi mai tare ca Van Damme...
    11 5
  • Cu banii astia cumperi berlina premium.
    15 0
  • @@Tony

    nu te supara, nu vreau sa intru intr-o polemica inutila dar uite, iti dau exemple de ceva marketing sa para lista de dotari mai lunga "si sa zica fraieru....asta...clientul ca uite ce dotari ale masina lui":
    - Fara inscriptionare motorizare pe caroserie
    - Caroserie in 5 usi
    - Inele amarare in portbagaj
    - Suport tichet de parcare la nivelul parbrizului
    - Lampa ceata spate

    sunt doar cateva dotari inutil a fi trecute in lista sau, asa cum ziceai sunt standard DAR AMINTITE de cei pe care ii lauzi tu.

    Dintre toti producatorii, acestia (ce pretinzi ca sunt cei mai corecti cu clentii) au cele mai lungi liste de dotari standard si care sunt trecute negru pe alb de parca ceilalti producatori nu le-ar oferi. Trebuie sa vii din alta lume sa crezi, prietene, ca "inele de amarare in portbagaj" sau "lampa ceata" e o dotare pe care o gasesti DOAR la marele constructor. Sau ca suportul pentru tichet este un avantaj de piata.

    Dar ai dreptate, sunt puse acolo "sa zica fraieru....asta...clientul ca uite ce dotari ale masina lui".

    and off-topic
    19 5
  • @@Tony


    Scrii numai ineptii, nu-i de mirare ca Tony nu si-a mai batut capul cu tine, in plus ai primit numai ''aprecieri'' pe partea de votare.

    1. Te legi de utilizatori aiurea, ca si cum ar trebui ca toti sa aibe cel putin un Lamgorghini in garaj ca sa poata comenta aici, iar tu probabil nici permis nu detii.

    2. Eu zic ca Skoda si VW sa nu mai puna nici A/C in lista fiindca va fi si asta de la sine inteleasa, nu ca doar nici Loganul n-are standard nu? Patetic.
    PS Nu pune datorita costurilor , iar cum VAG baleste dupa multi bani , face rabat la multe, cum ar mai fi fiabilitatea si calitatea materialelor perceputa . Intri la ei in showroom cerandu-i dealerului niste dotari mai de Doamne ajuta, nu se poate , trebuie sa iei un nivel de echipare mai bogat care costa cu cateva mii euro in plus doar ca sa ai o cotiera spate si un sistem de navigatie de 8 inch ( pe care mai dai inca 2mii si ceva euro )nu un ecran de telefon Nokia ( cu toate ca ii explici ca detesti consumul ridicat de carburant si nu ai nevoie si de un motor mai puternic cand circuli 99% din timp bara la bara ), consultantul ridica din umeri si repeta trebuie nivelul de echipare Comfortline t cotiera si navigatie , si cand iti spune ca nici astea nu vin standard te apuca deja plansul, fiindca pe langa pretul deja mare dat pe un Passat trebuie sa mai adaugi pt astea doua ..

    3. In cultura mea automobilistica nu am auzit pana acum de dotarea asta : ''lucru normal'', ca sa te citez pe tine.

    4. Japonezele, Coreenele, americanele si cele frantuzesti ofera multe dotari standard si motoare performante.

    PS: Nu-i marketing sa adaugi niste dotari standard corecte pt pretul 'N'. Marketing este atunci cand oferi o masina colplet ''cheala'' in varianta de baza in care altii ofera dotari demne de acel pret, doar ca fraierul de tine sa adauge ''dotarile alea jmekere''' in numar mare, iar la final cand vei vedea pretul vei spune - Pai o platesc de 3 ori ?

    4. Peugeot nu are ca dotare optionala faruri de ceata si geamuri electrice spate, Peugeot are ca dotare standard aceste dotari inclusiv clima Bi-zone, etc ( asta in cazul in care ne referim la clasa medie )

    PS : ''dotari care la germani sunt standard fara sa iti aminteasca de acest lucru'', serios? Tu te auzi ce bazaconii spui ? Arunca un ochi la Insignia , Passat si Superb si dupa mai vb.

    5. ''Sau la Mazda, dotare standard inchidere centralizata, a treia lampa de frana sau faruri cu halogen''. Ba esty idiot ? Faruri cu halogen are si Logan ...... WOW......greu la deal cu boii mici.
    12 7
  • Limbajul de needucat caracterizeaza tipul de om ce se pare ca nu esti. Iti demontez toate aberatiile: 1. Ce e gresit in ce am spus? Da, in clasa D nu exista masini fara cotiera spate si suportul aferent. 2. Nu mai minti, japonezele merg pe pachete de dotari care nu iti permit sa alegi alte optionale si nu germanele. Exemple: Toyota, Mazda unde pielea este disponibila doar la ultimul nivel de echipare si iti baga pe gat o gramada de prostii in plus. Iar aia cu obligatia alegerii motorizarii pentru a avea navigatie este o minciuna gogonata, tu n-ai fost in viata ta sa faci o configuratie. 3. Spune-le asta si producatorilor auto. 4. Serios? Ia pune mana si fa un test-drive cu un Peugeot si vorbeste cu un consultant. O sa-ti schimbi parerea! 5. Nu stiu cine e idiotul aici, dar prin remarca facuta se pare ca tu esti. Eu ti-am spus ce scrie pe site-ul Mazda la dotarile masinii. Faptul ca ei au simtit nevoia sa precizeze asta pentru a parea lista de dotari mai bogata iar alte marci (de regula europene) nu o fac este doar marketing japonez de 2 bani. PS In comentariu ma refer doar la masini din clasa D vandute in Romania.
    9 10
  • @anonimul care nu se semneaza. Geamuri electrice spate standard la nemti? Ia da o tura la VW si vezi la Up si Polo daca sunt standard. Doar de la Golf in sus sunt standard si pe Trendline. Nu-mi da exemple firme premium, pentru ca acolo e alta macare de peste. Opel nu se pune pentru ca e un Buick/Chevrolet chiar daca e produsa in Germania. E la fel de nemteasca ca Ford-ul made in Germany si la fel de britanica ca Vauxhall sau Ford. Opel e un copil rasfatat care papa banii GM de ani buni fiind pe pierderi marete.

    Japonezii au boala sa puna absolut tot in lista din cauza ca folosesc aceeasi politica ca-n SUA unde sunt obligati sa faca asa ceva. VW face ceva in SUA si altceva in EU (asta apropo de cum trateaza separat si clientii de pe cele doua parti ale oceanului dupa Dieselgate; la americani isi dau pantalonii jos, la europeni dau ei jos pantalonii clientilor - asta cel putin cat mai au vanzari ca probabil ca 2016-2019 vor fi ani grei si in Europa pentru asa-zisa masina a poporului)
    11 6
  • Citeste ce am scris mai sus: masini din clasa D. Ce aduci in discutie Polo sau Golf? Intelege odata ca fiecare clasa are standardele ei la dotari si te faci de ras ca producator cand scrii "a treia lampa spate" et co.
    5 7
  • aliona: Imi spuneti, va rog, codul de deblocare a casetofui la ford fusion seria... Raspunde
  • @@iny

    Mai lasa-ne bre cu nemtii tai, si pune mana si mai citeste cate ceva care ar putea sa iti ridice IQ-ul. Nemtii nu ofera nici macar A/C in standar vezi : Polo, Fabia, Ibiza, tripleta UP!. Nu ofera nici macar computer de bord in standard , si multe altele, iar tu vii sa spui baloane precum ca ''japonezele merg pe pachete de dotari care nu iti permit sa alegi alte optionale si nu germanele'' ? Bai zi sa mori tu ? Si da, la VW ( Passat care s-a dat exemplu ) este o obligatie de a avea o motorizare superioara pt a-ti adauga cu inca ATENTIE : 2.176,80 euro sistemul de navigatie Discover Pro de 8 inch. Acesta se achizitioneaza optional incepand cu nivelul de echipare Comfortline, care costa cu 3.190 euro in plus fata de Active-ul caruia nu-i poti instala acest sistem de navigatie optional. Per total valoarea totala a masinii doar ca sa obtii acest sistem de navigatie se ridica cu 5.366,80 euro. Asta ar insemna ca pretul masinii sa ajunga la 27.472,80. Un Passat in varianta de Baza Active costa 22.029,60 euro .Daca ''nemtii'' ar fi fost atat de ''darnici'' in dotari si optiuni asa cum afirma ''primatele'' care-i sustin. Acest Passat ar fi costat 24.206,4 euro . Pret cu care iti cumperi Mazda 6 nivelul de echipare Challenge 2.0 145CP care costa 23.590 + 500 euro sistemul de navigatie optional MZD ( mult mai ieftin fata de +2 mii euro cat e la Passat ) masina ajunge la 24.090 euro. Pe langa asta are climatizare Bi-Zone ceea ce Passatul nu ofera nici la 27.472,80 ( doar optional ) , Sistem Start/Stop , oglinzi pliabile electric la buton, si multe altele.
    10 4
  • 3 11
  • Mai sa fie, mai sus spuneai ca sunt eu needucat, asta in ciuda in care am purtat o polemica decenta si civilizata cu tine ( cu toate ca nu meritai ). Acum cine este ala' necivilizatu' ?

    1.Nivelul de echipare ACTIVE ( exista in RO ) si este varianta entry-level a modelul de clasa medie Skoda Superb ( din grupul VW )

    2. Eu nu stiu ca Aygo sa fie in segment cu Polo, Fabia, etc. Eu stiu ca Aygo sa fie in segment cu VW UP, respectiv Skoda Citigo ( din Grupul VAG ) , iar spre deosebire de concurentul nipon, cele doua din urma nu au standard A/C , lumini de zi cu LED , geamuri electrice fata si nici macar Radio ( doar optionale ) . Cat despre Mazda 2 si Yaris , spre deosebire de Polo si Fabia ele au standard computer de bord, ceamuri electrice fata, lumini de zi LED si un motor mai de Doamne ajuta ( 70 CP si respectiv 75 CP fata de 60 CP suratele VAG ) .


    3. Discover Pro este Navigatia de top de la VW ( intr-adevar ), dar ca sa o obtii trebuie OBLIGATORIU sa cumperi varianta superioara de motorizare Confortline care costa cu aprox 3 mii euro mai mult+ peste 2mii ( optional ) Navigatia Discover Pro ........ iar pretul masini ajunge la 27.472,80, bani cu care iti cumperi Mazda 6 2.0 165HP cu faruri Full LED , Blind Spot, si multe altele. Sistemul MZD conect costa 500 euro Optional la Mazda, si este cel mai bun sistem de navigatie pus pe o marca de volum, are cea mai buna rezolutie si functioneaza de la buton rotativ precum la masinile premium .

    4. Climatronicul la Passat si Superb nu este standard. Ele au clima manuala (adica aer conditionat simplu) .Mazda 6 pe care am mentionat-o mai sus era nivelul de echipare Challenge care costa 23.590 + 500 euro sistemul de navigatie optional MZD , adica cat Passat ''chel'' ( fara nimic ) .Si DA, are clima Bi-Zone si multe alte dorati care la Passat trebuie sa le adaugi ca optionale, iar pretul va creste considerabil.

    5. Nu ai inteles

    6. Tu negi ulte, inclusiv pe tine insuti. Daca vrei piele, si multe altele Mazda 6 ajunge la pretul final de 31k euro , pe cand Passat cu ''de toate'' ajunge la aprox 60k euro, pret dublu . Ce obtii in plus ? Active Display ? HA-HA-HA-HA-HA ........ O alta poleiala a la' VAG . Active Display este pe Passat doar pt motivul ca sistemul multimedia este pozitionat foarte prost, asa cum au afirmat multi oameni din presa. Trebuie sa-ti iei atentia de la drum ca sa verifici navigatia.
    6 1
  • designul original (usile din spate ) e practic si unic !
    forma si amplasarea lampilor spate e nefericita !!!
    2 1
  • @arhitect: Sistemul usilor in loc de hayon e intr-adevar unic (in segmentul compactelor non-utilitare), dar nu-i tocmai practic in caz de parcari... inghesuite.
    1 1
  • Au făcut acelaşi lucru ca cei de la Fiat (modelul 500), pentru mine mașina este un fiss....... mare si scump
    1 0
  • La banii astia iti iei Range Rover Evoque...
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru