Test de anduranta Volvo V40 (2012-2016)

Problemele pe care piaţa auto mondială în general şi cea românească în particular le-au avut în ultimii ani au făcut ca parcurile de presă ale importatorilor să se rărească. Maşini care înainte de 2007 erau disponibile pentru teste de presă în toate versiunile de motorizare şi aproape în toate variantele de echipare au ajuns să poată fi programate cu greu la teste din cauza "cozilor" la comenzi venite din partea publicaţiilor de specialitate şi nu numai. În aceste condiţii, în care accesul la teste este din ce în ce mai dificil şi în care chiar şi testele care se realizează nu depăşesc în 95% dintre cazuri două-trei zile, munca jurnaliştilor auto devine dificilă. Testele trebuie să fie realizate într-un timp scurt, care implică şi şedinţe foto sau, în cazul altor colegi din presă, şedinţe video. 

Este cumva normal ca, în acest context, testele de anduranţă să dispară aproape complet din peisaj sau, atunci când ele există, să se transforme în teste "normale", doar că ceva mai lungi. Două-trei luni cu o maşină înseamnă deja foarte mult în condiţiile date, iar un astfel de test devine dintr-o dată mult mai relevant pentru cititori. Şi totuşi, testele de câteva luni nu se compară nici pe departe cu testele de anduranţă adevărate. Asta pentru că un astfel de test ar trebui să implice câţiva ani buni din viaţa unei maşini. Să simţi cum peste ea trec anotimpurile şi să îi testezi punctele bune şi cele slabe atât la 40 de grade, cât şi la minus 20. Să dezvolţi o listă de cheltuieli, implicit revizii, şi să faci publicul să înţeleagă cu adevărat ce înseamnă maşina respectivă.

UN TEST DE ANDURANŢĂ PE BUNE

Ei bine, în aceste condiţii vitrege, Automarket reuşeşte să înceapă astăzi un test de anduranţă adevărat, care se va întinde pe tot parcursul următorilor ani. Probabil singurul de acest tip din România. Iar în centrul poveştii noastre se va afla o maşină specială: un Volvo V40 în versiunea de motorizare D2 (diesel de 1.6 litri şi 115 CP) şi în varianta de echipare Momentum. Plus câteva opţiuni adiţionale. Iar pentru a elimina orice fel de problemă morală, reală sau financiară, am decis să cumpărăm maşina şi s-o testăm ca la carte: prezentându-i atât punctele pozitive, cât şi pe cele negative. 

Maşina pe care o vom analiza împreună nu este nouă şi tocmai a ieşit din zona de rodaj. Are 12.000 de kilometri.

CUM AM AJUNS LA VOLVO V40?

Povestea cumpărării maşinii e una simplă: după ce vechea mea maşină - un Fiat Bravo 1.9 Multijet de 150 CP - a ieşit din leasing, am decis să mă orientez spre acelaşi segment, cel compact, fără a mai face greşelile pe care le-am făcut la achiziţia lui Bravo. Şi prin "greşeli" înţeleg erori de calcul al nevoilor. Pentru că am folosit maşina foarte puţin (în medie 8000 de kilometri pe an, deoarece viaţa de jurnalist auto îţi oferă acces la alte maşini care trebuie testate), m-am prins că nu am nevoie de 150 de cai putere. Ba chiar nu aş avea nevoie nici măcar de un motor diesel, deci benzina a intrat brusc în vizor. 

Am avut în vedere câteva variante de modele: noul Audi A3, noul BMW Seria 1, noul Volvo V40 sau noul Mercedes-Benz A-Klasse. Mercedes a fost mult prea scump pentru bugetul pe care l-am avut la dispoziţie, iar modelul BMW era uşor mai jos, dar nu m-a încântat la capitolul design şi în legătură că faptul că, atunci când am făcut lista de maşini eligibile, nu exista decât propulsie spate pe modelul bavarez. Iar Bucureştiul de iarnă cere, oricât am vrea altceva, roţi motrice faţă. Şi suspensii ceva mai relaxate, din păcate. Au rămas Audi A3 şi Volvo V40, iar decizia a fost luată după un test aproape paralel pe care l-am făcut cu cele două modele. Am considerat că Volvo mi se potriveşte mai bine şi mi-au plăcut mai mult interiorul, oferta tehnologică şi designul. Aici a picat varianta pe benzină, pentru că cel mai mic astfel de motor la Volvo are 150 de cai putere, lucru care contrazicea nevoile prezentate anterior.

Paranteză: nu am avut nevoie de spaţiu, familia fiind încă în "producţie", însă maşina îţi oferă limite acceptabile pentru un cuplu şi chiar şi pentru un copil mic.

Am mers în prima fază spre o maşină nouă, însă am decis să investesc într-una deja disponibilă, mai ales că îi cunoşteam foarte bine istoria. Şi ieşeam mai ieftin. În octombrie 2012, atunci când a fost înmatriculată prima dată, preţul complet al maşinii a fost de 29.500 de euro cu taxe incluse. Acum, preţul îi scăzuse undeva în jurul barierei de 20.000 de euro. Am preferat combinaţia dotări superioare şi rulare de peste 10.000 de kilometri variantei maşină nouă şi dotări mai slabe. 

DE LA CUMPĂRARE LA TEST DE ANDURANŢĂ

Povestea începe, deci, de la un Volvo V40 D2 gri titan cu care sper să fac casă bună în următorii ani. Şi, pentru că vă spuneam de greşeli în cazul lui Bravo, am decis să nu repet eroarea din 2008 şi să profit de ocazie pentru a scrie un test de anduranţă ca la carte, cu poveşti din viaţa maşinii, cu problemele inerente care vor apărea, cu călătoriile pe care le voi face şi cu întregul istoric al maşinii în faţa voastră. Voi combina, deci, utilul cu plăcutul. Meseria şi condusul.

În episodul următor vom analiza mai îndeaproape maşina şi vom vedea ce oferă, ce nu oferă şi cum te simţi într-un V40 atunci când îi treci pragul. Ulterior, vom vedea cât costă asigurările şi cum se descurcă V40 prin Bucureşti şi pe afară la capitolele consum, ţinută de drum şi aşa mai departe. Vă promit şi că în tot acest timp voi asculta cererile şi întrebările voastre şi că vă voi răspunde la ele cât de repede pot. Şi poate vom "inventa" chiar şi un test demo cu utilizatorii, iar opiniile voastre la cald vor face obiectul unui articol din seria de anduranţă. De ce nu?

Până atunci, spor la răsfoit virtual Automarket.ro şi sper să-mi fiţi alături în povestea care începe astăzi.