Ăsta e prototip. Dar dacă ne uităm la gusturile indienilor, probabil va arăta înalt și cu roți mici și înguste. Vedeți și modelul Triber de la ei (7 locuri la sub 4 m lungime).
@Flavius
Așa e și în țările cu alfabet chirilic. În Rusia, Auchan apare scris în limba lor așa cum se pronunță, echivalentul lui ”Oșan” la noi. Bulgarii au același obicei, transcriu fonetic în limba lor numele brand-urilor. Ei chiar și pizza scriu echivalentul lui ”pița” la noi. Aici au și un avantaj, acela că oamenii pot pronunța numele unor companii corect în loc să le stâlcească în fel și chip. Românii la noi pronunță ”Oușăn” sau ”ocean” brandul ”Auchan”.
Văd că Honda are așa un obicei de a schimba generațiile la 4-5 ani. Doar prima generație a fost fabricată 7 ani, restul de 9 generații au fost schimbate la 4-5 ani.
Comentariile de mai sus le-am scris fără să observ că titlul articolului chiar menționează că Renault Express e noul Dokker.
Totuși, parcă Renault nu mai voia să fie asociat cu modele low-cost lăsând asta în cârca Daciei. Cu Dokker face fix invers. Chestia cu vânzările nu prea mi se pare că se justifică pentru că Dokker a avut creșteri în Europa de la an la an după cum urmează:
2012 - 1.026
2013 - 19.867
2014 - 20.264
2015 - 24.366
2016 - 27.395
2017 - 36.342
2018 - 38.861
2019 - 42.785
Total: 210.906
Sursa: https://carsalesbase.com/europe-dacia-dokker/
Aceeași sursă ne arată că în perioada 2013 -2019 (excludem cele 1000 de Dokker vândute în 2012), Kangoo a vândut în Europa aproape 145.000 exemplare. Deci sub Dokker. Fratele Mercedes Citan a vândut doar 32.000 exemplare în aceeași perioadă.
Alt model din aceeași clasă, Ford Tourneo Connect, a vândut aproape 80.000 de exemplare în aceeași perioadă.
Singurul care pare să îl depășească pe Dokker pare să fie Caddy, dar nu am găsit date decât pentru Caddy Life (versiunea de pasageri) - la celelalte nu se menționează dacă sunt de pasageri sau van (la Dokker zice ”panel van” deci probabil sunt incluse ambele versiuni).
Din ce pare, în perioada 2013-2019, Caddy Life s-a vândut în aproximativ 364.000 exemplare.
Așadar, nu doar că Dokker e printre cele mai vândute din clasa sa, dar vânzările au crescut de la an la an, nu au scăzut.
Da, se confirmă:
https://www.automarket.ro/stiri/grupul-renault-ar-putea-schimba-strategia-pentru-dacia-dokker-viitoarea-98173.html
Posibil la noi să aibă sigla Dacia. Kangoo Express e noul Dokker.
Ultimele comentarii
805 in total