F1: Cadillac prezintă o grafică specială: marchează 250 de ani de la nașterea Statelor Unite

de Tiberiu Safta
Joi, 02.07.2026
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Cadillac va rula cu o grafică specială cu ocazia Marelui Premiu de Formula 1 al Marii Britanii. Noua grafică sărbătorește 250 de ani de independență ai Statelor Unite ale Americii.

Sâmbătă, 4 iulie, este ziua națională a Statelor Unite ale Americii. În acest an, sărbătoarea zilei naționale va avea o semnificație importantă, deoarece se împlinesc 250 de ani de la fondarea SUA.

Pentru a marca acest moment unic, Cadillac, una din cele două echipe americane din Formula 1, va rula cu o grafică specială în Marele Premiu al Marii Britanii. Cea mai nouă echipă de Formula 1 va înlocui vopseaua sa tradițională gri și neagră cu un livery albastru, alb și roșu – culorile steagului Statelor Unite.

Aceste culori vor fi prezente și pe combinezoanele purtate de piloții echipei, Valtteri Bottas și Sergio Perez. Noua grafică include și desene speciale cu dungi și stele, inspirate de steagul SUA.

Primul sezon pentru Cadillac în Formula 1 se dovedește a fi unul dificil. După primele 8 curse din acest sezon, echipa americană este singura care nu are până acum niciun punct. Cel mai bun rezultat de până acum este locul 13, obținut în cursa din China.

Marele Premiu al Marii Britanii va include și o cursă de sprint.

Astfel, piloții vor avea la dispoziție doar o singură sesiune de antrenamente în ziua de vineri, înainte de calificările pentru cursa de sprint. Această cursă va avea loc sâmbătă, urmată de calificările pentru cursa principală de duminică.

Cursa de sprint va avea loc sâmbătă, de la ora 14:00, ora României. Marele Premiu al Marii Britanii se va desfășura în 5 iulie, de la ora 17:00, ora noastră.

via Cadillac

Comentarii (3)

  • dragut... sa te afisezi in Marea Britanie...luati de aici fraierilor :D
    1 0
  • Breaking news !
    Echipa Alpine F1 a anunțat un parteneriat cu ferma Diddly Squat a lui Jeremy Clarkson înaintea Marelui Premiu al Marii Britanii din acest weekend de la Silverstone.
    Directorul general al Alpine, Steve Nielsen, a declarat: „Suntem încântați să ne bazăm pe Diddly Squat Farm pentru a ne furniza alimente de la ferma locală în acest weekend la Silverstone.”
    „Ca echipă, ne-am bucurat de o relație excelentă cu Jeremy Clarkson, care ne-a susținut foarte mult timp de câțiva ani.”
    0 0
  • Bixente
    Cadillac, cu ceva atentie dar si cu vreun gram de noroc, poate surclasa in ierarhia constructorilor la final de 2026 acel balon de sapun al marketingului perfidului Albion, -Newey / Alonso- cei care si-au propus obtinerea titlului mondial.
    La jumatatea sezonului diferenta nu-i insurmontabila, doar 1 punct, deci se poate....

    Asta ar reprezenta o lovitura de imagine remarcabila pentru Cadillac, o echipa faurita de la zero si aflata in sezonul de debut.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru