Ferrari: "Titlul din acest an a fost pierdut încă din 2018, când am decis designul monopostului"

de Daniel Popescu, Foto: Ferrari
Vineri, 06.12.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ferrari consideră că titlul din sezonul recent încheiat a fost pierdut încă din anul 2018, atunci când a fost stabilit designul pentru monopost.

Ferrari nu a avut nicio șansă reală să lupte pentru titlul mondial în sezonul 2019, mai ales că a obținut prima victorie abia după pauza de vară, în Marele Premiu al Belgiei. În total, Scuderia a înregistrat doar trei victorii, în ciuda unui număr de nouă pole position-uri, iar oficialii echipei vorbesc acum despre o greșeală de design a monopostului. 

În acest context, șeful Mattia Binotto consideră că titlul mondial a fost pierdut în realitate chiar de la sfârșitul anului 2018.

"Cred că am pierdut titlul încă de anul trecut, când am desenat monopostul. Până la urmă, nu am fost competitivi la startul sezonului și au existat motive pentru asta. Cred că proiectul nostru nu a fost bun de la început", a declarat italianul.

Inevitabil, Ferrari va încerca să îndrepte acest lucru cu ocazia monopostului pe care îl dezvoltă în prezent pentru sezonului 2020. Totuși, Binotto a refuzat să intre în amănunte cu privire la noutățile pe care le pregătește echipa în materie de design.

"Știm care sunt cel puțin o parte dintre slăbiciuni, unde suntem slabi comparativ cu ei, și depunem toate eforturile pentru a rezolva problema.

Nu știu care va fi situația la începutul sezonului și nimeni nu poate ști în acest moment".

Primele impresii despre sezonul 2020 vor fi evidențiate de cele două sesiuni de teste care vor avea loc la sfârșitul lunii februarie pe circuitul de la Barcelona.

Via Autosport

Comentarii (16)

  • Corect, a fost pierdut din 2018, dar nu din cauza design-ului ci a prelungirii contractului cu Vittel (si aci nu ma refer, bineinteles, la apa pura din regiunea franceză din munţii Vosg, inima UE)
    19 25
  • Costel
    prin aceasta declaratie mattia binotto o demonstrat fanilor ferrari ca ii barbat in adevaratul sens al cuvantului si implicit un lider autentic , asumarea publica a erorilor care apartin scuderiei ferrari in proiectarea monopostului sf90 generand din partea mea la adresa lui numai consideratiune veritabila si pretuire maxima fiindca astfel toate acuzatiile facute in ultimele zece luni la adresa lui sebastian vettel devin nefondate , fara temei si evident neavenite avand in vedere materialul tehnic mai mult decat discutabil pus la dispozitia sa de catre scuderie iar odata cu inlaturarea acestor deficiente in aceasta iarna proiectia pe care nu m-am ferit sa expun in nu putine randuri cu privire la ferrari si vettel in 2020 devine mai fundamentata ca niciodata si asta deoarece incepand cu primavara viitoare is convins ca vom asista la pulverizarea regimulului despotic mercedes si al sau oportunist pilot afro
    17 17
  • @Mattia Binotto este cam varza comparativ cu performantele demonstrate in acest an. Ferrari nu mai este de cand Shumacher a plecat .
    12 15
  • Ca in fiecare an; nu numai la Ferrari, la toate echipele cu exceptia castigatoarei.
    8 9
  • Neutru
    Ferrari are nevoie de o echipă disciplinată ordonată și în primul rând să vrea victoria să lase deoparte mișmașurile.Mai trebuie să scape și de cârtița din echipă care s-a plasat sus de tot.Au mai pățit ei și-n 2007 când aveau caietul de activități la McLaren care știa dinainte cum vor dezvolta Ferrari uneori chiar înaintea majorități echipei.Le trebuie un șef capabil și puternic cu putere de decizie.
    16 8
  • mobius
    Binotto ascunde astfel favorizarea excesiva a lui Vettel. Daca echipa ar constientiza acest lucru, el ar trebui sa plece. Daca Leclerc nu ar fi fost impiedicat pentru favorizarea lui Vettel, probabil Ferrari ar mai fi avut cel putin doua victorii in prima parte a sezonului 2019 cu Leclerc si poate acesta (Leclerc) nu ar fi fost pe ratru ci pe doi.
    18 12
  • Enache
    Au avut masina suficient de buna la inceput de sezon. Dar fie gafa primadona fie cate o strategie schioapa, incet incet....s-au scufundat, la final i-au depasit si Red Bull. Cu o primadona pierduta nu vor face mare lucru nici in 2020.
    10 7
  • @Mattia Binotto
    Puteti sa imi dai manusi rosii pana vi se i-a, ceea ce am spus a fost clar justificarea data de acest om la Ferrari, care dupa parerea mea este un om lipsit de tot ce tine de F1. Si o pot spune deschis referitor la strategia proasta la fiecare grand prix.
    5 7
  • Mobius iar furi curent cu Leclerc? Ca daca si cu parca mai avea 4-5-6 victorii? Banuiesc ca stii ca Leclerc este unul din pilotii mediocrii in materie de management de pneuri si consum de carburant deci mai are de invatat de la expiratul ala pe care il injurati in fiecare zi.
    Leclerc s-a descurcat extraordinar pentru primul an la Ferrari dar lasati-l sa creasca treptat, voi inca nu realizati ca echipa din spate este praf si numai din erorile de strategie au fost pierdute multe puncte. Asta pe langa erorile pilotilor.
    4 4
  • Ferrari incearca sa mearga pe principiul Schumacher , adica pilot nr. 1 si pilot nr. 2. Doar ca vremurile s-au schimbat , au un pilot tanar care vrea sa faca performanta , spre deosebire de perioada respectiva ( Barrichello a fost defavorizat inca de la prima cursa cu Ferrari , MP al Australiei din 2000 cu toate ca nu s-a recunoscut lucrul asta de catre italieni , sau celebra cursa de la Nurburgring din 1999 , cand Irvine a fost sabotat ca sa nu aiba un avans prea mare in lupta pentru titlu ). Revenind la zilele noastre , au un management defectuos , un pilot care se rasuceste mai mult pe circuite , strategii proaste si un bonus nemeritat pe care il primesc an de an , ca altfel se supara si pleaca acasa. Williams e un dezastru , McLaren a decazut , Lotus a disparut ca echipa de mult timp. Toate echipele cu traditie au avut de suferit , de ce sa devaforizezi alte proiecte in detrimentul Ferrari ? Ca sa castige un amarat de titlu odata la 10 , 15 , 20 de ani ? Nu este o nesimtire grosolana din parte FIA , sa aiba ochi doar pentru echipele de varf , iar pe celelalte sa le lase sa se zbata la coada clasamentului ?
    13 7
  • Stai asa putin ca incepi sa o iei pe aratura si incepi cu conspiratii care de care mai fantastice. Barrichello a stiut de la bun inceput statutul in cadrul echipei, a si spus-o foarte clar dupa episodul din Austria: am un contract in care scrie X trebuie sa il respect. Punct. La fel si cu Irvine.
    Acuma pe bune vezi Formula 1 fara Ferrari? Pai cine sa vina? Skoda si Ford? Este cea mai veche si titrata echipa ceea ce reprezinta etalonul in competitie, ca sunt vai de capul lor este altceva. Sunt singurii care castiga sau au castigat un titlu odata la 10-15-20 de ani? Nu.
    La partea cu impartirea bonusurilor sunt perfect de acord, de asta multi abia respira iar altii evita sa intre in competitie din cauza costurilor ridicate.
    4 4
  • Am spus Australia 2000 , nu Austria 2002 . Gasesti cursa pe youtube , daca vrei sa o vezi . Barrichello era in fata lui Schumacher , si a fost chemat la boxe pe motive de " strategie " , cu toate ca trecuse pe la standuri cam in aceeasi perioada cu germanul. Iar cu Irvine , care a profitat de accidentul lui Schumacher de la Silverstone si de greselile lui Hakkinen , a ajuns sa se lupte pentru titlul mondial. Insa Ferrari vroia ca Schumacher , sa fie pilotul care aduce titlul dupa 2 decenii de pauza. Iti recomand sa vizionezi (revizionezi) si MP al Europei din 1999 , o cursa care ar fi putut sa fie castigata de oricine de pe grila aproape. Nu imi doresc sa dispara italieni , imi doresc sa fie reguli corecte pentru toata lumea si nu doar Ferrari sa aiba drept de veto si impreuna cu Mercedes sa taie si sa spanzure in F1.
    8 4
  • acid_bazic_neutru
    nu inteleg depresia ciumatilor rosii in ghilimele. locu doi e f bun bre doar e argint nu fer vechi
    oricum gli schiavi di agnelli nu pupau cred nici doiu fara consilierea distinsului lingvolog cautionat garantat #costel
    p.s. p.bune: nu trece o zi fara sa ma crucesc vs. asa arderi gazos neuronice inutile cum doar fanfanii circotecii fara paine f1 pot sa aiba
    microbistii e trucaje pe langa voi, parol
    16 4
  • Eu am dat doar un exemplu cu Austria pentru ca dupa cursa a explicat foarte clar ca aia scrie in contract aia a facut.......ce am vrut sa evidentiez este ca a stiut de la bun inceput statutul in echipa si a acceptat. Drept de veto nu poate avea decat o echipa nu mai multe.
    1 1
  • Pot linistit sa-i taie din salariul urias si total nemeritat al lui vetel si sa-i dea lui Leclerc. Vetel le-a compromis 2 ani la rand sansa la titlul prin gafele monumentale pe care ce-a facut si cu care o sa ramana in istoria F1.
    3 3
  • Intelegeti ca Ferrari nu lua titlul in 2017,2018 si 2019 nici daca in masina puneai 2 piloti unul langa altul.
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru