Heidfeld: "Nu puteam rata oportunitatea de a reveni în F1"

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 24.02.2011
Nick Heidfeld susţine că nu putea refuza oportunitatea de a reveni în Formula 1 în 2011, chiar dacă a admis că din punct de vedere sentimental a fost dificil să-l înlocuiască pe Robert Kubica.

Nick Heidfeld a semnat recent un contract cu Renault pentru sezonul 2011 ca înlocuitor pentru Robert Kubica, accidentat grav la mâna şi piciorul drept în urma unui accident suferit în raliuri.

Germanul a admis că decizia de a-l înlocui pe polonez, cu care a fost coechipier timp de patru ani la BMW-Sauber, nu a fost una uşoară din punct de vedere sentimental.

"Am căutat în adâncul sufletului, probabil mai intens decât ar fi căutat cei mai mulţi piloţi, iar acum aş spune că am clarificat situaţia pentru mine însumi. Nu a fost vina mea pentru ce i s-a întâmplat lui Robert şi îi doresc cu adevărat să revină în curând, asta pe de o parte. Pe de altă parte, a trebuit să profit de oportunitate şi mă simt fericit să pilotez din nou", a declarat el într-un interviu acordat site-ului oficial al Formulei 1.

Heidfeld a fost la un pas să rateze sezonul 2011 al Formulei 1, iar singurele sale opţiuni erau un post de pilot de rezervă la Mercedes GP sau unul de titular la una dintre noile echipe, însă a admis că nu putea rata oportunitatea de a reveni în Marele Circ.

"Cea mai mare senzaţie este că nu mă aşteptam să pilotez în acest an.

Sesiunile de teste începuseră, aşa că eram în discuţii cu Mercedes să obţin fostul meu job de anul trecut, plus că aveam opţiunea de a intra într-una dintre "acele" maşini de care nu eram interesat. Şansa asta a apărut de nicăieri. La început a trebuit să am capul limpede din punct de vedere emoţional. Nu a fost o situaţie uşoară, dar a trebuie să accept şansa care mi-a apărut în cale", a mai precizat el.

Via | Formula1

Comentarii (1)

  • tech_nick
    Putini sunt...
    ...cei care ar fi gandit la fel! Cat de mult bun simt la Heidfeld; merita postul, Kubica-cred, este multumit si el!! Tot binele amandorura!
    10 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru