Leclerc, pole sosition la Spa-Francorchamps în fața lui Vettel! Hamilton și Bottas, în a doua linie a grilei de start

de Daniel Popescu
Sambata, 31.08.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Charles Leclerc va pleca din pole position în Marele Premiu al Belgiei după ce l-a învins cu peste 0.7 secunde pe coechipierul său Sebastian Vettel. Mercedes ocupă a doua linie a grilei prin Lewis Hamilton și Valtteri Bottas.

Ferrari a confirmat că este principala favorită la victorie în Marele Premiu al Belgiei după o evoluție entuziasmantă a celor doi piloți în calificările desfășurate sâmbătă pe circuitul de la Spa-Francorchamps.

Charles Leclerc va pleca pole position după ce a fost cronometrat cu 1:42.519 și l-a surclasat cu peste șapte zecimi de secundă pe coechipierul său Sebastian Vettel. Pe un circuit dificil pentru depășiri, Leclerc va avea astfel o oportunitate majoră să obțină prima victorie din cariera, dar și prima victorie Ferrari din acest sezon.

Mercedes a fost nevoită să se mulțumească doar cu a doua linie a grilei de start prin Lewis Hamilton și Valtteri Bottas, ambii la peste șapte zecimi în spatele liderului. 

Hamilton a avut emoții că nu va putea participa în calificări ca urmare a unui accident major suferit în ultima sesiune de antrenamente. Britanicul a pierdut controlul volanului în urma unei greșeli de pilotaj și s-a izbit violent de barierele de protecție cu partea stânga-față a monopostului.

Mecanicii au reușit însă să remedieze la timp defecțiunile la suspensii și ansamblul roții din față.

Max Verstappen a obținut locul 5 pentru Red Bull în fața celor doi piloți de la Renault, Daniel Ricciardo și Nico Hulkenberg, în timp ce Kimi Raikkonen va pleca de pe poziția a opta pentru Alfa Romeo după ce i-a surclasat pe Sergio Perez (Racing Point) și Kevin Magnussen (Haas). Perez și-a prelungit în acest weekend contractul cu echipa pentru încă trei sezoane.

Aflat la debutul pentru Red Bull, Alexander Albon a dezamăgit după ce a obținut doar locul 14, cu numai două poziții mai sus decât pilotul cu care a făcut rocada de la Toro Rosso, Pierre Gasly.

Prima parte a calificărilor a fost întreruptă de două ori prin steag roșu din cauza a două incidente separate, după ce Robert Kubica (Williams) și Antonio Giovinazzi (Alfa Romeo) au suferit defecțiuni tehnice la motoare.

Marele Premiu al Belgiei va avea loc duminică cu începere de la ora 16:10.

Belgia - Rezultate Calificări: 

Comentarii (13)

  • Dupa cum decurg lucrurile, maine se va intampla minunea: Ferrari va castiga prima cursa anul acesta; probabil si pe urmatoarea care favorizeaza si mai mult monoposturile italiene.
    10 4
  • gigel uși
    La începutul sezonului cam aceeași situație aveam iar rezultatele s-au văzut. Ce-i drept aș vrea competiția mai echilibrată deși, fiind fan Mercedes, îmi place să-i văd câștigând.
    2 0
  • hahaha
    "Aflat la debutul pentru Red Bull, Alexander Albon a dezamăgit după ce a obținut doar locul 14, cu numai două poziții mai sus decât pilotul cu care a făcut rocada de la Toro Rosso, Pierre Gasly."
    Albon nu a mai facut turul rapid pentru ca schimba motorul si este penalizat pleaca oricum din sptele grilei. Au considerat ca nu e inteligent sa streseze motorul:)
    4 0
  • Sa nu ne grabim, au mai facut inainte greseli, Vettel vad ca e iar predispus la greseli, am impresia ca Vettel il va depasi pe Lecrerc la start, porneste greu uneori Charles. Si la Monza erau favoriti anul trecut si abia s-au tarat dupa Mercedes.
    5 3
  • Felicitari, Leclerc ! Ai fost bun. Sa te vedem la start. Daca dupa primul tur esti tot primul, meriti victoria.
    7 0
  • ttstyle
    Am impresia ca Verstappen isi desfiinteaza coechipierii asa cum o facea Schumacher la vremea lui.
    2 2
  • Moartea lui Hubert , m-a șocat . De 25 de ani FIA se chinuie cu măsurile de siguranță. Iată ca nenorocitul de Halo , nu l-a ajutat cu nimic pe bietul francez....
    7 1
  • The Dot
    Halo este facut pentru a proteja capul pilotului....ce legatura are cu accidentul de azi?
    2 0
  • Kimi Raikkonen a avut dreptate cand a declarat ca sportul este mai periculos decat alcoolul.Motorsportul francez a pierdut doua talente in ultimii ani: Jules Bianchi si Anthoine Hubert. Mare pacat!

    Maine sper sa castige Leclerc.
    9 1
  • kimi the best! se pare ca putea si mai mult azi. ricci, max si leclerc iarasi departe de coechipieri si echipa..
    4 3
  • Costel
    Vetel, nr. 1 la Ferari!
    4 2
  • @Costel
    Asta daca va fi cu o treapta mai sus pe podium decat Leclerc.
    8 0
  • Acum Vettel chair are sanse in fata lui Lecrerc, tinand cont ca Lecrerc era prieten cu Hubert...daca nu ii depaseste Lewis pe ambii la start.
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru