Marussia introduce la Silverstone primul update major al sezonului

de Daniel Popescu
Luni, 02.07.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Marussia este încrezătoare că va înregistra progrese semnificative la Silverstone datorită unui prim update major în acest sezon.

Marussia este singura dintre cele trei echipe care au debutat în sezonul 2010 în Formula 1 care a înregistrat regrese vizibile în prima parte a sezonului 2012.

Caterham a început să pună probleme celor de la Toro Rosso, în timp ce HRT a învins constant Marussia în calificările desfăşurate în ultimele trei Mari Premii.

Totuşi, echipa din Rusia îşi propune să revină pe o pantă ascendentă cu ocazia Marelui Premiu al Marii Britanii de la sfârşitul acestei săptămâni prin intermediul unui prim update major, care vizează componente noi pentru aripa spate, sistemul de evacuare, podea şi plăcile laterale ale caroseriei.

"Avem un update destul de semnificativ pentru această cursă, care include o nouă aripa spate, un nou sistem de evacuare, o nouă podea şi noi placi exterioare pentru caroserie. Ar trebui să descriu acest pachet ca primul update corespunzător al sezonului generat în tunelul de vânt. Am mai avut mici componente noi în Malaysia şi China şi alte câteva mici îmbunătăţiri recent, dar acesta este primul pachet complet dezvoltat care nu aduce doar o modificare a elementelor curente.

Aşteptăm cu nerăbdare să vedem care vor fi îmbunatăţirile, atât la Silverstone cât şi pe aeroportul Duxford (n.r - unde echipa va face un test aerodinamic în linie dreaptă)", a declarat John Booth, şeful echipei Marussia.

Cea mai bună clasare din acest sezon pentru Marussia a fost locul 14, obţinut de Timo Glock în cursele din Australia şi Monaco.

Via | Marussia

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru