Mercedes confirmă prelungirea contractului lui Rosberg

de Daniel Popescu
Miercuri, 16.07.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes a confirmat miercuri că Nico Rosberg şi-a prelungit contractul cu echipa, la aproximativ două luni după apariţia zvonurilor în acest sens.

Esential 3 ani este durata noului contract semnat de Nico Rosberg, potrivit presei germane
Presa internaţională a relatat în luna mai că Nico Rosberg şi-a prelungit contractul cu Mercedes pentru următoarele două sezoane, însă la vremea respectivă germanii nu au comentat informaţiile în niciun fel.

În avanpremiera Marelui Premiu al Germaniei, Mercedes a confirmat în cele din urmă semnarea acordului, însă s-au limitat să afirme că acesta a fost încheiat pe "termn lung", fără să precizeze durata exactă.

"Sunt foarte mândru să pilotez pentru Săgeţile Argintii ale erei moderne. Ca german, moştenirea Mercedes-Benz este foarte importantă pentru mine şi sunt mândru să reprezint cel mai bun brand de maşini din lume. Aştept cu nerăbdare următorii ani împreună şi vom continua să forţăm pentru a câştiga mai multe curse şi, sper, campionate", a declarat Rosberg.

Între timp, Toto Wolff, directorul de motorsport al celor de la Mercedes, apreciază că stabilitatea de care se va bucura echipa în următorii ani este esenţială pentru ca germanii să-şi îndeplinească obiectivele.

"Prin performanţele sale din 2014, Rosberg a demonstrat lumii ceea ce noi ştiam deja: că este unul dintre piloţii de top ai Formulei 1.

Acest nou contract ne aduce stabilitate şi continuitate pentru viitor şi sunt încântat să pot face acest anunţ la timp pentru cursa de casă a celor de la Mercedes-Benz de la Hockenheim", a precizat austriacul.

Publicaţia germană Bild susţine că noul contract al lui Rosberg are o valabilitate de trei ani pentru perioada 2015-2017 şi că acesta valorează 55 de milioane de euro. Rosberg a anunţat că va concura la Hockenheim cu o cască specială pentru a marca triumful naţionalei de fotbal a Germaniei la Cupa Mondială din Brazilia.

Via Mercedes

Comentarii (6)

  • Aproape 20 de mil pe an? SUNT TAMPITI?
    Cum naiba sa-i dai atat de mult cand asta pana la 29 de ani n-a facut nimic in F1 si n-are nici un titlu? Pai Vettel, Alonso merita 100 de mil pe an...
    11 15
  • N-a facut si pentru ca nu a avut masina.
    8 3
  • a demonstrat ca este foarte bun. Si nu spun asta pentru ca Mercedes domina acum ci pentru ca a aratat ca il poate bate pe Hamilton si ca poate fi la fel de rapid ca Hamilton. Si e si mai constant. Si e si tanar. Poate ca mai sunt si alti tineri in F1 la fel de buni dar Rosberg e sigur, cu ceilalti risti la cumparare. Banii nu se dau in functie de nr de titluri luate nu stiu cand .. ci in functie de valoarea momentana apreciata de echipa. Si Alonso se bucura de incredere in continuare la Ferrari si daca il batea Kimi se ducea la vale imediat. Si cota lui Vettel e in cadere libera cu toate ca a castigat ultimele 4 titluri
    3 2
  • MDA........il bate pe hamilton...pe umar......daca nu avea hamilton 2 abandonuri si in plus de asta ...opririle la boxe cu 2 s mai mullt ca rosberg...alta era situatia ...cica mai constant....!!!!WTF..are you blind man?
    3 0
  • Cand l-a batut pe Hamilton? In Australia unde Hamilton a abandonat din cauza problemelor la motor? La Monaco unde depasirile sunt foarte dificile si a obtinut pole-ul intr-un mod cel putin dubios? In Canada unde Hamilton a abandonat datorita unor defectiuni tehnice?

    Nu, nu l-a batut pe Hamilton, a fost mai constant pentru ca n-a abandonat. Hamilton l-a batut de 4 ori la rand. 4. Rosberg a terminat de 4 ori in spatele britanicului. Aia e bataie.
    3 1
  • shark...ptr ferr1
    CORECT!!!!
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru