Petrov speră să revină în puncte la Spa

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 24.08.2011
Vitaly Petrov spune că este "înfometat" să revină în puncte cu ocazia cursei de la Spa-Francorchamps şi mizează pe upgrade-urile pregătite de Renault.

Vitaly Petrov a început sezonul 2011 cu un podium obţinut la Melbourne şi a continuat să progreseze comparativ cu sezonul de debut. În ultima perioadă, rusul nu a reuşit să se poziţioneze cu regularitate pe poziţiile care îi aduc puncte, însă speră ca situaţia să se schimbe începând din acest weekend. El mizează inclusiv pe faptul că a câştigat deja mai multe puncte decât în întreg sezonul precedent.

"Este dificil să explic exact de ce s-a întâmplat asta, dar cred că ne-am pregătit bine tot sezonul, iar startul puternic din Australia şi Malaezia ne-a ajutat. Sunt mai înfometat ca niciodată să revin în puncte, pentru ca acesta este lucrul care mă bucura", a declarat el în cadrul unui interviu acordat site-ului oficial al echipei Renault.

Petrov este impulsionat în îndeplinirea obiectivului şi de îmbunatăţirile pe care Renault urmează să le introducă la Spa-Francorchamps.

"Sper ca noile update-uri să funcţioneze bine şi apoi vom vedea unde ne aflăm în termeni de performanţă, dar cunosc foarte bine Spa-Francorchamps.

Am avut o cursă bună acolo anul trecut. Niciodată nu poţi să ştii la ce să te aştepţi la Spa-Francorhamps, dar sper să fim mult mai bine pregătiţi pentru acest weekend. Este crucial pentru a revigora sezonul şi sunt încrezător că putem face asta", a mai precizat el.

Până în prezent, Renault nu a confirmat dacă Petrov va fi acompaniat pe grila de start de Nick Heidfeld sau Bruno Senna.

Via | Renault

Taguri: Petrov, Renault

Comentarii (1)

  • Firestarter
    @Mda
    Spa-Francorchamps vs Spa-Francorhamps
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru