POVEŞTILE FORMULEI 1: Franţa 1969 - cursa cu numai 13 monoposturi, dintre care 12 cu motoare Ford

de Daniel Popescu
Miercuri, 09.10.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
03 - 05.07
10 - 12.07
17 - 19.07
31.07 - 02.08
07 - 09.08
14 - 16.08
28 - 30.08
04 - 06.09
11 - 13.09
25 - 27.09
09 - 11.10
23 - 25.10
31.10 - 01.11
13 - 15.11
27 - 29.11
04 - 06.12
11 - 13.12
Marele Premiu al Franţei din sezonul 1969 a rămas în istorie datorită prezenţei pe grila de start a numai 13 monoposturi, dintre care 12 utilizau motoare Ford construite de Cosworth.

Esential 13 monoposturi au luat startul in Marele Premiu al Frantei din 1969
12 monoposturi erau echipate cu motoare Ford construite de Cosworth
6 furnizori de motoare existau in Formula 1 inainte ca motorul Cosowrth DFV sa domine competitia
Formula 1 aliniază în prezent la start 11 echipe, fiecare dintre acestea având la dispoziţie câte două monoposturi, astfel că grila de start este alcătuită din 22 de monoposturi.

Numărul de monoposturi este unul decent, însă au existat şi sezoane în care numărul de participanţi se apropia vertiginos de 30, motiv pentru care cei mai lenţi piloţi din calificări nici nu primeau dreptul de a lua startul în cursă, pentru a menţine limita la 26 de concurenţi.

Ultima perioadă dificilă a Formulei 1 din acest punct de vedere a avut loc în 2008-2009 în contextul crizei economice globale. După retragerea celor de la Honda, BMW şi Toyota într-un interval de numai 12 luni, Formula 1 risca să rămână cu numai nouă echipe, număr crescut artificial la 12 după ce FIA a acceptat în competiţie trei noi echipe cu un buget scăzut.

În caz contrar, Formula 1 ar fi ajuns la numărul minim de monoposturi stipulat în precedentul Acord Concorde, potrivit căruia în Marele Circ trebuie să existe minim 18 monoposturi care să ia startul în fiecare cursă.

Chris Amon, singurul pilot cu motor Ferrari in Franta 1969

1969, SEZONUL ÎN CARE LUCRURILE STĂTEAU ALTFEL

Cu 12 ani înainte de semnarea primului Acord Concorde din istorie, în Formula 1 nu exista niciun fel de obligaţie cu privire la participarea unei echipe în fiecare cursă a sezonului. În plus, era încă o perioadă similară cu cea întâlnită în prezent în Campionatul Mondial de Raliuri, întrucât pe lângă echipele de uzină existau piloţi privaţi care luau startul doar în anumite curse.

Tocmai de aceea, în 1969 au existat doar şase echipe care au concurat în fiecare dintre cele 11 etape ale sezonului (Marele Premiu al Belgiei a fost anulat în urma protestului colectiv al piloţilor din cauza măsurilor de securitate), iar multe dintre acestea sunt nume celebre ale competiţiei.

De exemplu, Team Lotus i-a aliniat la start pe campionul en-titre Graham Hill şi Jochen Rindt, în timp ce Jackie Stewart avea să câştige titlul mondial pentru Matra Internaţional. O prezenţă semnificativă a avut şi Scuderia Ferrari prin intermediul lui Chris Amon şi, în a doua parte a sezonului, Pedro Rodriguez, iar Bruce McLaren concura în propria sa echipă Bruce McLaren Motor Racing alături de Denny Hulme, campionul din 1967.

Celelate două echipe care au participat la toate cursele au fost Rob Walker/Jack Durlacher Racing Team (cunoscută drept Lotus) şi Motor Racing Developments, ultima mizând pe serviciile lui Jack Brabham şi Jacky Ickx şi fiind recunoscută drept Brabham.

Sezonul 1969 a fost caracterizat de putine monoposturi prezente pe grila

PLUTON REDUS ÎNCĂ DIN STARTUL SEZONULUI

Perioadă mai puţin prolifică prin care trecea Formula 1 din punct de vedere financiar s-a observat încă de la startul sezonului.

Prima cursă a sezonului a avut loc în Africa de Sud, acolo unde Stewart a obţinut victoria într-un pluton format din 18 monoposturi, pentru ca în cursa următoare de la Montjuic (Spania) să fie prezenţi doar 14 piloţi.

Hill a obţinut victoria într-un Mare Premiu al statului Monaco cu numai 16 piloţi, iar Stewart a înregistrat a treia victorie la Zandvoort (Olanda), cu numai 15 monoposturi în total pe grila de start.

Mecanicii lui Tyrrell se odihneau in timpul Marelui Premiu al Frantei din 1969

MARELE PREMIU AL FRANŢEI - NUMAI 13 PILOŢI

De departe, cea mai dramatică situaţie din acest punct de vedere s-a înregistrat în Marele Premiu al Franţei, desfăşurat în 6 iulie pe circuitul de la Clermont Ferrand. Plutonul s-a redus la numai 13 monoposturi după ce BRM traversa o perioadă de restructurare ca urmare a rezultatelor dezamăgitoare din etapa de debut de la Zandvoort, în timp ce Jack Brabham nu a putut lua startul din cauza unui accident suferit într-un test la Silverstone cu numai câteva zile înainte, în care s-a rănit la gleznă.

Cursa nu a avut un istoric prea bogat, întrucât Stewart a obţinut pole positionul şi a fost lider din primul până în ultimul tur. Singura ameninţare a venit în prima parte a cursei din partea lui Hulme, însă pilotul echipei McLaren a pierdut orice şansă la victorie după ce a intrat la boxe în turul 13 în urma unor defecţiuni tehnice. Ickx a profitat şi a urcat pe locul doi, însă în urma unei greşeli personale a fost depăşit în ultimul tur de Jean-Pierre Beltoise (Matra).

Astfel, Stewart şi Beltoise au ocupat primele două locuri ale podiumului pentru Matra, aducând astfel o victorie în faţa propriilor suporteri pentru singura echipă care îşi construia  monopostul în Franţa.

Jackie Stewart, castigatorul unei curse cu numai 13 monoposturi

ASPECTUL BIZAR: 12 MONOPOSTURI CU MOTOARE FORD

Pe lângă numărul redus de monoposturi, Marele Premiu al Franţei a consemnat şi un alt aspect mai puţin obişnuit: 12 dintre cele 13 monoposturi erau echipate cu motoare Ford DFV construite în realitate de Cosworth şi botezate după numele constructorului american prin intermediul unui contract de sponsorizare.

Totul a plecat de la necesitatea celor de la Team Lotus de a găsi un nou furnizor de motoare după ce partenerii de la Coventry Climax s-au retras din Formula 1 ca urmare a deciziei FIA de a creşte capacitatea motoarelor de la 1.5 la 3 litri începând din sezonul 1966.

Colin Chapman, fondatorul Team Lotus, a ajuns la un acord cu Ford pentru a utiliza motoare sub brandul american, unităţile urmând să fie fabricate de Cosworth. Motorul a debutat în Marele Premiu al Olandei din 1967, a treia cursă a sezonului, şi a fost botezat oficial Cosworth DFV, acronimul provenind de la Double Four Valve. Capabil să furnizeze peste 400 de cai putere, motorul Cosworth a fost determinant în victoria obţinută de Jim Clark la Zandvoort după pole positionul coechipierului Hill şi a devenit în scurt timp cea mai bună unitate de propulsie din competiţie.

Lansarea oficiala a motorului Cosworth DFV

La vremea respectivă, în Formula 1 existau alţi şase furnizori de motoare, dar niciunul nu avea succesul înregistrat de Cosworth: Ferrari avea un motor cu prea puţini cai putere, unităţile BRM şi Honda erau prea grele, motoarele Maserati şi Weslake nu erau fiabile, iar unitatea Repco V8 folosită de Brabham nu mai putea fi îmbunătăţită.

Acesta a fost contextul în care cei de la Ford au intuit că va urma o dominaţie autoritară a celor de la Team Lotus şi au decis să echilibreze situaţia prin oferirea motorului şi pentru alte echipe.

Preţul solicitat de Ford pentru motoare a fost unul scăzut, de numai 7.500 de lire sterline, adică echivalentul a aproximativ 90.000 de lire sterline la nivelul anului 2005, în condiţiile în care în prezent echipele cheltuie aproximativ 20 de milioane de euro anual pentru unităţi.

Urmareste Automarket
Deloc surprinzător, preţul scăzut şi performanţele bune au determinat cele mai multe echipe să treacă la motoarele Cosworth DFV, printre acestea numărându-se Matra, McLaren şi Brabham. Împreună cu Team Lotus, acestea au furnizat 12 dintre cele 13 monoposturi care au luat startul în Marele Premiu al Franţei din 1969.

Excepţia a fost, deloc surprinzător, Ferrari, care a concurat cu un singur monopost pilotat de Chris Amon şi care nu putea concepe să renunţe la propriile motoare Ferrari 255C 3.0 V12. În mod ironic, Amon avea să abandoneze cu opt tururi înainte de finalul cursei în urma unei defecţiuni tehnice la motor.

SITUAŢIA DIN 1969, DE NECONCEPUT ÎN MILENIUL TREI

Repetarea unei situaţii precum cea de la Marele Premiu al Franţei din 1969 este în prezent de neconceput la nivelul FIA sau al echipelor. Formula 1 va avea anul viitor numai trei constructori, acest număr fiind considerat neoficial drept minim pentru a asigura o concurenţă pozitivă în cadrul competiţiei.

Revenirea celor de la Honda programată pentru sezonul 2015 va asigura creşterea furnizorilor de motoare la patru, însă Formula 1 este încă departe de a scăpa de emoţii după retragerile succesive din 2008-2009, mai ales că Marele Circ traversează în continuare o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, în special în privinţa echipelor din a doua jumătate a clasamentului general. 

Comentarii (3)

  • Interesant articol. Multumesc Automarket.
    Ar trebui sa postati mai des astfel de articole, in pauza dintre curse.
    20 1
  • GrosJan
    Lotusul din 67:
    https://www.youtube.com/watch?v=Opzzn9sl1kU

    pare o jucarie fata de masinile de F1 de azi dar cel putin pe sim pot spune ca e dificil de stapanit.

    http://www.youtube.com/watch?v=4vkW5pSmoIg

    Si in realitate, pilotii care au pilotat-o sustin ca e dificil de stapanit. Motor foarte puternic, forta deportanta zero, pneuri dure cu striatii, electronica deloc. Motorul mult inaintea restului masinii.
    10 1
  • 1967 a fost ultimul an din F1 fara forta deportanta. Fata de anii anteriori puterea motorului a crescut foarte mult sasiul ramanand cam acelasi. Dificultatea in a le pilota s-a facut imediat simtita. Adevarate bestii masinile astea.
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru