Potrivit unor informaţii dezvăluite de publicaţia Autosprint, Scuderia va utiliza două jetoane înainte de Marele Premiu al Italiei de pe circuitul de la Monza, acolo unde puterea motoarelor va juca un rol esenţial. Celelalte cinci jetoane vor fi utilizate spre sfârşitul lunii octombrie, începând cu etapa din Statele Unite sau cel târziu în Mexic.
Această strategie va necesita însă şi acceptarea unei penalizări pe grila de start pentru Sebastian Vettel. Acesta va utiliza al patrulea şi ultimul motor regulamentar începând de la Monza, iar trecerea la ultima versiune în octombrie va implica folosirea unei a cincea unităţi de propulsie, lucru echivalent cu o penalizare pe grila de start.
Ferrari preferă însă această politică pentru a putea înregistra progrese cât mai mari în perspectiva sezonului următor."Încă avem multe de făcut înainte de a avea un monopost de care toată lumea să fie mândră. Încă nu suntem capabili să luptăm pentru titlurile mondiale, dar suntem realişti şi ţinem minte de unde am venit", a explicat James Allison, directorul tehnic al echipei italiene.
După primele 10 curse ale sezonului, Ferrari ocupă locul doi în clasamentul constructorilor cu 236 de puncte.
Via GMM
Comentarii (3)