Revoltă în Formula 1: 7 echipe amenință că vor da FIA în judecată după un acord confidențial cu Ferrari în privința performanțelor motorului

de Daniel Popescu, Foto: Ferrari
Miercuri, 04.03.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Șapte echipe din Formula 1 susțin că vor da în judecată FIA după ce forul mondial a ajuns la un acord confidențial cu Ferrari în privința performanțelor motorului.

Pe parcursul sezonului trecut, Ferrari a avut cel mai performant motor de pe grila de start, iar analiștii estimează că Scuderia avea un avans de circa o jumătate de secundă pe liniile drepte.

Mai multe echipe au solicitat Federației Internaționale de Automobilism (FIA) să analizeze modul în care Ferrari obține aceste performanțe și a emis o serie de modificări de regulament pe parcursul anului.

Ulterior, la finalul ultimei sesiuni de teste din această iarnă, FIA a anunțat că a ajuns la un acord confidențial cu Ferrari "pentru o serie de modificări tehnice".

FIA nu a oferit niciun fel de detalii cu privire la eventualele încălcări ale regulamentului tehnic de către Ferrari, însă principala suspiciune este că Ferrari a încălcat regulamentul tehnic.

Prin urmare, cele șapte echipe care nu utilizează motoarele Scuderiei s-au aliat și solicită într-un comunicat de presă comun desecretizarea acestor informații.

"Am fost surprinși și șocați de comunicatul FIA.

După luni de investigații FIA ca urmare a solicitărilor altor echipe, ne opunem faptului că FIA a ajuns la un acord confidențial cu Ferrari. Prin urmare, dorim detalii complete pe marginea acestui subiect", menționează comunicatul de presă.

Comunicatul de presă este semnat de Mercedes, Red Bull, McLaren, Renault, Alpha Tauri, Racing Point și Williams. Cele șapte echipe susțin că vor apela la justiție în cazul în care FIA nu va desecretiza informațiile.

Via SkySports

Comentarii (39)

  • Mercedes F1
    Chiar si asa au zbarcit-o. Cred ca le trebuie un avantaj de 1 sec pe linia dreapta si chiar si asa Vetel o da in bara.
    22 11
  • someone
    nu urmaresc F1 , dar chiar si asa imi dau seama de enormitatea situatiei. cuvantul discriminare tehnica nici macar nu se apropie de ceea ce a facut fia
    13 7
  • De ce sa spuna FIA invențiile altor echipe, despre DAS sau dat detalii,nu sau dat.
    F1 este farful motorsportului,fiecare constructor ar trebui lăsat liber la dezvoltare în limita unui buget si gata.
    F1 a devenit o porcărie,o afacere in care cine da mai mult castiga
    9 3
  • The Dot
    FIA este impotriva Ferrari :))
    Spor la aberatii!
    14 10
  • E ca si cum la o Olimpiada o tara sau mai multe inceput sa-si puna intrebari vizavi de sportivii altei tari si dupa ce Comitetul Olimpic investigheaza situatia (si ii prinde dopati pe sportivii, sa zicem italieni), ajunge la un acord cu acestia, dar la restul fraierilor nu le spune de ce s-a ajuns la acordul respectiv si in ce consta acordul.
    Mai mult decat atat, momentul ce a fost ales pentru comunicat e de toata jena si e ales asa de prost de parca au vrut sa creeze un scandal, nu sa-l ascunda.
    10 4
  • The Dot
    ...si pentru ca lucrurile sa fie si mai amuzante, Jean Todt fost "boss" la Ferrari, actual presedinte FIA, are un fiu, pe numele lui Nicolas Todt, care din pura intamplare este managerul lui Leclerc.
    17 3
  • Neutru
    VițelulCabrat ai dreptate cu momentul ales.FIA demonstrează că este o adunătură de...Auzi termen Acord confidențial pe care îl faci public probabil altui Acord confidențial la care ai ajuns cu altă echipă pentru a rămâne în F1.Bine fac protestatarii să-i dea în judecată iar șpăgari să ajungă la pușcărie.
    9 4
  • Neutru
    Nicolas Todt a fost și managerul lui Massa și în această calitate a ratat niște campionate pentru Ferrari.
    14 4
  • trisorul
    Prima zi ia o medalie
    A doua zi mai ia o medalie
    A treia zi i-a prins
    0 1
  • Costel
    haituirea ferrari prin orice mijloace continua ,

    se doreste cu orice pret perturbarea echilibrului la maranello in debutul unui sezon 2020 cand in sfarsit toate angrenajele scuderiei is intr-o armonie perfecta ,vettel la varsta optima pentru dobandirea celui de-al cincilea titlu de campion mondial (32 de ani si 6 luni ) ,binotto lasand in urma primul an din postura de team-principal cu toate imperfectiunile inerente debutului intr-o astfel de pozitie atat de magulitoare , leclerc elimandu-si in sfarsit din curriculum vitae titulatura de rookie al apexurilor tuturor traseelor din calendarul competitional , monopostul SF1000 mai capabil dar si mai flamand ca oricand dupa trofeele acestui sezon iar recomandarea mea sincera catre binotto ii sa nu se lase ispitit sub nicio forma de acest autentic goz mediatic generat si mentinut de toto wolff cu o ferocitate grobiana care n-are nimic in comun cu doza de deferenta minimala care-ar trebui generata la adresa celei mai prestigioase echipe a F1 ,cel mai elocvent raspuns oferit de scuderie fiind o victorie in cursa australiana , foarte previzibila pentru mine avand in vedere multele carente ale motorului rivalilor din recentele teste spaniole si care prevestesc categoricul esec pentru cei din Brackley la final de noiembrie 2020
    12 12
  • FIA să dea dovadă de echidistanţă şi să desecretizeze acordul cu italienii.
    10 3
  • Ruşine Jean Todt!
    5 6
  • Hans Joachim Stuck merită măcar un mandat de preşedinte al FIA.
    4 3
  • Urez mult succes firmei Daimler AG intr-un nou an de rivalitate acerbă cu un adversar care trişează.
    8 6
  • Neutru
    Echidistanța este altceva domnul Klaus.Toate acordurile desecretizate,că doar nu crezi că sa-u dat de gol gratis.Poate cu asta îi șantajază Vettel sau așa Mercedes rămâne în F1.Când Verstappen a reclamat suspiciuni la adresa Ferrari doar Leclerc la contrazis(probabil neștiind despre ce vorbește)Vettel se uita după ciori.Mercedes pe de altă parte au dat un termen pentru a comunica dacă rămân care corespunde cu scandalul.Și eu ca prostu așteptam începutul competiției.Care competiție?!
    10 4
  • Neutru
    Testele și antrenamentele altele decât cele oficiale parcă erau interzise.Max Verstappen se dă într-o veselie pe noul circuit Zandvoort doar este la el acasă.Ciudată această competiție.
    14 1
  • https://twitter.com/i/status/1235248388200730626
    8 0
  • Ferrari mereu a avut parte de tratament special. E ca in firmele in care salariile angajatilor sunt diferite (in urma negocierilor). Observati cum Ferrari chiar daca nu ia titlul e mereu acolo in top. McLaren, Williams, Renault - toate au luat-o si la vale si au stat acolo multi ani la rand.
    5 5
  • Va mai amintiti cum pe vremea cand ordinele de echipa erau neregulamentare o anumita echipa Ferrari folosea de la inceputul anului asa ceva. In cursa Hockenheim 2010 dupa celebrul "Fernando is 'faster' than you", Ferrai a fost gasita vinovata, amendata cu o suma de nimic 100 000 euro si .... ghici ce ... ordinele de echipa au fost facute regulamentare dupa cursa aia. O anumita echipa avea nevoie de ele...
    3 6
  • The Dot
    https://www.mclaren.com/racing/team/statement-mclaren-racing-2020/
    2 1
  • Costel
    ce repede uita Benz cand profaneaza acelasi regulament sacru pentru toti participantii ,

    numa' o "coincidenta" stranie face ca in week-end-ul singaporez 2019 monopostul W10 cu numarul 44 o fost depistat cu freon la rezervorul de combustibil pentru certele beneficii oferite de o densitate corespunzatoare a benzinei taman africanului si nicidecum celorlalti 18 rivali ai sai care or fost obligati doar de condescendenta aratata rivalilor sa se descurce asa cum pot cu benzina clocotind iar apogeul acelei curse o fost cel de-al 19-lea "oponent" , caruia i se solicita sa obtina timpi comparabili cu Porsche SuperCup pentru a "desavarsi" performanta lui hamilton in cursa asiatica iar FIA o sfidat o lume intreaga cand o sanctionat asa cum se cuvine acest afront al lui toto wolff &co cu "impresionanta" suma de 5000 Euro
    12 10
  • Neutru
    Punct să ne reamintim.Ferrari are 14 titluri la piloți,McLaren12,Williams7,Mercrdes7Lotus 5RedBull4Tirrell3(pentru că au folosit aripi portante și ca să vezi greșală nimeni nu ia reclamat)Brabham3 ,Cooper2, Renault2, Benetton2,BRM1 și BrawnGP1.Sper că știi în ce condiții a câștigat BrawnGP în 2009?Și nu uita aici este Formula1 unde inovația trebuie să fie.McLaren au furat odată caietul cu dezvoltarea anuală de la Ferrari și li s-au anulat punctele,dar acolo a fost furt dovedit.Acum Ferrari este acuzat că a avut mai multă putere,dar Mercedes a câștigat fix din același motiv.
    15 3
  • Costica
    Astia nici cu aranjamentele lui Todt nu castiga. Vai mama lor! Le da Mercedes cu tot cu FIA!
    5 12
  • Ferrari e acuzat ca a facut ceva neregulamentar. Deci nu ca au mai multa putere, lol
    0 0
  • Asa e mai Kostika. Doar cu Schumacher si Kimi au castigat.
    2 0
  • Costel
    firoscosu' de la ora 15:24 ,

    ajutorul fatis oferit de Todt scuderiei o fost reprezentat in 2019 si de deposedarea mai mult decat marsava a lui sebastian vettel de prima treapta a podiumului in cursa canadiana?
    si pentru ce acea josnica penalizare de care FIA nu-i deloc straina ???

    pentru doar o aparenta manevra periculoasa care ajunge sa starneasca doar zambete si pe un circuit de karting cu competitori la clasa puffy si nicidecum unui holtei african multiplu campion mondial al carui discurs temeinic efemizat : "it's so dangerously" o generat talharirea scuderiei in miezul zilei la o ora de maxima audienta
    3 4
  • @Neutru
    Hai sa nu comparam merele cu perele. Da, Mercedes a castigat pe acelasi motiv, ca a avut mai multa putere, dar a avut mai multa putere in mod legal, nu ilegal precum Ferrari, care a marit puterea motorului prin metode ilegale.
    Tu nu esti neutru deloc, doar folosesti acest nume ca si nume de utilizator, in rest, esti fan Ferrari toata ziua.
    2 6
  • Pana una alta, peste o saptamana avem antrenamente libere la Melbourne.
    8 0
  • Neutru
    VJ Benzina(combustibilul)e același pentru toți(aceiași capacitate)fiecare îl consumă cum vrea,mai eficient sau nu că doar sunt specialiști.Combustibil=energie=putere+imaginație-inteligență.Dacă nu mă crezi întreabă-i pe ăia de la Mercedes de ce au fost prinși răcind rezervorul cu azot lichid să încapă mai mult combustibil.Și ca să vezi nu au fost sancționați că doar au cel mai mare buget nu?Sunt de acord ca TOȚI care nu respectă regulamentul să fie sancționați mai ales FIA(decidenții FIA)care se comportă ca Mitică Dragomir-George Becali-Cristian Borcea-Turcu...Ferrari ca și Mercedes sau Honda și Renault au toată stima mea pentru participarea în F1.Fără ele n-ar exista.Oamenii incorecți ar trebui pedepsiți.Poate că sunt subiectiv(împotriva Mercedes)dar nu uit cum au venit în F1 cu tot felul de aranjamente confidențiale,în loc s-o facă direct.În asta sunt artiști.
    8 2
  • Neutru
    Da Radu peste o săptămână primele antrenamente.
    7 0
  • Costel
    Neutru ,
    3 aspecte legate de aparenta ocolire a regulamentului de catre ferrari pe parcursul anului 2019 or generat incertitudini rivalilor:

    1- consumul de benzina aflat la o cota mai ridicata de 100 litri /ora ;

    2- energia recuperata pe tur peste limita admisa de 4 MJ ( MGU-K+ MGU-H) , MGU-K la ferrari recuperand posibil peste limita admisa de 2 MJ/ tur;

    3- consumul de ulei generat de pulverizarea acestuia in camera de ardere ;

    acum daca-i doar un motiv sau poate cate putin din fiecare sau din contra ,nicimacar unul dintre cele enumerate si doar un foc de paie ramane sa asteptam o pozitie oficiala si cat mai transparenta
    3 1
  • Neutru
    La punctul1 să înțeleg că aveau un rezervor suplimentar?La 2 că erau mai eficienți la recuperare?Eu credeam că asta e bine.Consumul de ulei este o practică generală mai ales în calificări.Nu cunosc în detaliu regulamentul și nici nu cred că trebuie,sunt doar un fan,pentru amănunte avem specialiștii FIA care primesc bani,mulți bani, care să vegheze respectarea regulamentului,nu să facă acorduri confidențiale.Să vedem sancțiunile și în ce constau acele acorduri(termeni, procentele,de ce sau amânat,și mai ales de ce tocmai acum ies la înaintare.
    3 0
  • Nea Costele de ce nu vrei sa recunosti ca Ferrari nu pot castiga camionatul decat daca au avantajul celui mai puternic motor.
    Daca nu ne lasa FIA sa umblam la motor sa facem ce vrem ne retragem bre din formula 1.
    si asta binenteles ca nu se poate ca se pierd o gramada de bani si interese in Marele Circ f1,iar FIA gata sefu,pt.mata se poate ,facem un acord.
    dar cesa mai vorbim ,pt.cei au uitat FIA=FERRARI
    3 7
  • Costel
    o corijare necesara : 100 kg/ora si sub nicio forma 100 litri /ora
    1 0
  • Costel
    Neutru ,
    eu n-am habar ca FIA sa ingradeasca vreunui participant marimea si implicit capacitatea rezervorului de combustibil fosil , FIA doar monteaza un senzor pentru a controla daca-i respectata intocmai acea prevedere regulamentara iar dupa informatiile wiki (1litru benzina = 0,73 kg) 100 kg benzina consumati licit intr-o ora au corespondent in 137 litri de benzina "arsi" intr-un interval de 60 de minute
    1 1
  • Punctule...ala care a postat in data de 05.03...
    La Ferrari ordinele de echipa au inceput cu nenea schumi...chiar daca nu era nevoie de asta pentru ca a avut o masina net superioara. un singur exemplu.....let michael pas for de championship...austria 2002. Sa inteleg ca Alonso a provocat multa durere in randul fanilor lui Schumacher, care, ulterior au devenit fanii unui mare pilot german...vettel.
    3 0
  • Schumacher a castigat in 2002 lasandu-i lui Barichello doua curse ca sa iasa si el vicecampion macar. Deci Schumacher a luat oricum mai putine puncte decat merita.
    1 0
  • Din ce am inteles eu echipele s-au revoltat pentru ca rezultatul investigatiilor ( oricare ar fi fost el) a fost secretizat...Nu se poate decat presupune ca Ferrari ar fi trisat..
    3 0
  • ba a dracu revolta...si Mercedes fura de 3-4 ani nonstop
    5 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru