Schumacher: "Mercedes poate conduce plutonul din spatele Red Bull"

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 24.03.2011
Michael Schumacher crede că Mercedes GP poate ocupa a doua poziţie în clasamentul constructorilor în spatele rivalilor de la Red Bull Racing.

Michael Schumacher priveşte cu optimism debutul noului sezon competiţional datorită progreselor înregistrate de Mercedes GP în ultima sesiune de teste din această iarnă.

Septuplul campion mondial anticipează că Red Bull deţine cel mai rapid monopost şi că lupta pentru locul doi, care se va da între numeroase alte echipe, poate fi câştigată de Mercedes GP.

"Cred că vom juca un rol important imediat în spatele celor de la Red Bull. Indiferent cine va fi în acel grup - eu îi văd pe Ferrari, Renault, Williams, iar McLaren nu trebuie uitaţi pentru că mă aştept să fie mai puternici decât au fost în teste şi pe noi. Acesta este plutonul şi văd o bună oportunitate să luptăm pentru locul doi", a declarat el.

Cu toate acestea, germanul avertizează că nu va fi capabil să lupte pentru titlul mondial, chiar dacă speră să obţină cel puţin o victorie. "Cred că în acest an obiectivul nostru realist ar fi să luptăm pentru podiumuri şi, dacă lucrurile decurg foarte bine, poate să câştigăm o cursă.

Ne pune asta în poziţia de a lupta pentru campionat? Nu", a mai precizat el.

Aflat la adăpostul celor 91 de victorii obţinute pe parcursul carierei, Schumacher admite că, după sezonul modest de anul trecut, singurul rezultat care l-ar satisface ar fi o victorie.

"Ar fi grozav să fim pe podium, dar schimba asta ceva? Nu. Schimbarea apare dacă ne putem atinge obiectivul de a câştiga titlul cu Mercedes. Asta vreau să obţin şi pentru asta sunt aici. Suntem pregătiţi în acest moment? Nu. Putem câştiga o cursă? Poate. M-ar satisface asta. Fără niciun dubiu, aş fi entuziasmat", a încheiat el.

Via | ESPNF1

Comentarii (7)

  • NUMERO UNO!!!
    Go Schumy!!!
    18 4
  • Sa lupte pt locul 2?.....Asta nu e Schumacher pe care il stiu...
    9 6
  • "Asta nu e Schumacher pe care il stiu"

    este un Schumacher realist ;)
    14 0
  • janick
    @unckle...
    ...batem plama! Bine va fi, de va fi sa fie macar asa!! Ce zic manjii??
    2 3
  • declaratii pentru presa
    Chiar daca face declaratii de genul asta Schumacher fara nici un dubiu intra pe circuit la fiecare cursa cu gandul de a o castiga. Cand ai in palmares atatea si atatea titluri, victorii, ar fi rusinos sa ai alt gand in afara de acela de a castiga fiecare cursa. Vrea doar sa fie rezervat si sa nu dea apa la moara pentru rivalii sai, sa nu incinga atmosfera la declaratii fara rost.
    8 2
  • grozav ar fi sa le ia fata celor de la Ferrari ,desi ar fi punctata doar la capitolul frustrare
    5 2
  • Să termini pe locul 2, înseamnă să fii primul care pierde... (Ayrton Senna)
    2 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru