Turcia revine în calendarul Formulei 1 din 2027

de Tiberiu Safta
Sambata, 25.04.2026
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Formula 1 va avea din nou etapă în Turcia începând din 2027, pentru prima dată după o pauză de 6 ani. Noua etapă se va desfășura pe circuitul Istanbul Park și va rămâne în calendar pentru următoarele 5 sezoane începând de anul viitor.

Turcia revine oficial în calendarul Formulei 1 după o pauză de 6 ani. Circuitul Istanbul Park a găzduit prima sa cursă de Formula 1 în 2005 și a rămas în calendar până în 2011. A urmat apoi o pauză îndelungată, înainte ca etapa să revină în calendar în sezoanele 2020 și 2021, ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Acum, Marele Premiu al Turciei va reveni permanent în calendarul competițional începând din sezonul 2027. Noua etapă va rămâne în calendarul Formulei 1 până în 2031 inclusiv.

„Suntem încântați să ne întoarcem într-un Istanbul atât de incredibil și de vibrant din 2027 pentru a-i încânta pe fanii noștri din Turcia și din jurul lumii pe unul dintre cele mai incitante și provocatoare circuite din Formula 1”, a declarat Stefano Domenicali, președintele și CEO-ul Formulei 1.

Circuitul Istanbul Park are o lungime de 5.33 kilometri și este renumit ca unul dintre cele mai tehnice circuite din calendar. Acesta include și faimosul viraj 8, un viraj la stânga cu apex triplu și care poate fi luat cu accelerația la podea într-un monopost de Formula 1.

Cel mai recent câștigător pe circuitul din Turcia este Valtteri Bottas.

Aici este și locul unde Lewis Hamilton a cucerit cel de-al 7-lea său titlu mondial în 2020.

via Formula 1

Comentarii (2)

  • Un circuit interesant - dueluri gen Alonso - Schumacher vrem sa vedem.
    0 0
  • Breaking news !
    BYD în Formula 1!

    Stella Li, vicepreședintele BYD, a confirmat în cadrul Salonului Auto de la Beijing că „ne-am întâlnit cu Stefano Domenicali (n.r. - CEO-ul F1) la Shanghai. Suntem mereu aproape și în contact”.

    Reprezentanta companiei chineze a explicat pentru Sport Mediaset de unde această dorință: „Îmi place Formula 1 pentru că înseamnă pasiune, cultură, iar oamenii visează să fie în Formula 1”.

    „Intrarea în F1 este ceva ce discutăm în prezent. Este o posibilitate concretă de a ne pune la încercare tehnologia”.

    Există 3 opțiuni luate în calcul, ca BYD să se alăture F1 ca echipă de uzină (precum Cadillac), furnizor de unități de putere sau partener / sponsor principal al competiției.

    În favoarea unei astfel de mutări este și președintele Federației Internaționale de Automobilism, Mohammed Ben Sulayem, care dorește 12 echipe pe grilă, dintre care una chineză.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru