Drivetest Mercedes-Benz EQB

EQB 300 4MATIC
4.1
Mercedes-Benz EQB zoom
de Gabriel Nica, Foto: Ciprian Mihai
Vineri, 12.08.2022
7 dintr-o lovitură

Producătorii auto au creat tot felul de nișe și sub-nișe pentru a încerca să intuiască preferințele publicului și pentru a fi primii într-un segment. Se pare că acest obicei este împrumutat și pentru mobilitatea electrică, cel puțin în această fază.

Există, în acest moment, producători care folosesc platforme create inițial pentru modele termice, convertite pentru a putea aduce pe piață și alternative fără emisii, cât mai variate. O astfel de opțiune este Mercedes-Benz EQB, o mașină creată pe scheletul lui GLB, și primul SUV electric oferit de producătorul german cu până la 7 locuri.

PREZENTAREA VIDEO A MAȘINII TESTATE DE NOI:

Mercedes-Benz EQB
EQB 300 4MATIC

  • Pret de pornire 57.100 €
  • Pret model testat 72.000 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Dacă GLB, modelul pe care este bazat EQB, este disponibil cu o varietate de propulsoare termice sub capotă, în cazul versiunii electrice lucrurile sunt un pic mai simple. Ai la dispoziție trei versiuni de motorizare, dintre care două cu tracțiune integrală și una cu tracțiune față. În funcție de alegerea ta, poți avea 190, 228 sau 292 CP. Mai exact, versiunile EQB 250, 300 4Matic sau 350 4Matic.

Noi am avut la dispoziție versiunea intermediară. Iar cu 228 CP și 390 Nm cuplu, distribuiți de două motoare electrice, unul pentru fiecare punte, nu ai putea spune că ai cu adevărat nevoie de mai mult. Transmiterea resurselor către asfalt se face de către o cutie de viteze cu o singură treaptă, așa cum ne-am obișnuit de-a lungul timpului pe majoritatea modelelor electrice.

Deși vorbim de o mașină destul de grea (2.100 kilograme) nivelul de putere s-a dovedit de ajuns pentru majoritatea situațiilor. Faptul că primești tot cuplul de la prima mișcare a motorului electric ajută și mai mult și îți dă impresia că mașina nu e doar mai puternică decât în realitate, dar și mai rapidă.

În majoritatea situațiilor, pentru economisirea fiecărui electron posibil, mașina va rula folosind doar motorul electric de pe puntea spate, motorul de pe puntea față fiind activat doar în caz de nevoie. Modul Sport activează ambele motoare pentru a livra toate resursele în orice moment și schimbă destul de mult și răspunsul pedalei de accelerație.

O ultimă mențiune aici ar fi și funcționalitatea padelelor din spatele volanului, padele care îți permit să reglezi din mers nivelul de frânare regenerativă al mașinii. Modificarea acestuia se va face observată în instrumentarul de bord unde un indicator îți va arăta pragul setat. "D-" înseamnă că lucrezi în mod semi-regenerativ, în timp ce "D--" activează implicit stopurile atunci când lucrează, pentru că decelerarea e destul de agresivă și rapidă. E suficient să ridici piciorul din accelerație și deja creezi panică în spate.

Însă, scopul scuză mijloacele: cu cât mai abruptă este frânarea, cu atât mai mare e energia recuperată și stocată ulterior în pachetul de baterii.

renovatio e-charge
Rețeaua Renovatio E-Charge are o rețea care cuprinde 214 locații în toată țara. O mare parte dintre aceste locații se află și în centre comerciale importante. De asemenea, există planuri pentru o expansiune accelerată.

Consum

Conform celor de la Mercedes-Benz, între cele două punți avem o baterie, care vine standard pe toate cele trei modele disponibile la vânzare în România. Are o capacitate de 66.5 kWh net. Aceasta ar trebui să ofere unui model precum EQB 300 4Matic o autonomie de până la 420 de kilometri, conform estimărilor oficiale.

Ei bine, această valoare este una maximală, nicidecum una garantată pentru orice tip de mers și, mai ales, condiții meteorologice. Testul efectuat de subsemnatul a evidențiat câteva diferențe. Prin oraș, Mercedes-Benz EQB a consumat aproximativ 20 kWh/100 kilometri, estimarea mea fiind că, în acest ritm, autonomia maximă se situează în jurul valorii de 330 de kilometri.

Scoate-l pe EQB din București și du-l pe un drum național precum DN1, iar cifrele se îmbunătățesc: 17 kWh/100 kilometri indica computerul de bord al mașinii după ce am ajuns la Ploiești, echivalentul unei posibile autonomii maxime de 390 de kilometri. Nu e rău deloc, dar trebuie să țineți cont de faptul că am condus tot drumul regulamentar, respectând limita de 70 km/h din interiorul localităților și 100 de km/h în afara lor.

Pe autostradă, la 130 km/h, lucrurile au degenerat, așa cum mă și așteptam, consumul urcând la 21 kWh/100 kilometri, respectiv o autonomie de circa 285 kilometri în acest stil de mers. E important să menționez și faptul că temperatura exterioară a fost aproape ideală, cu o medie de circa 21 de grade ?Celsius.

În ceea ce privește încărcarea, lucrurile stau destul de simplu: o poți face cu o varietate de încărcătoare, de la 11 kW la stații AC, până la un maxim de 113 kW la stații DC. Din păcate nu avem la dispoziție posibilitatea de a încărca cu 22 kW. Timpul de încărcare variază de la 7 ore (pe 11 kW), la 29 de minute pentru 80% din capacitate (la 113 kW).

Rivalii lui EQB vin de la companii care se duelează cu Mercedes în mod tradițional, dar va mai dura ceva până vom vedea un portofoliu robust în segmentul SUV-urilor electrice compacte. Recent, BMW a lansat iX1, un rival pentru EQB, care va fi disponibil la debut într-o singură configurație: xDrive30. Acesta va avea 313 CP, tracțiune integrală și o autonomie de 413 kilometri, nu foarte departe de rivalul din Stuttgart.

Un alt rival premium electric compact este Jaguar I-Pace, disponibil într-o singură versiune, respectiv EV400 cu 400 CP și o baterie de 84.7 kWh. Autonomia modelului britanic este estimată la un maxim de 470 km.

Și Audi Q4 ar putea fi considerat un rival pentru propunerea celor de la Mercedes-Benz. Cea mai apropiată de EQB 300 4Matic, conform configuratorului Audi, este Q4 e-tron 40, cu bateria sa de 76.6 kWh și autonomie estimată la 447 km.

Performanţe

Unul dintre punctele forte ale mașinilor electrice a fost mereu capacitatea de accelerare de la 0 la 100 km/h. Chiar dacă acest aspect ar trebui să fie relevant pentru o mașină electrică cum este relevant consumul pentru un Ferrari, mulți consideră că senzațiile tari oferite de cuplul maxim disponibil instantaneu reprezintă un avantaj al electricelor. Așa că toată lumea este obligată să joace după o regulă foarte puțin relevantă în viața reală, dar bună la imagine.

În cazul lui EQB, accelerația 0-100 km/h are loc în 8 secunde, în timp ce viteza maximă este limitată la 160 km/h. Rivalii sunt mai rapizi, cu excepția lui Audi Q4 e-Tron 40, care, cu ai săi 204 CP, are nevoie de 8.5 secunde pentru a atinge viteza de referință. Cel mai rapid SUV al grupului de electrice de acest gabarit este Jaguar I-Pace, care coboară la 4.8 secunde pentru 0-100 km/h. Acesta are și cea mai mare viteză maximă, adică 200 km/h. E drept, vorbim de 400 CP.

Oricum ar fi, de notat că vorbim de timpi de accelerație demni de zona sportivă a compactelor, în ciuda faptului că mașinile astea au un gabarit net superior.

Interior

Comparativ cu un GLB, interiorul lui EQB nu este diferit. Designul este identic, materialele de aceeași calitate, iar asamblarea la standardele cu care ne-a obișnuit Mercedes-Benz de-a lungul timpului.

Avem în continuare elemente frumoase care ne atrag privirea. Gurile de ventilație circulare, decorate cu iluminare ambientală, creează un efect aparte noaptea și atrag atenția. Din păcate, plasticul negru și lucios în care sunt îmbrăcate va atrage și alte lucruri, precum praful și amprentele.

Materialele din partea superioară sunt admirabile, planșa de bord este moale, însă imediat ce cobori mâna o să fii dezamăgit. Plasticul e tare și neprietenos. Inclusiv pe consola centrală și în jurul cotierei. Sunt suficiente spații de depozitare la nivelul portierelor față și spate, cotiera este și ea generoasă, iar spațiul pentru telefonul mobil este bine gândit și vine cu încărcare prin inducție (una chiar foarte eficientă).

Pe locurile din spate o să fii uimit de spațiul disponibil pentru picioare. Este uriaș. Mai ales pentru un model compact. Este rezultatul celor 10 centimetri în plus câștigați de GLB la nivelul ampatamentului, comparativ cu Clasa B.

Ai o banchetă care poate glisa pe o distanță de 14 centimetri pentru a garanta mai mult loc în portbagaj. Aici, capacitatea maximă este de 570 de litri. E chiar mai mult decât ce oferă Mercedes-Benz GLC, nu mai vorbesc de alte modele din segment. De exemplu, BMW iX1 pretinde că poate înghiți până la 490 de litri în această zonă, în timp ce Jaguar I-Pace are doar 505 litri la dispoziție, cu Audi Q4 ajungând pe treapta doi a podiumului cu 520 de litri.

Trucul care îl separă pe EQB de restul plutonului însă este faptul că poate fi configurat, opțional, cu 7 locuri, sacrificând locul din portbagaj în acest fel. Pentru cei care își doresc o astfel de configurație, trebuie spus că pe ultimul rând de scaune nu pot călători decât copii sau adulți mai mici de înălțime. Și destul de subțirei.

De altfel, Mercedes-Benz susține, cu mult optimism, că înălțimea maximă a celor care pot călători acolo este de 1.68 metri. E nevoie de compromisuri și din partea celor de pe al doilea rând de scaune, care trebuie să gliseze bancheta în față. Cu toate cele 7 locuri ridicate, portbagajul devine unul foarte mic, de numai 170 de litri.

Preţ de achiziţie

Dacă vrei cu ardoare un EQB și ai un buget limitat, trebuie să știi că prețurile încep de la 54.000 de euro. Asta, bineînțeles, pentru versiunea de bază, EQB 250. Pentru modelul testat de noi, socotelile încep de la 57.100 de euro, dar, așa cum presupuneți deja, lucrurile nu se opresc aici.

Așa cum e cazul cu producătorii germani premium de ceva timp încoace, pentru cam orice dotare de lux trebuie să plătești. Nota de plată finală pentru modelul nostru EQB 300 4Matic a fost de 72.000 euro. Din cauza opționalelor.

Cel mai scump pachet a fost cel denumit Edition 1, care aduce câteva elemente speciale pe mașină. Acestea includ pachetul de design AMG, instrumentarul de bord complet digital, keyless go, asistentul la conducere, inclusiv Distronic, volanul îmbrăcat în piele Nappa, covorașele cu model special, precum și jantele de 20 de inch. Totul pentru 4.700 euro.

Alte opțiuni memorabile au fost suspensia adaptivă (990 euro) sau pachetul Premium Plus II de 4.600 de euro, care include scaun pasager ajustabil electric cu funcție de memorare, iluminare exterioară de proximitate cu proiectarea logo-ului, head-up display și alte câteva dotări.

Prețurile rivalilor nu sunt mai mici, deși BMW iX1 s-ar putea să facă notă discordantă, având în vedere că, momentan, nu știm ce preț de pornire va avea. Jaguar I-Pace începe de la 66.000 euro fără TVA, în timp ce Q4 e-tron 40 începe de la 57.100 de euro.

Siguranţă

Cei de la EuroNCAP au testat Mercedes-Benz EQB și au ajuns la concluzia că merită un rating de 5 stele în ceea ce privește siguranța oferită.

Astfel, modelul german a primit un rating de 95% pentru protecția ocupanților adulți, 91% pentru pasagerii copii, 78% pentru protecția participanților la trafic vulnerabili și 74% pentru sistemele de asistență active.

De altfel, SUV-ul vine cu o mulțime de sisteme de siguranță, capabile să te țină departe de probleme. Printre ele se numără frânarea automată în situații de urgență, cu posibilitatea detectării bicicliștilor și pietonilor, sprijin pentru manevrele de evitare a pietonilor, monitorizarea unghiului mort și păstrarea benzii de mers.

Aceste două funcții sunt disponibile și cu un sistem care frânează roțile din exterior atunci când depășești banda sau când schimbi direcția și din spate se apropie un alt vehicul. Împreună cu un pilot automat adaptiv, toate aceste sisteme pot garanta o rulare semi-autonomă pentru Mercedes-Benz EQB.

Ţinută de drum

Dacă pe GLB suspensia este unul dintre punctele forte, care îl recomandă în fața rivalilor săi, pe EQB nu e valabil același principiu. Sigur, ar putea suna ciudat, dar adevărul este că platforma pe care rulează modelul german a fost creată inițial pentru un motor termic și o anumită greutate a acestuia.

Odată făcută conversia în model electric, lucrurile se schimbă, pentru că un EV va fi considerabil mai greu, din cauza pachetului de baterii din podea. Sigur, asta coboară centrul de greutate și, teoretic, face mașina mai stabilă. Dar în același timp adaugă aproximativ 400 de kilograme masei totale.

Asta înseamnă că suspensia lui EQB a trebuit adaptată, iar asta se simte, mai ales peste denivelările scurte și dese, unde șasiul mașinii începe să „danseze”. Dacă bifezi amortizoarele adaptive, lucrurile stau ceva mai bine, dar mașina tot are tendința de a țopăi pe anumite suprafețe.

Acestea funcționează cel mai bine în modul Sport, acolo unde se simte plusul de control oferit, mai ales în virajele abordate cu aplomb. Asta pentru că oferă mai mult control asupra ruliului mașinii precum și o stabilitate mai mare în cam toate celelalte situații. Dacă vrei să mergi ceva mai repede, e important de notat că EQB se comportă diferit de GLB.

Asta pentru că GLB este, la bază, un SUV construit pe o platformă cu tracțiune față. Așadar puterea va fi direcționată întâi pe roțile față, devenind ușor subvirator la viteze mai mari. Și EQB e construit pe aceeași platformă, dar în cazul modelului electric, roțile spate sunt primele care primesc energie de la baterie. Iar asta se simte.

Mașina este supraviratoare, dacă știi cum să te joci cu pedala de accelerație, și neutră în restul timpului. Ar fi fost util să avem un pic mai multă aderență mecanică pe puntea față, dar, chiar și așa, cuplul instantaneu trimis roților spate fac chiar și dintr-o mașină cu doar 228 CP una distractiv de condus.

O critică punctuală ar putea fi zgomotul resimțit în habitaclu. Știu că e surprinzător, dar suspensia trimite ceva sunete ciudate în cabină, atunci când treci peste anumite denivelări. Altfel, chiar și la viteze mari, EQB rămâne un model demn de sigla Mercedes-Benz.

Vizibilitate

Mercedes-Benz EQB își propune să fie un SUV compact practic, prin urmare nu se complică cu artificii de design. Tocmai asta face ca formele sale să fie simple și să nu ridice probleme de vizibilitate. Luneta este generoasă și ultimul rând de montanți este suficient de îngust pentru a nu incomoda manevrele în marșarier. Însă, primul rând de montanți este ceva mai mare și poate incomoda în viraje strânse.

Pentru cei care găsesc dificilă parcarea unui SUV care măsoară 4.6 metri lungime, Mercedes-Benz oferă și un sistem de camere cu vedere la 360 de grade, iar calitatea imaginilor oferite de acestea este foarte bună.

Aș vrea să amintesc și despre geamurile laterale, foarte bine creionate atât pe locurile din față, cât și pe cele din spate. Sunt mari și oferă un sentiment de habitaclu aerisit. Suprafața vitrată laterală se prelungește mult spre partea din spate pentru a oferi vizibilitate chiar și celor de pe al treilea rând de scaune.

Tehnologie

Predictibil, EQB nu diferă de fratele GLB nici pe frontul tehnologiei. Sistemul multimedia MBUX, oglindit pe ecranul central, este unul dintre cele mai bune din lume, fiind simplu de utilizat, cu un răspuns tactil foarte bun și cu o putere mare de procesare a informațiilor.

Navigația are o grafică bună, cu informații din trafic și chiar indicații de realitate augmentată. Asta presupune proiectarea unor indicații de virare pe imaginile generate de camera față. E o funcție futuristă, dar și foarte utilă. Bineînțeles, sistemul multimedia MBUX vine cu aplicații pentru vreme și știri, dar și cu o conexiune Apple CarPlay și Android Auto. Ne-ar fi plăcut ca acestea din urmă să se conecteze fără fir și să fie afișate pe întregimea ecranului sistemului multimedia totuși.

EQB vine cu același volan futurist și multifuncțional preluat de pe modelele cu mai mult ștaif din gamă. Se simte foarte bine, are dimensiuni corecte, dar, din păcate, butoanele de pe spițele laterale sunt de fapt zone tactile. Prin intermediul acestora, șoferul poate comanda cele două display-uri. Personal, nu sunt fanul acestor sisteme, care par să preia controlul în industrie în acest moment. Asta pentru că de multe ori se dovedesc greu de folosit, forțându-te să te concentrezi la modul în care atingi anumite suprafețe în loc să fii atent la drum.

O ultimă mențiune merge către farurile inteligente Multibeam LED care au și o funcție de iluminare specială în Off-road, care aprinde proiectoarele la viteze de până la 50 de km/h.

 

Design

Dacă GLB este definit de către Mercedes-Benz drept un mini-GLS, atunci EQB ar trebui să fie un mini-EQS SUV, nu? Ei bine, cronologic, lucrurile nu stau chiar așa, dar cert este că EQB are un design adaptat la sub-brandul electric al celor de la Mercedes-Benz, Mercedes-EQ.

Practic, partea frontala a fost modificată pentru a fi cât mai aerodinamică. Aici avem acum o grilă obturată complet, decorată cu o bară luminoasă în partea de sus, care unește elementele DRL din faruri, caracteristice modelelor electrice din Stuttgart.

În rest lucrurile arată la fel ca pe un GLB termic, cu proporții colțuroase pe alocuri, dar și cu o iluminare LED de efect, încastrată în stopuri. Bara din spate nu mai are acum elementele ornamentale care ne aminteau de țevile de eșapament clasice, iar jantele de 20 de inch în Rose Gold de pe modelul nostru de test au creat un contrast puternic cu vopseau Denim Blue.

Partea cea mai bună este că, fiind vorba de un SUV premium german, posibilitățile de personalizare sunt aproape infinite, atât timp cât ești dispus să plătești pentru ele.

Nu ne-a placut

  • Calitatea anumitor materiale din partea inferioară a bordului
  • Prețul piperat pentru un SUV compact
  • Lipsa încărcării cu 22 kW la o priză AC

Ultimele teste

Comentarii (7)

  • ACE - Craiova
    Chiar daca nu este la fel de luxos as spune ca (si) modelul SKODA Enyaq Coupe i-ar fi un concurent de seama:
    - portbagaj 570 litri;
    - garda la sol 18,6 cm;
    - autonomie intre 416-544 km WLTP.
    Nu stim inca pretul acestuia (in Romania) dar este posibil sa porneasca de la cca. 45-47.000 € ...
    17 3
  • Seriff
    Mie imi place ca toti lauda caii putere, in cat timp ia suta, cuplul instant, dar dupa aia spun ca am mers cu 70 si cu 100, dupa cu maxim 130, adica mai pe scurt, nu ne-am dat la ea ca ne era frica sa nu ramanem in pana prostului cu stecherul in mana, degeaba ai acceleratie si putere daca nu te poti bucura de ea fiindca scade drastic autonomia care oricum e mega penibila, nu poti sa te duci linistit la mare ca trebuie sa cauti prize.
    16 15
  • @Seriff nu e vorba de pana prostului dar in tara asta mai avem si niste legi... Care trebuie respectate. Imi cer scuze ca nu merg cu 200 pe autostrada ca ultimul meltean sau ca nu fac depasiri nebune pe DN1 pentru ca am "multi cai putere".
    16 9
  • Pentru o primă versiune (deşi au anumite revizii îmbunătăţite) este OK, dar trebuie să mai lucreze la optimizare şi consum.

    Totuşi maşinile Mercedes întotdeauna au fost mai grele, pentru că au mult mai multe în ele. Numai insonorizarea aduce multe kg în plus.
    11 3
  • Seriff
    @Gabriel Nica pai atunci care mai e rostul sa ai atatia cai putere? Ca 100 la ora prinde si un logan de 75 de cai, nu a zis nimeni sa mergi cu 200 la ora, dar nici sa mergi cu 100 pe autostrada de frica sa nu ramai fara baterie.
    Legat de limitele de viteza, tu daca ai de facut un Bucuresti - Timisoara vrei sa imi spui ca mergi 100% legal, nu depasesti deloc limitele de viteza, nu te mai da mai catolic decat papa.
    Si nu mai face atata propaganda la masinile electrice, stim ca nu ti-ai cumpara nici tu asa ceva, stim ca esti platit sa le lauzi.
    4 5
  • @seriff nu am mers cu 100. Mai citeste o data. Am mers la limita legala. Si da, merg 100% legal daca ma duc de la Bucuresti la Timisoara. Tu esti liber sa faci ce vrei si poate sa te lovesti si de un cap de pod. Cine sunt eu sa iti doresc binele si sa mergi in siguranta? Cat despre plata... Noi sa fim sanatosi. Ar trebui sa fiu miliardar la cati oameni m-au acuzat de asta.
    4 3
  • Seriff
    Nici tu nu te crezi cand spui ca de la Bucuresti la Timisoara respecti toate limitele de viteza.
    Oricum nu asta conteaza, conteaza faptul ca laudati atata caii masinilor electrice, dar dupa o dati ca nu ii putem folosi fiindca se duce imediat bateria, pai atunci spuneti ca au multi cai, dar degeaba fiindca nu pot fi folositi si recomandati oamenilor sa isi ia masini diesel sau benzina nu porcariile astea care mai sunt si mega scumpe.
    3 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru