Constructorul bavarez anunță că tocmai a reușit să atingă borna de 9 milioane de mașini produse la uzina sa germană din Regensburg. Această uzină a fost înființată în 1986, iar aici sunt produse în prezent modelele X1, iX1, X2 și iX2.

De-a lungul anilor, BMW a produs la această uzină modele precum Seria 3, Seria 1 și Z4. În 2025, uzina de la Regensburg a mărcii germane a produs 356.901 vehicule, fiind cel mai mare volum produs la o uzină europeană a mărcii. Dintre acestea, peste 150.000 de mașini produse aici au fost electrificate.

Exemplarul care a atins borna de 9 milioane de mașini produse în Regensburg este un BMW iX1 destinat unui client din Suedia. Acest exemplar este vopsit în culoarea metalizată Velvet Orchid II, disponibilă prin programul de personalizare BMW Individual.
via BMW



















Comentarii (0)