Feedback

BMW a prezentat noul Concept i4: 530 CP și autonomie de până la 600 de kilometri. Versiunea de serie va fi produsă începând cu 2021

de Cornel Șocariciu
Marti, 03.03.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BMW a publicat primele fotografii și informații referitoare la Concept i4. Prototipul electric va sta la baza viitorului BMW i4, un Gran Coupe cu 530 de cai putere și autonomie de până la 600 de kilometri.

În cursul anului trecut, BMW a publicat o serie de imagini cu prototipul viitorului i4. Modelul electric pregătit de constructorul german va fi lansat în cursul anului viitor și va fi echipat cu a cincea generație a sistemului eDrive.

Acum, constructorul german a publicat primele imagini și detalii referitoare la Concept i4, prototipul care anticipează viitorul model de serie.

"BMW Concept i4 aduce electrificarea în inima brand-ului. Designul este unul dinamic, curat și elegant. Pe scurt, un BMW perfect cu emisii zero", a declarat Adrian van Hooydonk, vicepreședintele BMW Group Design.

Noul BMW Concept i4 are forma unui Gran Coupe, iar designerii constructorului german au pregătit linii simple, dar în același timp elegante.

Consolele scurte, plafonul puternic arcuit și ampatamentul generos sunt elementele care transformă Concept i4 într-un vehicul dinamic și atrăgător.

În ultima perioadă, conceptele BMW au mizat pe grile din ce în ce mai generoase, iar Concept i4 nu face rabat de la această regulă. În cazul prototipului electric, grila frontală va proteja armata de senzori integrată de constructorul german ca parte componentată a sistemelor de siguranță și asistență. Și blocurile optice au acum un design nou, iar designerii producătorului german spun că acestea subliniază și mai mult caracterul lui Concept i4.

Mai mult decât atât, odată cu lansarea prototipului electric, BMW introduce și noul logo al mărcii.

Acesta a fost simplificat și mizează pe un design 2D (strategie care în ultimii ani a fost adoptată de mai mulți constructori).

În partea din spate, bavarezii au ales linii care să scoată și mai mult în evidență silueta de Gran Coupe. Stopurile vin cu un design special, iar difuzorul de aer dispune de elemente albastre (BMW i Blue) în zona în care, în mod normal, s-ar fi aflat terminațiile sistemului de evacuare.

Interiorul lui BMW Concept i4 a fost echipat cu un display curbat. Acesta integrează atât instrumentarul de bord, cât și sistemul de infotainment. Odată cu acest concept, BMW introduce și o nouă denumire pentru modurile de rulare (Experience Modes).

Șoferii vor putea alege din Core, Sport și Efficent, fiecare dintre acestea urmând să ofere nu doar un comportament dinamic diferit, ci și o atmosferă distinctă la interior.

Volanul are o formă nouă, iar pe tunelul median își face apariția un nou selector de viteze. Tapițeria este una mixtă (piele și stofă), iar pentru realizarea detaliilor nemții au mizat pe elemente cromate sau metalice.

BMW Concept i4 anticipează viitorul model de serie i4, iar nemții au pregătit și un sunet special. Acesta a fost dezvoltat cu ajutorul lui Hans Zimmer, poartă numele de IconicSound Electric și va avea influențe diferite în funcție de modurile de rulare selectate.

Versiunea de serie a lui BMW Concept i4 va fi echipată cu a cincea generație a sistemelor eDrive.

Viitorul model de serie va miza pe un singur motor electric capabil să ofere 530 de cai putere. Bateria va avea o capacitate de 80 kWh, iar autonomia anunțată de nemți ar urma să ajungă la 600 de kilometri.

Viitorul BMW i4 va intra pe linia de producție începând cu anul viitor, modelul electric urmând să fie asamblat în cadrul uzinei din Munchen.

Comentarii (9)

  • Sincer, nu-mi displace partea frontala, imi pare mai proportionata decat la conceptul seriei 4.

    Autonomia de 600 km ar fi un pas inainte, singura bila neagra va fi cu siguranta pretul.
    6 0
  • fan skoda
    WOW ! Chiar arata bine. Interior/exterior, faruri/stopuri, linii, arata foarte bine. Dar grila aia falsa in forma de rinichi este mai mare si mai urata.
    1 10
  • someone
    doar un singur motor? aleger curajoasa a celor de la bmw. puterea si bateria sant excelente, insa proportille de masina clasica, cu o capota f lunga, sugereaza ca spatiul interior nu e asa de mare cum ar fi putut sa fie la lungimea masinii. chiar sant curios cat e lungimea masinii si ampatamentul
    3 0
  • 7512654164
    fascinant design, o masina cu o mare doza de atractie, ca toate BMW-urile. sunt al dracu' de bine studiate pe toate partile posibile si imposibile ca sa le iasa asa dezirabile.
    2 5
  • MuresMures
    ca cei de la VAG ... nimic nou ...boooring ...next
    2 5
  • Adrian
    @MuresMures
    Tesla ti se pare altceva? Mai iesita din comun? Pai de ce? Doar pentru ca au fost chipurile ”primii”? Pentru ca au pus televizorul ala atarnat in bord cu prindere VESA?
    Hai sa fim seriosi. Oricat as fi eu anti-BMW, e clar ca europenii se trezesc. Si e vai si-amar de Tesla. Vor ajunge mediocrii precum Ford, Chevrolet, Chrysler si alte branduri americane decedate. Si ce istorie au avut americanii.
    8 1
  • Adrian
    BMW revine la marcantul Bangle Butt. Multi l-au hulit, si mai multi l-au cumparat. Ca si cum ti-ar pune cineva porecla Poponeț, te-ai chinui ani la rand ca sa scapi de ea, pana cand realizezi ca tu chiar esti Poponet, si asta te face Om.
    4 1
  • Griloi
    Dacă i-ar fi făcut o grilă mai mică, ar fi avut un design mai elegant și mai rafinat. Dar nu s-au putut abține, au ghiorlănit-o ca nu cumva să-i altereze renumele mărcii.
    3 3
  • Foarte frumoasă interior şi exterior !!!!

    Cu EXCEPŢIA NĂRILOR IMENSE ! :))))

    wtf is that ?
    2 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru