BMW a produs ultimul exemplar i8: 20.500 de unități fabricate din 2014 și până astăzi

de Cornel Șocariciu
Luni, 15.06.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BMW a produs ultimul exemplar i8. În cei șase ani de producție, nemții au asamblat 20.500 de unități. Pentru moment, oficialii BMW încă nu au anunțat un succesor sau înlocuitor pentru i8.

BMW a confirmat în luna martie că producția sportivului plug-in hybrid i8 va înceta, după aproximativ 6 ani de la debutul comercial. În tot acest timp, BMW a produs 20.500 de unități i8 și i8 Roadster.

Inițial, producția lui i8 trebuia să înceteze în luna aprilie, însă pandemia de coronavirus SARS-CoV-2 a dus la închiderea uzinei din Leipzig și la prelungirea termenului pentru livrarea ultimelor unități i8.

Între timp, fabrica din Germania a fost redeschisă, iar recent, ultimul exemplar i8 a părăsit linia de asamblare.

BMW i8 a fost primul plug-in hybrid de serie dezvoltat de producătorul bavarez și a marcat începutul unei noi ere în materie de sisteme electrificate de propulsie în portofoliul BMW. 

Pentru moment, constructorul german nu a anunțat un succesor sau un înlocuitor pentru BMW i8.

Via | Bimmertoday

Comentarii (10)

  • Moartea producţiei de maşini în Europa .... o văd eu, ca titlu.

    BMW i8 capăt de linie, produs în Europa, dar începe producţia iX5 în China.

    Pentru că europeanu costă şi patronii lacomi îşi fac de cap şi nu este niciun Trump care să apere europeanul de rând.
    12 7
  • @Edikkk: Mai sunt și ocazii (deși rare) când trebuie să te cam aprob, stimabile...
    Globalizarea își vede deci de drum, cu sau fără MAGA lu Trump -- care nu vrea totuși o schimbare radicală a Sistemului Cămătăresc și Petro-dolăresc :-) ci doar o eficientizare a sclaveților dorită de aripa găștii care l-a împins pe scena politică vizibilă.
    Gașcă oarecum conștientă că nu pot rămâne pe val producând doar avocați și entertainers peste Marea Băltoacă.

    Păcat oricum de dispariția i8-ului, un exercițiu de stil extrem de reușit, chiar dacă era (zic și eu să n-adorm) mai ales un vector de imagine pentru BMW.
    ...Dar nu numai -- de ex., în orașul meu unicul i8 (vernil cromat deci f. discret :-)) e deținut de un așa-zis salon de masaje... eroice. :-P
    19 0
  • La mine in oras sunt 6 x5 (da, 6 bucati) vopsite in "haur" ( se tot muta dintr-un cartier in altul si efectueaza PR & Communication pentru acelasi tip de activitate.... masaje-rie on-line.

    tragand linie...bmw? aurii?...exista vreo legatura intre marca, fanii acesteia si un anumit tip de comportament social. Bineinteles ca exista.

    Stict on-topic: pacat de I8. Din nefericire nu a fost bine primit . Dar viata merge inainte, se face iX5 acolo unde se cere (domnu' Edikk). Cand clientul tipic de BMW isi va da jos cruciulita din retrovizoare si va citi mai mult decat cartile de poker si isi va folosi mantutele pentru semnalizare poate-poate. Efortul celor de la BMW de a schimba perceptia despre masini si propria marca merita toate laudele.
    12 0
  • N-as spune ca n-a fost bine primit, 20.500 unitati nu este chiar putin, mai ales la ce pret a avut.

    Era si prin zona mea unul, alb cu albastru, nu l-am mai vazut, dar cred ca era peste :).
    9 0
  • cum nu a fost bine primit?
    sa comparam:
    - Ferrari... cca. 10 mii pe an cu preturi de peste 200 mii
    - McLaren, Lamborghini si Aston Martin... 5-6 mii anual cu preturi asijderea
    - BMW i8... peste 3000 anual cu preturi la 150 mii

    nu e ok?
    4 3
  • hopaaaa, Edikkk. Esti fan trumpache! Nu ma asteptam.
    8 2
  • Mie intotdeauna mi-a placut masina asta. In realitate arata superb. Chiar si acum. la sfarsit de productie este tot OZN pe strada.

    Chiar nu-mi explic de ce n-a avut vanzari mai mari. Poate motorul ice prea mic? Totusi, (din cate tin minte) la 4.4 sec pana la 100 km/h nu e de colo. Stiu ca i-au fost criticate performantele, desi n-am citit prea mult despre modelul asta. Dar in viata reala cati din proprietari stiu si pot sa traga de masinile astea pe drumurile publice incat sa simti nu stiu cate zecimi de secunda in plus fata de altele din clasa ei? Hai sa fim seriosi. Pe langa asta, extrem de rar mi s-a intamplat sa vad proprietari de masini exotice sa mearga cu ele ca la Formula 1 pe drumurile publice. Din contra, sunt poate cei mai modesti si mai cuminti soferi pe care i-am vazut. Si atunci?

    In orice caz, BMW ramane fara o masina exotica. Z8 e ultimul de care imi aduc aminte sa fi fost ceva cu adevarat notabil. Poate nu-i intereseaza nisa asta, poate sunt multumiti cu vanzarile de masini "civile" ... In orice caz, i8 a fost o masina frumoasa, cu un design unic.
    7 0
  • @zarnesteanu

    Peste 3000 exemplare vandute anual e putin? La pretul de 140-150 mii euro? Pai din cate stiu exista pe piata si un Lamborghini Huracan cu propulsie si cutie manuala care costa cam 160 mii, ala nu cred ca atinge 3000 exemplare anual.

    Eu conduc o masina cumparata noua mult mai ieftiba, dar daca mi-as permite una de 40-50 mii acea cel mai probabil ar fi BMW. Insa daca as fi in targetul potentialilor clienti de masini e genul celor enumerate mai sus, cu siguranta ar fi Lamborginiul nu i8-ul...
    2 0
  • erata

    Ieftina, aceea
    0 0
  • @dany,
    la 3000 de bucati pe an, normal ca nu-s putine, dar totusi pentru BMW e clar ca n-a fost destul daca o scot din productie fara un succesor.

    Daca ne uitam la Mercedes, SL Class sta in productie intre 8-12 ani, depinde de generatie. Dar i8 din pacate si-a incheiat cariera dupa 6 ani. Eu sper ca orice alt hibrid va scoate BMW de-acum inainte sa fie mai performant din punct de vedere electric. Pentru ca piata e destula.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru