BYD actualizează bateria Blade: încărcare în mai puțin de 12 minute

de Tiberiu Safta
Vineri, 06.03.2026
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BYD a prezentat oficial o versiune actualizată a bateriei Blade. Aceasta este prima actualizare a acumulatorului în ultimii 6 ani și promite un timp de încărcare mai rapid, chiar și în condiții de vreme rece.

Constructorul chinez de mașini electrificate a dezvăluit o nouă versiune actualizată a bateriei Blade. Noua baterie se numește Blade 2.0 și este prima îmbunătățire majoră a acestui acumulator din ultimii 6 ani.

Printre noutățile aduse de Blade 2.0 se numără stratul Solid Electrolyte Interphase (ISE). Acest strat ajută la creșterea conductivității și oferă, în același timp, o densitate mai mare fără ca stabilitatea chimică să fie afectată. Bateria Blade 2.0 mai dispune și de o tehnologie nouă de autoreparare dinamică.

Noul acumulator promite un timp de încărcare mai rapid față de vechea generație. O încărcare de la 20% la 97% durează mai puțin de 12 minute, chiar și la o temperatură de -20 de grade Celsius. Bateria Blade 2.0 a fost supusă și unor teste extreme de rezistență.

Printre testele făcute asupra acumulatorului s-au numărat încărcarea în 500 de cicluri, penetrarea bateriei cu un cui în timp ce se încărca și un test de supraîncălzire la temperaturi de peste 700 de grade Celsius.

Totodată, bateria Blade 2.0 are o degradare generală a capacității sale redusă cu 2.5% față de vechea baterie.

Primul model care va primi noua baterie va fi Yangwang U7, o berlină de lux care va avea o autonomie totală de 1006 kilometri.

via Economica

Comentarii (1)

  • nu m-as fi asteptat ca chinezii sa fie cei care sa preia atat de hotarat stafeta progresului. industria automotive avanseaza astazi - si inca intr-un ritm spectaculos - doar datorita lor.

    firme precum byd (noul atto 3 evo este un salt urias, blade 2.0 la fel), catl (bateriile qilin), grupul geely (bateriile din seriile golden si short blade), xpeng si inca cativa ii ambitioneaza si pe altii, mai exact pe cei care isi doresc cu adevarat sa existe si pe viitor, sa tina ritmul, iar aici ma refer apreciativ la germani, care surprind placut, s-au trezit si au iesit din amorteala. astept sa vad mai mult si de la ceilalti europeni, nu doar de la renault. apreciez si interesul in crestere pentru mobilitatea electrica al unor piete mari europene precum uk, nordicii, franta si germania. aceasta cerere va impulsiona si dezvoltarea ofertei. pacat de italia, piata mare, dar prea rigida si cu mentalitate imbatranita, asemeni demografiei lor. in afara europei, coreeni au fost mereu prezenti si vigilenti, mi-a placut mereu cum au jucat.

    in acelasi timp, japonezii n-au inteles despre ce este vorba si isi dorm letargic ultimele clipe de viata, agatandu-se nostalgic de o era care se incheie. cum altfel as putea intelege lansarea hondei insight electrice, cu sunete artificiale? cui ii este destinata? suferinzilor de adhd pentru care calatoria in liniste cu o masina electrica ar fi insuportabila?

    de americani ce sa mai zic... odata cu rasturnarea valorilor li s-a dat peste cap si perceptia asupra lumii, asupra sensului evolutiei si s-au trezit intorsi in timp printre sondele de petrol. evident ca inca se fac bani frumosi din petrol, doar ca sunt venituri nesustenabile, bani pe termen scurt. chinezul care se chinuie sa faca baterii cat mai performante, poate ca nu castiga azi cine stie ce din ele, dar macar isi planteaza semintele unor castiguri viitoare sigure, care ii vor asigura si independenta energetica, sa nu mai depinda (desi reusea sa le dicteze conditiile) de alde iran, venezuela, etc, lucru pe care si europa incepe sa il constientizeze si ar trebui sa-l si faca in regim prioritar: energia si apararea pe locul 1, restul vin de la sine daca astea doua sunt asigurate.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru