Drivetest Renault Fluence (2009)

Renault Fluence (2009) zoom
de Mircea Meșter
Miercuri, 04.11.2009
Calatorie in spatiu
Dupa cinci milioane de kilometri de teste de anduranta in toate colturile lumii, Renault a lansat mult-asteptatul urmas de drept al arhicunoscutului Megane Sedan, un simbol al segmentului compact in Romania. Produs in Turcia, noul Renault Fluence ne este dedicat special noua, rusilor si turcilor, urmand ca ulterior, in functie de comenzi, sa faca parte din oferta europeana Renault. Am testat noul Renault Fluence in premiera in Turcia si va prezentam primele impresii de la volanul urmasului lui Megane Sedan.

Motor / Transmisie

Testul organizat de Renault in Turcia ne-a dat ocazia sa vedem doua fete complet diferite ale lui Fluence. Acestea reprezinta fiecare cate una dintre cele doua motorizari pe care le-am avut la dispozitie. Iar astazi vom analiza fata pozitiva a lui Fluence, descoperind motorul diesel dCi de 105 CP care ne-a dezvaluit un Fluence placut la condus, interesant ca abordare si care se dovedeste un pretendent de succes la podiumul sau chiar titlul segmentului compactelor cu portbagaj. Motorul diesel testat este acelasi pe care Renault l-a montat sub capota lui Megane, reprezentantul compact hatchback al francezilor, diferentele fiind facute de cateva setari care ne-au adus aminte de faptul ca Fluence inseamna, in primul rand, familie si multi kilometri parcursi anual. Iar acest lucru se intampla pentru ca cea mai puternica optiune diesel de pe Fluence (deocamdata, pana la lansarea dCi-ului de 110 CP, in 2010) este cuplat la o cutie care favorizeaza consumul, rapoartele fiind ceva mai lungi decat cele de pe Megane. Spre deosebire de motorul pe benzina mai puternic cu 5 cai, dCi-ul de 105 CP reuseste sa dea impresia unei unitati destul de viguroase, abordabile, datorita mai ales cuplului de 240 Nm disponibil incepand cu 2000 rpm. Desi la inceput ai nevoie de o perioada de acomodare cu regimul de turatii, mentinerea acului turometrului in zona 2000-4000 face ca unitatea pe motorina dezvoltata de Renault sa raspunda bine la comenzi, fara insa ca senzatia sa se ridice la nivelul de sportivitate si dinamism al unor motoare diesel superioare ale concurentei, cum este unitatea de 140 de cai de pe rivalul direct Octavia si mai ales cea de 170 de cai putere de pe alt concurent cu nume, Jetta. Cutia cu sase trepte este acceptabila ca abordare si destul de exacta din punctul de vedere al comportamentului, incadrandu-se in media clasei. De altfel, avantajul alegerii motorului diesel pe Fluence este evident din punctul de vedere al transmisiei, versiunea Fluence pe benzina de 110 cai fiind dotata cu o cutie cu doar cinci rapoarte in loc de sase, cum se intampla in cazul lui Megane. Explicatia este legata de pretul de pornire al versiunii pe benzina, insa motorul diesel a scapat din fericire de "revizuire".

Consum

Chiar daca familia care se va orienta spre dieselul mai putin puternic al lui Fluence in detrimentul motoarelor mai vanjoase ale concurentei nu va ajunge de la 0 la 100 km/h intr-un timp record, modelul francez se revanseaza cu varf si indesat la capitolul consum. Fluence va rula sensibil mai mult decat concurenta pana sa se opreasca la benzinarie pentru realimentare, cei 60 de litri ai rezervorului combinati cu un consum anuntat de 4.5 litri ducand autonomia efectiva la distante care sa trece sensibil peste 1000 de kilometri. Pe traseul de test, care a cuprins 15% rulare urbana in regim aglomerat si restul pe o sosea turceasca perfecta si libera, cifrele computerului de bord au ajuns la final la 5.1 litri/100 km. In aceste conditii, probabil ca o rulare atenta poate sa scada aceste cifre pana la cele oficiale. Foarte interesant este faptul ca viitorii clienti ai lui Fluence care se vor orienta spre celalalt motor diesel al gamei, dCi-ul de 85 CP, vor avea parte de aceleasi cifre de consum. Avantaj de notat pentru unitatea de 105 CP. In comparatie cu celelalte motoare diesel de puteri relativ egale ale concurentei (Focus Sedan, Astra Sedan, Octavia, Jetta), motorul de 105 CP de pe Fluence primeste prima pozitie la capitolul consum, la egalitate cu versiunea berlina a lui Focus.

Performanţe

Dieselul de 105 CP al celor de la Renault duce modelul compact al francezilor de la 0 la 100 km/h in 10.4 secunde. Nu vorbim, evident, de vreo racheta sol-sol, insa inginerii Renault nici nu si-au dorit acest lucru. A iesit, in schimb, un motor care este acceptabil la nivel dinamic in regimul corect de turatii si un model care poate sa ajunga la o viteza maxima de 185 km/h. Daca acceleratia 0-100 este mai buna decat a concurentei, viteza mxima este cu cinci km/h mai mica decat cea a versiunii 1.5 dCi de 105 CP de pe Megane si ceva mai coborata decat a tuturor concurentilor din segment cu puteri asemanatoare. Daca luam insa in calcul si versiunile comparabile ale lui Honda Civic sau Toyota Corolla, toti concurentii care se bat mai ales pe pret coboara imediat in clasamentul performantelor.

Interior

Nu exista un interior mai spatios in acest segment. Fluence da impresia ca a devenit un Megane aerat, cu "pungi" de aer adaugate in locurile care conteaza pentru pasageri: pe verticala, pe orizontala si la nivelul genunchilor. Chiar si cu scaunul din fata impins la maximum inspre bancheta din spate, pasagerii de pe locurile posterioare incap fara probleme. La nivelul umerilor, spatiul este de asemenea ridicat, cu aproape 1.5 metri pentru locurile din fata si cu putin sub 1.4 metri pentru cei din spate. Pe verticala, pasagerii care iau loc pe locurile de pe bancheta din spate se pot baza pe 85 de centimetri de la sezut la plafon, in timp ce pasagerii de pe scaunele din fata au la dispozitie cu putin sub 90 de centimetri. Chiar daca cifrele pot sa para seci si nu va spun multe, o simpla privire in interiorul lui Fluence iti da impresia ca Megane a intrat serios la apa in comparatie cu sedanul. Exista, evident, si o explicatie. Daca Megane se bazeaza pe un ampatament de 2641 de milimetri, Fluence creste la acest capitol pana la 2702 milimetri, impunandu-se ca lider in segment. Diferenta le-a dat ocazia inginerilor Renault sa isi concentreze masina pe adevaratele nevoi ale clientilor unui asemenea model. In portbagaj, spatiul care conteaza la plecarile in concediu, aveti la dispozitie 530 de litri, acestia fiind completati de locurile de depozitare disponibile la interior. La nevoie, bancheta se poate rabata 2/3, rezultatul transformand Fluence intr-o pestera cu doua locuri frontale si cu podea plata in care puteti sa transportati orice obiect de dimensiune medie din casa. Desi laudabile, intentiile celor de la Renault nu s-au intins pana la atingerea tuturor aspectelor practice ale unui model de familie. Cel mai evident element in acest sens este lipsa unui numar potrivit de spatii destinate sticlelor sau paharelor. Pe consola centrala exista doar doua astfel de spatii, unul dintre ele fiind insa ascuns partial sub plansa de bord si permitand doar accesul unui pahar sau unei doze de racoritoare. Celalalt spatiu special destinat sticlelor era ocupat pe masina de test de un suport special al telecomenzii sistemului de navigatie, astfel ca sticlele cu apa necesare la rulare au fost asezate in pozitie culcat in buzunarele neprofilate ale usilor. Adaugam in acest tablou si faptul ca, desi are prize USB si auxiliare, acestea nu pot sa fie accesate in momentul in care pe suportul de pahare dinspre bord sta o doza de suc. Pana la urma, Fluence se revanseaza la capitolul spatiu disponibil in cotiera si mai ales in torpedou, acesta din urma numarandu-se printre cele mai incapatoare pe care le-am vazut vreodata la o masina, indeiferent de segment. La capitolul materiale si asamblari, Fluence se ridica evident peste raposatul Megane Sedan. Trebuie insa specificat ca am avut la dispozitie o versiune de echipare superioara, tapiteria din piele si elementele caracteristice unei variante care costa ceva mai mult contribuind la impresia pozitiva lasata de Fluence. Fara acestea, raman materialele placute la atingere care acopera bordul si panourile usilor. Optional, aveti la dispozitie un sistem GPS integrat care arata bine in peisaj si care s-a aratat destul de corect in indicatii pe traseele din vestul Turciei. Acesta este manevrat printr-o telecomanda amplasata in mai sus mentionatul suport special, insa ramane de vazut cati dintre clienti vor aprecia faptul ca vor fi nevoiti sa ascunda in bord telecomanda de fiecare data cand parasesc masina.

Preţ de achiziţie

Renault Fluence merge pe aceeasi linie care a scos in evidenta Megane Sedan si a transformat vechiul model intr-un best seller pe piata romaneasca. Disponibil in Romania de la 12.900 de euro cu TVA inclus pentru varianta pe benzina de 110 CP, Fluence demonstreaza ca singurul adversar mai ieftin din segment este Chevrolet Cruze. In rest, Fluence isi bate fara probleme adversarii actuali si, in unele cazuri izolate, chiar si adversarii de generatii anterioare ramasi in vanzare. Versiunea testata si recomandata de noi in gama Fluence, 1.5 dCi 105 CP, pleaca in Romania de la 16.350 de euro cu TVA inclus.

Siguranţă

Conform declaratiilor oficialilor Renault, noul Fluence va mosteni nivelul de excelenta in siguranta atins de Megane, model care a devenit acum un an cel mai bine punctat din istoria EuroNCAP. Pana la un test absolut care sa confirme acest lucru, ne bazam pe istoria marcii si a modelului de baza, dar si pe dotarile interesante pe care le are Fluence inca de la primul nivel de echipare: sase airbag-uri, ABS si AFU. ESP-ul este optional.

Ţinută de drum

Suspensiile lui Megane se regasesc si pe Fluence, insa ele au fost evident recalibrate de catre inginerii francezi pentru a face fata provocarilor la care este supus un model destinat familiilor din tarile in care este lansat initial acest model. Altfel spus, pentru ca romanii, rusii si turcii (cei care vor face cunostinta in prima faza cu modelul francezilor) sa nu aiba probleme de confort la drum lung, Fluence are amortizoare revizuite si un sistem de suspensii sensibil mai moi decat cele ale fratelui hatchback. Scaunele contribuie si ele la senzatia indusa de ruliu, acestea nefiind deloc profilate si gandite pentru o rulare dinamica. In viraje, Fluence subvireaza din cauza inertiei induse de distributia maselor cu accent pe partea frontala. Totusi, in comparatie cu Megane Sedan, Fluence sta ceva mai bine. Jumatatea plina a paharului este reprezentata de faptul ca, in orase sau pe sosele proaste, suspensiile vi se vor parea principalul aliat si nu va vor dezamagi. Fluence primeste astfel un punct in plus fata de nota pe care ar fi trebuit sa o primeasca in mod normal, acesta fiind dedicat clientilor care vor utiliza masina pe soselele ravasite de gropi ale tarii.

Vizibilitate

Nu am avut probleme reale de vizibilitate in timpul testului, chiar daca acesta s-a desfasurat in 95% din timp pe o ploaie torentiala iar luneta nu dispunea de un stergator dedicat. Oglinzile laterale isi fac datoria corect atat prin dimensiuni, cat si prin reglajele interioare usor de manevrat, in timp ce oglinda centrala te ajuta sa nu ai probleme atunci cand farurile celor din spate ti-ar putea ridica mingea la fileu din acest punct de vedere. Modelul testat avea la dispozitie si un set de senzori de parcare, element care a ajutat la manevrele in marsarier avand in vedere profilul posterior masiv al masinii.

Tehnologie

Fluence imprumuta direct, fara menajamante, intregul arsenal tehnologic de care dispune noua generatie a Megane. In aceste conditii, modelul testat de Automarket dispunea, pe langa deja clasicele mufe audio de toate felurile si sistemul audio Arkamis 3D, si de un sistem de navigatie interesant dezvoltat de Renault si TomTom. Cel de la volan se va bucura, in functied e nivelul de echipare, de senzori de parcare, de lumina si de ploaie, demaraj cu card, comenzi pe coloana de directie si de un cruise control care impresioneaza prin raspunsul prompt la accelerare, dar mai ales la decelerare. Tot la capitolul dotari utile merita sa mentionam prezenta unei conexiuni Bluetooth. Instalatia de spalare a farurilor, oglinda retrovizoare electrocromata, geamurile electrice, oglinzile rabatabile precum si functia "Follow Me Home" sunt alte detalii care nu l-ar recomanda in mod normal pe Fluence drept cel mai ieftin din acest segment.

Design

O data cu trecerea de la Megane Sedan la Fluence, reprezentantul Renault in segmentul sedanurilor compacte s-a dezbracat de legaturile cu designul clasic al gamei Megane. Vorbim astfel de un model cu personalitate proprie si cu linii evident individuale. Imprumutat din Coreea, acolo unde partenerii Renault de la Samsung au dezvoltat modelul identic SM3, designul lui Fluence are avantajul faptului ca nu reprezinta rezultatului amplasarii artificiale a unui portbagaj enorm in fundul unui model construit pentru a fi hatchback. Iar acest lucru se vede mai ales din profil, acolo unde legatura dintre linia plafonului si cea a portbagajului este naturala, corecta. Ramane de discutat partea frontala simpla, cu blocuri optice care nu amintesc in niciun moment de linia Megane, si de spatele masiv cu stopuri lungi, care se prelungesc pe aripile laterale. Pentru cei care isi doresc mai mult, Renault va pune la dispozitie in a doua jumatate a anului un kit sportiv, denumit Sport Way, care aduce noi praguri si spoilere si cateva prize de aer false pe partile laterale.

Nu ne-a placut

  • Design controversat
  • Lipsa spatiilor pentru pahare
  • Suspensii moi

Ultimele teste

Comentarii (58)

  • Nea Marcel
    Cea mai petarda masina din clasa compacta sedan!
    Cine cumpara asa ceva?
    Raspuns-Romanul tipic care nu are bani paine pentru bitanci si isi doreste un BMW sau VW.
    Trebuie sa fii chiar prost sa cumperi ceva de genu
    Ascultati la mine voi care vreti sa va luati asa ceva! Ma contactati si va promit ca va dau 1000-2000 euro ca sa va luati ceva mai bun.vreti?
    Tineti minte de la unu ca mine care a facut intr-o viata cat nati facut voi in 3........masina facuta in Turcia este similara cu aia facuta in China.Si nu ma luati ca utilajele sunt Renault ca nu va cred....
    Daca nu ma credeti chemati-ma si vin la o conversatie cu voi.......Hai acuma lasati-ma sa imi termin visinata ca maine ii joi si ma duc la piata cu varza........Salut Craiova cu ocazia asta......
    41 109
  • Aditza
    Nu va puneti mintea cu Marcel ca o are odihnita
    Frate au inceput sa scrie oltenii de la tara pe forum. Huooooo. Stai frate la tine in beci si bea visinata. Si chiar daca ai avea dreptate vorbele sunt mai slab scrise decat unul care a terminat 4 clase. Te rog daca poti sa-ti speli in fata blocului golful tdi pe care-l detii si sa ne lasi in pace (fara ofensa la posesorii de VW cu bun simt)
    70 23
  • Aditza
    Iar despre Fluence. La exterior urata rau. Noroc cu interiorul care mai sterge putin din rusine. Megane 2 sedan avea mult mai multa personalitate.
    37 24
  • cateva greseli, articol foarte bun
    - modelul virtual(?) identic SM3...visual
    - portbagaj de 60L...rezervor

    spor
    12 15
  • Porcusorul Gripat
    hapciu
    Premiera nationala???? Eu pot sa spun ca l-am vazut mai devreme la altii si la voi nu era. Cum vine asta cu premiera? Explicati-ne si noua sa nu murim prosti de gripa porcina
    17 8
  • europe
    urata
    symbol arata mai bine .. la fata :))
    12 22
  • nu am nick ca ma copie toti pr
    Diferenta dintre Renault si VW este ca.....

    Renault fabrica modele in Turcia cu piese realizate exclusiv de ei.

    VW fabrica modelele in Germania iar 70% din piese sunt realizate de diverse firme (instalatia electrica in Romania, tapiteria in China etc. cautati pe net toata lista).
    43 8
  • Diferenta dintre Renault si BMW
    Este ca VW surclaseaza Renault la toate aspectele, de la motoare si transmisie la calitatea interiorului si comportament dinamic.
    Insa la un pret mai mare. Dar ca si produs, este net superior.

    Oricum, parerea mea este ca Peugeot face masini mai bune decat Renault.
    22 34
  • VW&Renault
    Mai fratilor, piata e mare fiecare isi ia cei place si cati bani are, ce-i cu atata inversunare pebtru un model sau altul.Mie imi place Honda care-i problema, se produce in lumea asta masini pentru fiecare, nu va mai rupeti frate asa tare pe toate forumurile astea de zici ca-i razboi intre pasionatii de masini.O parere, decat un SH obosit cu peste 100.000km smenuiti, mai bine una noua care are si garantie.
    Ex: la mine la servici sa luat un VW Caddy, si vreau sa va spun ca suntem dezamagiti putin, mai scartie pe ici pe colo, asa ca numai aruncati cu noroi in toate modelele, vrei masina beton scoate frate 100.000 de euro si vei avea masina ultra.
    Hai calmati-va!!!!!
    37 4
  • Broasca testoasa
    cost revizii/reparatii
    @Mircea Mester : In testele voastre de ce nu evaluati si costul pieselor de schimb ?!?!
    reviziile/Reparatiile dor cel mai mult ... dupa ce platesti rata de leasing de 200 euroi...
    Una e un filtru de combustibil de 50 roni si alta e unul de 180 roni...
    21 4
  • porcarie
    CE PORCARIE de masina !
    21 45
  • Hunter
    Meltenismul romanesc se vede la fiecare comentariu postat de unu si altu, de fiecare data cand se testeaza o masina. Toata lumea se da destept, ca el o are mai buna (la masina ma refer), ca a lu' altu e mai nasoala. Inca nu s-a creat masina perfecta !!! Renault-ul asta pare interesant, la ce ofera si la ce dotari are. E facuta in Turcia...ok...cine nu doreste masina facuta in Turcia, isi ia alta, sunt sute de mii de modele in lumea asta.
    Raca asta intre aia care tin partea Renault si cei cu VW se incadreaza la categoria "sa moara capra vecinului". Pe toata lumea intereseaza ce face si ce isi cumpara si cum gandeste toata lumea. Cel care zice ca Renault e mai bun, e clar de asa ceva are bani, cel care are bani de Ford, pai spre aia se va orienta.
    Un posesor de un anumit model, oricare sa fie acela, daca isi ridica masina in slavi, si spune ca a lui e cea mai buna, pai inseamna ca e prost facut gramada. Nicio masina nu e mai buna decat alta....toate se strica, si in toate trebuie bagati bani....mai ales la noi, cu drumurile care sunt, cu service-urile care sunt, cu mecanicii care sunt si cu piesele de schimb pe care le gasesti.
    Si fiecare producator urmareste un anumit target de client....Renault e axat pe preturi mai mici, mai accesibile, VW tinde sa fie ceva mai premium...dar spun...tinde...pentru ca de multe ori o dau si ei cu mucii in fasole.
    Asa ca mai bine ar trebui sa luam aceste teste ca niste informatii utile si sa ne creem noi, fara a impartasii prea mult cu altii din desteptaciunile noastre, pareri pro si contra despre anumite modele....si atunci vom stii fiecare ce masina sa ne luam...din punctul nostru de vedere.
    Numai ca e boala la romani....e boala daca nu zice si ala ceva...si celalalt....neam prost aia suntem pana la urma !!!
    47 4
  • mircea
    @Broasca testoasa
    E un test de lansare. Aici citesti despre comportament, preturi, interioare. Nu am de unde sa stiu detalii legate de fiabilitate sau preturile pieselor de schimb. E un model lansat acum cateva zile :) Om trai si-om vedea.
    25 1
  • @Hunter ... se pare ca nu citesti forumurile "din strainatati" ... crede-ma , meltenismul de forum nu a fost creat in romanina :))

    @ subiect - masinile ieftine vor fi masini ieftine mereu , ele se vor prooduce cu milioanele, vor ajunce in service procente mai mari decat in clasele de mai sus de calitate .... etc.
    Orice posesor de masina "medie" - adica undeva sub 20-30 de mii de euro bucata - au mai mari sanse sa ajunga in service decat unu care are cinestie ce bemveu mercedes sau cinestie ce altceva. Tre sa va iasa bine de tot din cap ca o masina ieftina este si buna - statistic nu este asa domnilor.

    Citeam nu de mult pe www.dailytech.com un studiu asupra masinilor care "reusesc" sa implineasca 10 ani de utilizare ( era facut pe masinile americane ) - clasamentul era dupa cum urmeaza
    1. Mercedes - 85% din masini
    2. ....

    10. Ford - 45% din masini ( ceilalti 2 "mari" americani erau situati la 50-55% )

    asta spune destul de frumos cat de fiabile sunt masinile ieftine - pe drumurile din america .... si sincer inca nu cred ca drumurile de la noi au vre-un termen de comparatie cu cele de "dincolo" ;)
    9 17
  • Gardianul Public
    Comparatie ziaristica aiurea
    Salut.
    Cum naiba puteti voi ziaristii sa faceti comparatii gen - motarele concurentei de 140 sau 170 de CP ? Adica 1.9 / 2.0 TDI - acesta din urma un mare esec constructiv.. comparativ cu anteriorul 1.9 - 130CP (cei care au avut sau au Passat / A4 sau Octavia. .stiu despre ce vorbesc).

    Fratilor... !!!
    De ce nu comparati motorul care va sosi pe fluence 2.0 dCI ? de 150 sau 170 cp ?! Prezent pe Laguna 2 MK2 si Laguna 3 ?!
    Comparatia e de-a dreptul deplasata pt. simplul fapt ca VW sau SKODA nu au pe aceste modele (inca) un motor TDI din zona lui 1.5 dci... (nu uitati ca 1.4 tdi--ul de la VW e o chiftea in 3 pistoane cu cu cuplu de toata jena, un sunet. .de trabant si fara prea multi cai putere... ) Atunci de ce loviti in 1.5 dci ?! Pt. ca ceilalti 2 nu au asa ceva ?! Nu inca.. e adevarat... Deocmadata concurenta este reprezentata si de altii... C4 sedan, Mazda 3, Focus berlina, Honda Civic Sedan, ... etc... toti cu motoare comparative cu 1.5 dci de la Renault.
    Va rog nu mai bateti campii cu asemenea comparatii... Fluence ci si Megane 2 este o masina reusita si va fi de succes.
    Culmea e ca se pare ca Megane 3 sedan pt. Europa... arata cam altfel... Ce sa fie oare Fluence ? Doar o tranzitie ? O alta masina din alta clasa ? Timpul ne va arata exact ce urmareste Renault.
    24 7
  • Lipsa de imaginatie
    Am impresia ca cei de la Renault au renuntat la Departamentul de design. Dupa noul Renault Clio Simbol (urata masina) a aparut acum acest Fluence (parca si mai urata). Noroc ca mai salveaza un pic interiorul cu toate ca nici aici parca nu-i suficient. Pacat de nume: Fluence; te face sa te astepti la altceva; oricum, numele contrasteaza cu exteriorul acestei masini. Au aruncat cu banii pe fereastra acum in perioada de criza. Sau poate sunt in criza de idei? Pai sa se inspire de la asiatici: Mazda, Honda (ba chiar Kia sau Hyundai care au progresat foarte mult la capitolul design) sau europeni: Opel, Peugeot, VW, etc.
    14 10
  • Fara subiect
    Articolul este de exceptie. Felicitari Mircea pt "scrierea" de buna calitate, deloc obositoare si foarte la obiect. De astfel de articole are nevoie Automarket, iar exprimarea "la obiect" reduce nr. celor care se vor plange de notare pt ca nu mai sunt fraze cu subanteles, greu de priceput pt unii dintre cititori, din pacate si cei mai vehementi.

    Prea multe de spus nu am, pt ca Hunter si Unkle, au avut grija sa mi-o ia inainte. Da @Hunter, drumurile, service-urile si personalul din service fac ca ORICE masina din Romania sa aiba infinit mai multe probleme decat una exploatata in tarile civilizate, iar cei care detin masini, muncesc pt ele stiu despre ce vorbesc.

    @Unkle, la noi "ie grele" de inteles ca o masina de 50.000€ nu se poate compara cu una de 10.000€, dar sa ai pretentia sa se inteleaga ca una de 25.000€ nu se poate compara cu una de 15.000€. Atata timp cat exista comparatii intre Logan si Passat, orice argument bazat pe o idee de genul asta este de prisos.

    @Broasca testoasa, asa cum bine ti-a raspuns si M.M., cred ca era imposibil sa se cunosaca costul exact al reviziilor, sau daca vorbim despre un Renaul acesta trebuia testat doar intr-o hala de service. Asa cum am mai spus-o, costul ridicat al reviziilor Renault este mai mult o legenda. Daca esti (nu ma refer la broasca aici) bou si nu esti in stare sa-ti iei un bidon de ulei, un filtru de aer, un filtru de ulei si o bujie din alta parte decat din service si esti atat de inapt sa discerni intre piese de origine si unele turcesti aftermarket, nomal ca o sa ti se para scumpa revizia.

    @aditza si europe, masina nu este urata deloc, live arata chiar foarte bine (iar o culoare mai inchisa o face chiar o masina frumoasa). Din cate imi dau seama Fluence nu prea este fotogenic sa cum multa lume nu este. Sa luam de exemplu poza lui @URAGANU. Vedem acolo pe cineva deosebit de urat, dar probabil ca in realitate avem de a face cu un model.

    Una peste alta masina va fi un succes. Are tot ce ii trebuie, iar oamenii care chiar intentioneaza sa-si cumpere o masina de familie si au si carnet sa o conduca vor avea alte opinii fata de cele (unele) exprimate pe aici. Este evident ca masina nu este vre-un Bentley, are defecte (asa cum majoritatea masinilor au), insa pret/calitate este imbatabila, asa cum a fost si vechiul Sedan dealtfel.

    Bafta!

    P.S.: @Hunter la ce comentarii te poti astepta, cand ele sunt date de locuitorii unei tari care este pe locul 135 in lume la calitatea drumurilor, nu are prim ministru, este fara presedinte si fara parlamanet (asa cum se intampla la noi in momentul de fata). Un stat tribal, format majoritar din aborigeni primitivi.
    23 3
  • carsimaticul
    renault fluence
    Domnu' Mester: Cum vine partea aceea cu Fluence are un comportament subvirator datorita bla bla bla?
    Pentru stiinta ta, ca sa-ti dai seama de caracterul subvirator sau supravirator al unui automobil e bine sa masori G-ul in viraje. In functie de valorile inregistrate dupa mai multe treceri poti decide despre comportamentul vizavi de stabilitatea lui Fluence. Ce ai scris tu e o lozinca teoretica cu ADN in fizica. Fii mai atent daca vrei sa ne inveti Renault Fluence si in general automobile.
    Si mai ai o greseala din viteza cred: "Dieselul de 105 CP al celor de la Renault ajunge de la 0 la 100 km/h in 10.4 secunde"; Te referi la motor sau poate la automobilul echipat cu diesel, nu de alta dar motorul sta bine fixat pe sasiu, nu accelereaza de la 0-100 km/h.
    8 6
  • mircea
    @carsimaticul
    Corecta a doua observatie. Prima e insa legata de simpla senzatie pe care o ai in viraje. Iar masina are clar un caracter subvirator, indiferent de tonul superior pe care il folosesti cand spui asta. Puteam sa iti dau si cifrele legate de fortele care actioneaza asupra ruliului, tangajului si cele legate de demultiplicarea directiei, insa nu cred ca intereseaza pe cineva detaliile tehnico-fizice si diferentele dintre Fluence si alte modele din segment in materie de forte. Detaliile pot fi citite in reviste, aici timpul e scurt. Vorbim de senzatii. Iar ele sunt - ai ghicit - corecte. Urca-te intr-un Fluence, da-te putin la el si vei spune acelasi lucru. Nu ai nevoie de matematica si de fizica pentru a-ti da seama ca un motor e mai puternic decat celalalt. Cifrele pot sa dovedeasca asta, senzatiile tale sunt - vorba reclamei - priceless.
    10 6
  • pasionat de design
    megane
    Pt mine masina asta este un minus la design fata de vechea generatie , insa pt targetul ei asta nu o sa fie o problema , designul este mai comun , nu mai sare in evidenta . Spun ca nu o sa fie o problema pt ca factorul principal pt alegerea ei o sa fie pretul si spatiul pe care il ofera masina. Cred ca este destul de clac ca cine vrea o masina NOUA cu dimensiuni suficiente pt o familie , cu multe optiuni , un consum redus , si care sa fie intre 12 mii si 16mii de euro , o sa se orienteze probabil spre modele de acest gen. Este absurd deci sa spui ca acest model nu este la fel de bun ca un Audi A4 de exemplu , este si normal daca compari diferenta enorma de pret . Discutiua ca de cat sa iau asta iau una second hand intra in alta categorie ... in final fiecare este liber sa ia ce vrea in functie de bugetul si aspiratiile sale .
    11 9
  • carsimaticul
    Fluence
    Domnu Mester': Din pacate in ingineria auto nu prea e loc de senzatii, acestea le au jurnalistii. In realizarea lui Fluence exista bani si stiinta, mai putin senzatii. Daca nu masori esti un mi se parist, nu un jurnalist auto veritabil, cum sunt cei de la CAR (UK), Autocar, AMS (Ger), Quattroruote (IT) si lista poate continua.
    5 8
  • ....
    tare rau masina asta
    9 9
  • Maciu Piciu
    @Mircea Mester daca imi permiti as dorii sa te intreb urmatoarele raportat la Megane 2
    --Franele mai sunt la fel de puternice? De brutale la apasare?
    ---Ambreiajul este mai moale , la fel, sau mai tare?
    ----Megane 2 sedan se va fabrica paralel cu acest model Fluence.

    Cu speranta ca veti raspunde la intrebarea mea eu va multumesc anticipat!
    3 2
  • praf
    wow! execrabil!!! foarte urata! farurile alea strica totul! aduce a fiat linea, probabil asa le place turcilor si au zis sa le fie pe plac. Seamana cu o masina de acum 20 de ani in plina ascensiune! Daca megaul va fi regretat ca nu se va mai produce, asta sigur nu va fi! Stiti cumva cand scot uratenia asta dupa piata?
    Noroc cu pretul...dar si ala..parca vad ca va sari de 13k la o varianta decenta...nu-i nimic, spala loganul mcv care din ce am vazut s-a vandut in vest intr-o veselie. Pe baza modelelor ieftine mai produce si renault cate o "noutate"
    15 19
  • trompeta low cost
    14 17
  • vw 1.9 tdi
    vrei zgomot+fum negru+consum de ulei? ia un tdi
    toti cu golfuri si passaturi tdi isi dau cu parerea pe aici....
    16 11
  • Slayer
    multa dreptate au unii cel mai prost motor TDI... cel mai bun e ala de pe logan 1,5dci :) ... cand o sa te sui in Phaeton V6tdi 165 kW (225 CP) si un cuplu de 450 Nm si sa sa mergi cu 200 Km/h si apoi te sui in Fluence 1,5 dci sa vezi atunci diferenta. sa te vad atunci tipand ca TDI = motoare proaste, mananca ulei si scoate fum negru.
    7 19
  • doar cocalarii cred ca numai taranii au vw tdi
    vrei sa postezi comentarii impertinente si fara logica? Vrei sa areti tuturor ca nu ai nici 2 clase dar iti place sa faci pe grandomanul? Nu iti place motorul TDI, care e cel mai bine vandut motor diesel? Nici o problema... posteaza mesaje off-topic precum cel dinaintea mea.... si lumea va stii!
    12 15
  • tdi
    @ vw 1.9 tdi: 1.9 tdi este un motor foarte reusit pentru vremea lui, are insa, asa cum ai punctat, neajunsurile lui. e un motor foarte bun, foarte reusit, iar daca il cumperi de nou si ai grija de el o sa vezi ca nu face asa(mai putin consumul de ulei), si chiar te serveste foarte bine. Daca imi permiti sa te completez, ceea ce zici tu sunt aceia cu golfuri si passaturi tdi second-hand, care nu au idee cum ar trebui sa sune si sa traga un motor bun, ca nu au condus o masina buna.

    @broasca: dupa cum spunea si catalinux, pretul reviziilor la dealer nu e neaparat sa fie si costul real de intretinere. daca iti cumperi mataluta uleiul, filtrele si platesti manopera la un service oarecare (ca sa nu te manjesti pe manutele alea delicate de dactilografa) ajungi pe la 100 de euro, ceea ce reprezinta aproximativ acelasi cost ca si la celelalte marci. Bineinteles, daca o sa cumperi filtre bulk, de care zici tu, facute pe vapor, iesi si mai ieftin!
    2 9
  • Tipicul Cocalar
    am golf baaaa
    salut! eu sunt tipicul cocalar cu vw golf 4 tdi (cu numere de bulgaria evident). am 8 clase, stau cu parintii, ascult manele si cred ca am valoare. Porecla mea e castravetele pentru ca imi plac castravetii murati, sunt cel mai tare din parcare, cand ma vad vecinii cu logan "moare" de invidie, am dat 5000 de euro pe el, bani scosi de la banca prin credit bcr, am de plata 5 ani cate 100 de euro dar nimeni nu stie asta, eu oricum am valoare. In mintea mea de cocalar cred ca tdi-urile sunt cele mai bune motorizari diesel din lume si asta pentru ca "cand" ma uit la idolii mei vad ca si ei "are" tot tdiuri, numai ca passaturi, passat care oricum o sa mi-l permit si eu in viitor. Dupa gandirea mea golful e cea mai tare din clasa ei iar prostii cu Renault sunt doar niste tarani prosti care nu au mers niciodata cu o masina straina buna, ci doar cu Dacia si Megane 1.5 dCi, asa ca ei "nu stie" cum e sa ai valoare adevarata, si cum sa fi sucar, sa completezi ulei de dimineata pe furis sa nu te vada vreun vecin sau cum sa lasi nori de fum in spate cand o calci. Ei "nu stie" toate astea, ei "e" prosti, n-are valoare, ce e aia dci? de cacat injection? tdi e viitorul, fum negru, consum de ulei, nu basinile alea dciste common-rail care nu mananca ulei si care e frantuzesti mancatias gura ta. Si sa va spun de ce mi-am luat Golf, pai mancatias gura ta, japonezele "e" scumpe la intretinere (asa mia zis vecinul gica cu cielo) si nu "moare" pitipoancele dupa ele, de bmw nu mi-au dat astia mai multi bani de la bcr, mercedes nu imi place (zic asa ca nu imi permit), peugeot, volvo, saab astea sunt niste panarame nici macar nu stiu ce motoare au, si cea mai buna alegere a fost golful, consum de 1.5 l la suta cu schimbat la 1350 de rpm, tremura masina bine de tot dar consuma mai putin decat un dci, valoare imi da, deci e cea mai tare mancatias, asa ca mai terminati bah non-valorilor cu renault ca nu se uita nici o pitipoanca la tine, luati-va golf cu 108 000 km reali sau 135.000 sh ca asta e viitorul. Hai ciao promit ca mai revin cu un mesaj cand imi cumpar bmw 520d sa vedeti voi care e cel mai tare, voi astia care aveti megane-uri si alte frantuzesti proaste, ca eu oricum sunt prea prost sa stiu ca bmw-urile au motoare de 2000 cmc de peugeot. Hai ciao, ma duc sa mai descarc cateva manele, sa vedem poate a mai pus comy ceva nou.

    Acest mesaj este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Cam aceasta e gandirea celor care au postat dupa mine, gen castravetele.Rog adminii sa nu stearga acest mesaj, poate se mai trezesc unii la realitate.
    39 11
  • Cosmin
    Ce de puncte...
    Ce de puncte pentru o masina proiectata de coreeni si produsa in turcia de francezi....
    N-as cumpara mizeria asta nici daca ar fi mai ieftina ca loganul...
    inca un motiv sa se umple paginile forumurilor de probleme la inca o masina frantuzeasca...
    11 27
  • pt " Tipicul Cocalar"
    salut
    super comment :))nota 10 pt imaginatie.. :D ..
    18 4
  • broasca testoasa
    cost revizie
    Multumesc pt complimente, asa e corect sa se manifeste un mascul feroce;
    Legat de cost filtre: ma refeream la faptul ca 1.4 HDi are filtru de motorina de 180 roni, iar 2.0 HDI de 50 Roni cost de reprezentanta si insesizabil mai mic cost la magazinele de piese de schimb/distribuitori separati.
    Pe care motorizare ai alege-o?
    Exista apoi costuri diferite de la marca de masina la marca de masina (si nu ma refer la cost de reprezentanta ci la costul pieselor (de firme cunoscute) de bun simt de pe piata after market) :
    - cost schimb distributiei, cost kit ambreiaj, frane, ...
    Asta in situatia in care mergi cu masina si nu o tii in fata blocului.

    PS: uleiul si filtrele le schimb singur (mai recent) la citroenul meu cu care am facut 157.000 km in cei 6 ani ai masinii.
    2 5
  • Gardianul Public
    Comentarii stupide
    Si uite asa... face mcomentarii fara macar sa avem habar despre ce vorbim.

    Cei mai inversunati sunt probabil cei care habar nu au de fapt, despre costuri, reparatii, probleme, performante, etc...
    Unii dintre ei sunt experti in "Liniute" cu Oltcit-ul, Dacia 1310, Super Nova, Golf 4 SDI sau in cel mai bun caz un Golf 3 tdi... amatori sau visatori de "Pisicute" cu multi cai putere rasuflati sau de Faitoane cu motoare mari, pline de opulenta, costuri imense si probleme cat portbagajul acela mare.

    broasca testoasa - are un comentariu demn de luat in seama.

    Castravetele - nu inteleg de ce e suparat... el insusi face confuzii si crede lucruri complet eronate.

    ursus - probabil nu are nici permis de conducere... dar isi da cu parerea fara macar sa fi condus vreodata.

    De ce tot comparam... ce a fost cu ce poate fi...?
    Ccomparam masini din clase diferite, cu motoare diferite, cu preturi diferite, din ani diferiti si create pentru piete diferite ?
    E ca si cum ai compara un cal cu un magar... o o capra cu o vaca, o bicicleta mountain cu o motocilceta de circuit de viteza, un avion cu un elicopter.. si tot asa.

    Si mai ma mir de politicienii romani...

    Nici-o masina nu este perfecta, toate au probleme carcteristici marcii sau modelului, toate au costuri de intretinere care in anumite cazuri sunt prea mari comparativ cu ale altora.
    Ca posesor si utilizator de mai multe marci si motoare... pot spun ca atunci cand compari masini din aceeasi clasa, cu caracterisitici asemanatoare, diferentele sunt determinate doar de feeling, de fineturi, de design, ergonomie de ceea ce astepata fiecare de la masina, si poate de ghinionul unora de a conduce un "cazan" sau o "trompeta" de masina...

    In fond... norocul si-l mai face omul si cu mana lui... si aceasta se cheama "lucru manual" sau "frectul mentei"...
    6 2
  • Posesor de TDI
    Dureros este faptul ca din pricina unor cocalari cu ciucurasi lipitit cu ventuze pe parbriz si creier neted ca asfaltul unei autostrazi din Germania, toti posesorii de TDI au ajuns sa fie catalogati ca avand acelasi nivel de inteligenta.

    Urangutanii la care faceam referire mai sus, vasnici citititori de ziare de doi lei si fani ai canalelor TV ce promoveaza maneaua ca arta, nu au cum sa stie nici ce au insemnat Renault sau Citroen in motorsport, nici despre inovatiile in materie de tehnica si design care apartin producatorilor nongermani. Dupa ce pe vremea cand se plimbau in carute, visau la o amarata de Dacia 1300, auzind de la rudele lor care au umput azilele de refugiati din Germania imediat dupa '90, pentru ca apoi se le haleasca alora lebedele, despre masinile germane, acum toti ghertoii respectivi se viseaza la volanul unui R32 cand saracii de ei au facut credite sa-si ia un amarat de Golf 3 din Bulgaria.
    Si daca au reusit pana la urma sa depaseasca faza de Golf si sa-si cumpere vreu "audi" 80, nu cumva sa-i intrebati ce inseamna cele patru cercuri, nici ce inseamna stema de la BMW ! Important este ca si-au luat masina germana si ei e "jmecheri", Cu burta goala ... dar "jmecheri"
    11 4
  • Tipicul Cocalar
    nu este dureros deloc, la urma urmei toti sunteti la fel, cand vedeti un renault in fata voastra va transformati uga uga ma face un renault, ia sa ii arat eu ce inseamna tdi....sunteti toti la fel, deja e o rusine sa ai un tdi...si multumesc pentru complimente de la mesajul de mai sus, broasca testoasa nu eram eu, eu sunt tipicul cocalar cu vw golf 1.9 tdi pompe-duse 105 000 km pe bord 300 de mii reali cu numere de bulgaria.
    8 9
  • Posesor de TDI
    @Tipicul (pe bune !!!) Cocalar
    Ca posesor de TDI nu pot avea o atitudine ca cea descrisa de tine atunci cand vad un Renault. Si stii de ce? Pentru ca am avut un Renault 5 si cand il conduceam voiam un Alpine ... si pentru ca imi doresc un Clio Sport . Si mai stii de ce? Pentru ca am condus multe masini frantuzesti caee mi-au pacut. Dupa cum am condus si masini germane care m-au dezamagit ...

    Dar o atitudine ca a ta dovedeste frustrare si nu te diferentiaza cu nimic de cocalarii pe care vorbesti cu atata dispret. Faptul ca nu accepti ca sunt si oameni care conduc Audi sau BMW din pasiune si din dragoste vpentru marcile respective si nu din dorinta de a epata, arata clar ca, oricat de "INtelectual" te-ai pretinde, gandirea ta este la fel de ingusta ca a aluia care coboara din apartamentul lui confort 6 situat in Ferentari, direct in "mertzan" doar asa ca sa moara dusmanii de necaz. Baftalo !!!
    13 4
  • Tipicul Cocalar
    cu TDI
    Draga posesorule de tdi, atitudinea mea nu dovedeste frustrare ci reflecta realitatea in care traim, realitate pe care o vezi pe strada, realitate pe care o intalnesti doar la posesorii de vw tdi. Eu nu am spus nimic de mizeria de Audi (Vw cu alta caroserie, interior frumos, un k k t impachetat bine vandut dublu) sau de cei de la bmw care sunt cu 10 clase peste audi....nu stiu de ce bagi de la tine, asta a fost asa gen "sa moara si capra vecinului" doar ca, capra vecinului se numeste bmw, iar cand spui bmw, pai poate sa fie condusa de toti taranii putin imi pasa! si sti de ce? PENTRU CA EI AU CU CE! si aici ma refer la cei cu masini mai noi nu pisicute sau e46 316 si alte petarde. Cand sti ca ai un Bmw in spate si iti face flash pai te dai din respect nu ca ti-ar face ala flash dar cand vine un taran, un cocalar amarat cu un passat sau golf ma apuca rasul draq....mai vad si in spate 2.0 TDI (automat ma gandesc fum negru+consum de ulei+100 de injectoare schimbate), deci chiar nu imi pasa de cei care conduc bmw-uri si alte masini premium...dar voi cei cu vw sunteti cei mai penali oameni, le conduceti cu aceiasi mandrie de parca ati avea bmw....fratilor treziti-va e doar masina poporului, nimic special! ce mie Renault ce mie VW, iar vw inainte era o super-marca acum e o mare teapa. Sunt 100% sigur ca cei care detin masini pana in 4000 de euro cred ca sunt un nebun, un copil, care nu stie ce e aia audi sau vw....fratilor eu zic sa va treziti, cand schimbati cateva masini bune o sa va dati seama cat de prosti sunteti daca dati banii pe un audi cu motoare de vw cand bmw are motoarele care le are...de mercedes nu pomenesc ca ei orice ar face sunt no.1 si chiar daca in unele segmente nu sunt...e Mercedes. Asa ca mai lasati-ne cu toate prostiile de masini gen vw tdi, tie si rusine sa spui ca ai asa ceva in ziua de azi, si nu exagerez....iti creaza o imagine de om prost, de taran cu caciula in cap, de bizon, de orice, e marca taranilor. Si nu spun sa iti iei Renault ca nu e cine stie ce, dar sunt atatea marci...care doar prin pronuntarea lor te fac om, nu taran incult. Cum spuneti voi posesorii de vw fumegatoare, baftalos! taranii au vw passat tdi! nu fi ca ei! fi diferit!
    9 11
  • Posesor TDI
    Frumos scris, posesor de TDI. In general doar prosti generalizeaza si este normal ca in fiecare "grup" sa existe si oameni de calitate. Tipicul cocala, desi vrea sa para interesant, ironic, nu este decat un taran de oras (o specie diferita de taranul din rural, in sens mult mai negativ). Este acea persoana care ori viseaza la BMW cu Eugenia in buzunar (nu ca eu as fi vr'un boier sau ca a fi sarac este o rusine, dar in cazul unora dublat de fudulie devine penibil), ori este genul de persoana care nu a muncit niciodata pt banii castigati, care printr-un mod sau altul agonisiti rin furt. Faptul ca el mananca cu gura plina fara sa aiba habar despre fenomenul auto, nu ar trebui sa te irite. Asa cum noi stim sa apreciem diferite marci auto si sa ne distantam de preferintele personale, astia sunt ingustati si nu o vad decat pe luminita, panarama, din capatul tunelului. Acestea fiind spuse, departe de comentariile habarniste, TDI reprezinta un etalon in lumea motoarelor diesel. Audi a castigat numeroase competitii cu astfel de motoare, iar motoarele lor au fost de multe ori varful de lance in segment. Si pt bautorii de "ulei", mai noi motoarele TDi sunt common rail.

    P.S.: Desi nu mi-as lua niciodata un VW, pt ca pt cateva mii in plus (nu multe) exista Audi si pt ca atunci cand vine vorba de masini non-premium consider ca Renault ofera cel mai corect pret pt masinile lor, un 1.5dci nu poate fi comparat niciodata cu un 4.2 TDI (care apropo depaseste in performante orice motor disele bmw).
    9 6
  • Catalinux
    nume de copil de 14 ani care joaca CS
    cand spui ca tdi este un etalon iti arati limitele ca persoana, cunostintele tale despre masini tind spre zero, tarane exista CDI dela Mercedes exista I-CDTI de la Honda care a luat 24 de premii si a intrat in Cartea Recordurilor exista HDI care face motorizari pentru Bmw, Mini, Range Rover, Jaguar, Citroen, Ford, Suzuki, Mitsubishi, Mazda si altele care imi scapa....hdi care le-a dat 7 ture celor de la Audi la Le Mans cu panarama lor de TDI, Peugeot cand facea in 2000 motorizari diesel pentru bmw si scotea prima masina cu motor diesel si filtru de particule vw vindea 1.9 tdi....sa nu spun ca pana si cei de la Kia au motorizari mai silentioase mai bune decat TDI-urile alea...condu un 1.5 CRDI o sa observi ca toata masina e varza insa motorul e nemaipomenit, cu 10 clase peste un 1.9 TDI....sunteti prea inapoiati, tarani inculti cu 8 clase, mie si rusine ca traiesc intr-o soecitate cu tarani precum voi....scursuri ce sunteti, taranilor!.
    6 11
  • Posesor de TDI
    @ to all
    @ to the last cocalar: Ai dreptate amice! Chiar suntem DIFERITI ! Si stii de ce ? Pentru ca eu am sa scriu mereu, asa jeg cum ma consideri tu , doar pentru faptul ca avem gusturi diferite, imperative gen "fii bun", "fii prost" etc , cu doi "i" ... Si "aceeasi", cu doi "e" ! Oricat de "anticocalar" te dai tu, exprimarea ta pute de la o posta a Adrian Minune.
    @ celorlalti : pana nu vom intelegem ca civilizatia inseamna DIVERSITATE, ca pana la urma fiecare om isi alege ce masina vrea el, fie ca este Renault, Audi, sau Fiat, nu ne vom depasi niciodata conditia de ghertoi. Ce va faceti, domnilor radicali, daca aveti un accident si cel care va scoate din hardughia busita, inainte sa bubuie, este un un "prost" pe care in mod normal il detestati pentru ca are o alta masina decat cele pe care voi le iubiti? Ii spuneti " Multumesc, dar esti un bou cu tdi, hdi, dci", sau orice nu va convine voua? Are cineva dreptul sa judece oamenii doar pentru ca au o masina pe care ei nu o iubesc? Ce veti spune despre o persoana care are si un Citroen si un VW? Ca e jumatate prost si jumatate destept? Sa fim seriosi! Masina e doar un mijloc de a ne deplasa dintr-un loc in altul. Cunosc profesori universitari multumiti de Lada 1200 a lor, pe care nu o schimba, nu pentru ca nu isi permit altceva ci pentru ca nu DORESC altceva. Restul e rautate si prostie... si un pic de ignoranta si un pic de miros de neam prost.
    15 1
  • Tipicul Cocalar
    cu VW 1.9 TDI PD 300 de mii de km
    eu am impresia ca tu esti

    asta

    http://forum.4tuning.ro/attachment.php?attachmentid=1139957&d=1256209115

    sau asta

    http://cocalari.com/2009/09/un-om-sincer/

    Care din ei esti?
    2 5
  • Posesor de TDI
    Ultimul Cocalar
    Nu m-ai ghicit! Oricum este de apreciat faptul ca de data asta ai scris mai putin tocmai pentru a-ti masca greselile de exprimare si limbajul de getou.

    De altfel, asa cum am afirmat si mai sus, intre un ghertoi cu Audi si unul cu Renault nu e absolut nici o diferenta ... I
    7 3
  • Tipicul Cocalar
    cu Golf TDI
    ti-am zis ca acel golf nu e visul meu, eu chiar il detin, am scris mai sus toata situatia mea, cum l-am cumparat si cata valoare am. Intelege ca sunt un cocalar cu vw tdi....ca si tine..... ca si toti posesorii de vw, asa suntem noi posesorii de tdi cei mai valorosi si cei mai tari.
    3 8
  • @ tipicul cocalar...
    sa stii ca numele ales ti se potriveste de minune.... esti un cocalar adevart. Gandesti ca unul, vorbesti ca unul... deci esti un cocalar.... Te roade pe tine tare mult ca unii prefera alte masini decat tine, sau ca altii au condus mai mult si chiar au habar despre ce vorbesc... tu, din apartamentul tau bloc, postezi ca un frustrat si iti dai singur plusuri la commenturi pentru a parea mai interesant. Totusi... un argument pentru: TDI este cel mai bine vandut motor diesel, gasesti? incearca sa te concentrezi si sa raspunzi ca un om normal....
    6 6
  • cu Golf TDI
    da gasesc

    cele mai vandute motorizari diesel din lume sunt cele de la.....Isuzu.....da Isuzu....ei fac motorizari pentru utilaje agricole, pentru autocare, pentru Opel etc. pun pariu ca daca te intreb care sunt primele 3 marci de masini aparute cronologic in lume habar nu ai sa zici, tu vezi doar o gramada de tarani in jurul tau cu golf passat jetta bora si crezi ca daca in Romania sunt o multime de vw-uri asa este in toata Europa...

    Apropo pe locul 2 ca unitati de motoriari Diesel vandute sunt HDI-urile...care se vand pe o gramada de marci...nicidecum tdi-urile 1. Isuzu 2. HDI 3. TDI 4. dCi
    3 5
  • vorbesti niste tampenii fratele meu....
    omul vorbeste de prezent, moment in care VW e cel mai mare producator de autoturisme din lume, in care motoarele TDI sunt prezente pe 4 marci diferite, in care motoarele TDI sunt prezente deja in 2 competitii motorsport... vorbim de ziua de azi, domnule taran de Bucuresti. Te-ar ajuta tare mult sa mai iesi in lume.... sa vezi cu ce se mananca masinile. Ai stat prea mult pe acolo si te-ai prostit de cap.
    Inca o treaba, pana nu sari ca un cocalar cu jigniri la adresa mea, am condus si am detinut mai multe masini decat tine, ca sa-mi pot da oarecum cu parerea. Am avut de la frantuzesti la Passat TeDeI... unele cateva luni, altele cativa ani. Nu am ascultat niciodata o manea, imi termin a doua facultate... chestii irelevante pentru un taran de bloc cu 8 clase, precum persoana ta...
    5 6
  • andrei
    seamana da nu rasare
    SEAMANA ENORM CU FORD MONDEOOOO
    3 7
  • comparatii
    fluence vs concurenta
    mai automarket , se pare ca tu ai comparat mere cu pere la motorizari. pai cum de compari dci de 105 cp cu tdi 2.0 de 140 cp.
    de ce nu esti realist, compara si tu 1,4 tdi 85 cp sau eventual noile 1,6 tdi 90. 105
    1.5 este etalon la cilindreea lui si faptul ca propulseaza asa bine fluence-ul e un lucru f.bun
    4 2
  • fan renault
    off topic
    Bai, mi-e rusine cand citesc unele comentarii ! Daca oamenii astia nu sunt, de fapt, nishte copii sub 14 ani, nu vreau sa-i cataloghez, vreau doar sa spun ca ar trebui sa se raspunda la 5 intrebari de cultura generala (sau de bun simt) inainte de a putea posta un comentariu.
    on topic
    Sunt atat de multe de spus!! Pe scurt, fiecare om este liber sa aleaga dupa criterii personale ce masina sa isi cumpere. S-ar putea pret/calitate Renault sa stea bine, dar asta nu inseamna ca nu are competitori sau ca omul trebuie sa tina seama doar de acest raport cand isi cumpara o masina. Recunosc ca mi-ar placea un BMW, cred ca multor posesori de Renault le-ar placea asta, cui nu i-ar placea ? Dar prin asta vad dorinta omului de a avea mai mult ,a progresa ...nu neaparat de a trece de la "prost" la "bun". Pentru ca eu sunt convins ca Renault chiar face masini bune, iar Fluence este una dintre ele.
    Ar fi multe de spus si on topic, referitor la articol, dar si off topic catre "cei" sus amintiti, dar ii mai las si pe altii. Saluare !
    Drum bun !
    10 3
  • bogdan
    Renault
    Fluence are 83 de puncte. Impreza, CX-7 si Saab 9-3 au mai putin. In ce lume, cum dracu e posibil lucru asta?
    5 2
  • Manga Gelu
    Renault Fluence
    Nu am inteles comparatia facuta intre Renault Fluence si Ford Focus ca motorizare. F F nu are motor de 1.7 litri, poate fi facuta cu cel de 1.6 litri sau 1.8litri ( tdci-uri).
    0 0
  • Posesor de Megane 2 Sedan
    Sunt un posesor de Renault Megane Sedan 2 varianta privilege (full options) , motor 1.6 110 cai. Masina este foarte buna si cu un design care este actual si acum.
    Am vazut si noul Fluence, dupa parerea mea NU are personalitatea pe care o are Megane Sedan 2 si se vede de la o posta ca este o masina de criza. Am facut o comparatie intre meganul meu si fluence, CEL MAI BUN ESTE MEGENE SEDAN 2 ph2. Pe Fluence s-au facut o multime de economii : la materiale , la calitatea plasticelor. Va dau un exemplu: la meganul meu portierele sunt acoperite in proportie de 80% cu piele la fluence cam 30-40 % . Asta spune multe. Economia facuta la porbagaj este evidenta : au eliminat telescoapele si au introdus doua bare sudate ca la logan+protectia de pe roata de rezerva este de tot rahatul (e ca la Logan).

    Dupa parerea mea este o masina de criza pe care s-au facut foarte multe economii.
    Sincer eu nu mi-as mai cumpara Fluence (Megane 3 sedan).

    Raman la Megane 2 Sedan care este de 2 ori mai bun decat acesta.
    4 6
  • megan sedan 2
    am achizitionat un megan sedan 2 luxury edition, 1.5 dci 105 cp, xenon, vopsea metalizata, alarma, senzori de parcare, pretul a fost de 14700 cu tot cu tva

    dupa 500 km mi s-a dezlipit oglinda (elecrocrom)de pe parbiz
    A trebuit sa merg la 3 service-uri ca sa o poata lipi.

    Sper sa nu mai am probleme. Am fost incantat de pret dar se pare ca este adevarat ca putin dai putin face.

    As dori si stiu si parerea celor care detin megan sedan 2
    2 0
  • TEST
    referitor la acest renault ,,FLOCENCE,,
    mai oameni buni eu sunt din Mioveni, unde se face loganul
    am foarte multi prieteni care lucreaza la teste si acestia au
    facut teste si cu acest fluence, masina nu e chiar atit de rea
    e mai buna decit un logan dar niciodata pe lumea asta
    orice model de renault nu va fii mai bun decit un
    wolkswagen, testul se lasa cam rece la fluence undeva pe la
    40-50.000 de km aceasta devine pur si simplu caruta pe
    drumurile din Romania,plastic foarte mult,este adevarat
    are un dizain futurist la interior dar tot renault e.
    pretul de 13.000 de euro n-ul mai laudati atit e renault ce dracu
    si mai e fabricat si in Turcia,cit ar fii trebuit sa coste,mie
    sincer la piata de acum mi se pare scump pt un renault
    au piesele foarte scumpe se strica mai des ,multa electronica
    servisuri scumpe acolo unde reviziile le platiti din buzunar ,
    technic aceasta masina este construita pe sasiul vechiului megan 2 cu inbunatatirile de rigoare,stiu de la prietenii mei care au facut teste ca motorul pe benzina de 1,6 16v 110 cp
    consuma in oras 12-13 %,pentru cei care se hotarasc sa-si i-a asemenea masina nu le recomand sa faca acest lucru
    in lising ,fosta mea iubita si-a luat in lising acum 2 ani si jumatate un megan sedan ,aplatit rate ok ,casco si pe 18
    februarie a avut un moment de stress nu a fost atenta si
    a intrat unu in ea rezultat ,ambele masini dauna totala.
    1500 de euro avans plus 2 ani si jumatate de rate s-au dus pe apa simbetei pt ca casco a virat banii direct in contul firmei de lising,au luat si epava si fosta mea iubita a mai primit 800-900
    de euro, cu atit a ramas.pacat ca atii de linga ea sunt grandomani si nu judeca ca sunt prosti.aveti grija deci sa nu patiti ca alti care cred ca tot ce zboara se maninca
    5 4
  • megan sedan
    AM FACUT 3000KM CU MEGAN SEDAN CUMPARATA IN DECEMBRIE 2009.
    DUPA PROBLEMA CU OGLINDA CARE AM MENTIONAT0O MAI SUS ACUM AM PROBLEME LA ESP.dIN 100KM IN 100KM IMI APARE MESAJ CA TREBUIE SA VERIFIC ESP. OPRES MOTORUL SI PORNESC DIN NOU SI DISPARE MESAJUL. MASINA TRONCANE PE PARTEA DREAPTA.
    aM FOST IN 2 SERVICURI SI TOT NU AM REUSIT SA SCAP DE ACEST TRONCANIT.
    ACUM AM DIN NOU PROGRAMARE P TRONCANIT SI ESP.
    CAND AM LUAT MASINA MULTI MI-AU ZIS SA NU IMI IAU MASINA FABRICATA IN TURCIA.NU I-AM CREZUT ACUM REGRET.
    NU AM SA MAI CUMPAR IN VIATA MEA RENAULT SI AMI ALES FABRICAT IN TURCIA.
    SFATUL MEU ESTE SA NU VA LUATI FLUENCE CA SIGUR VETI REGRETA.
    MULTUMESC,
    iN ALTA ORDINE DE IDEI CHIAR DACA MASINA A FOST VARIANTA LUXURY A VEIT FARA CAP MOTOR.(REDUCERE DE COST)
    9 1
  • pt cocalari cu vw
    ei fratilor ce mai spuneti:am meg sedan si am condus din intamplare un golf 4 ce-i drept si pot spune ca parca am condus o caruta
    0 0
  • pt castravetele
    sa te iei de mana cu nea marcel sa va duceti sa mai beti o tuica .cacav-ati pe ele de vw-uri care au numai probleme la motoare si un design de cacat
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru