Conceptul electric Cupra primește un nou teaser: volanul și instrumentarul de bord digital, dezvăluite înainte de prezentarea din 2 septembrie

de Daniel Popescu
Joi, 22.08.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Cupra, brandul de performanță al celor de la Seat, a publicat un teaser cu interiorul conceptului electric pe care îl va prezenta în 2 septembrie.

Cupra a anunțat încă din luna iulie că va prezenta un concept cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, iar constructorul spaniol oferă acum un nou teaser.

De data aceasta, imaginea publicată de brandul de performanță al celor de la Seat arată o parte din interiorul noului concept. Volanul iese în evidență prin prezența a doua butoane pentru pornirea motorului și selectarea modului de condus. În plan îndepărtat este vizibil un instrumentar de bord complet digital care afișează în mod dinamic informații importante pentru șofer, inclusiv viteza.

"Interiorul are culori contrastante și o abordare dinamică pentru tehnologie cu scopul de a oferi o cabină ușoară și de înaltă performanță", menționează Cupra într-un comunicat de presă.

Anterior, Cupra a menționat ca noul concept va îmbina elementele unei sportive coupe cu cele ale unui SUV. Spaniolii au mai prezentat până acum un teaser video cu silueta și semnătura farurilor noului concept, dar și un teaser cu partea din spate, care sugerează că noul concept va lua forma unui SUV coupe.

Noul concept, cunoscut cel puțin pentru moment drept Cupra Concept, va sta la baza viitoarelor modele electrice lansate sub brandul Cupra.

Prezentarea oficială va avea loc în 2 septembrie, iar debutul pentru public este programat pentru Salonul Auto de la Frankfurt care va începe în a doua săptămânii a lunii septembrie.

Via Cupra

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru