Detalii despre gama de modele electrice Ford pentru Europa: SUV-ul electric va fi importat din SUA, celelalte modele vor fi lansate în doi ani

de Daniel Popescu
Marti, 02.07.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ford a dezvăluit că SUV-ul electric pe care îl va prezenta anul viitor va fi importat din Statele Unite, însă celelalte modele electrice planificate vor fi produse în Europa și vor fi lansate în aproximativ doi ani.

Ford a anunțat la începutul anului trecut o strategie agresivă pentru electrificarea gamei prin 16 modele electrice și 24 de modele plug-in hybrid care vor fi lansate la nivel global până în 2022.

Multe dintre aceste modele vor fi însă disponibile doar în anumite zone geografice, iar oficialii Ford au oferit acum mai multe detalii despre planurile pe care le au pentru piața din Europa.

Astfel, primul model electric Ford de sine stătător care va fi comercializat în Europa este un SUV electric cu autonomie de 480 de kilometri, însă acesta va fi importat din Statele Unite. Noul SUV va fi prezentat în cursul acestei an, iar lansarea efectivă pe piața este programată pentru 2020.

În paralel, Ford lucrează la centrul de dezvoltare de la Koln la o gamă de modele electrice care vor fi produse la o uzină din Europa, însă aceasta nu a fost nominalizată. Noile modele electrice vor fi disponibile pe piață în aproximativ doi ani, însă nu este clar în ce segmente vor concura acestea.

Presa internațională speculează că Ford ar putea dezvolta gama de modele electrice pentru Europa pe noua platformă MEB dezvoltată de Grupul Volkswagen.

Cei doi constructori au inițiat deja o colaborare în domeniul vehiculelor utilitare care ar putea fi extinsă și în zona de electrice. Oficialii Ford au refuzat însă să comenteze informațiile despre utilizarea platformei Volkswagen.

Via Automotive News

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru