Exemplarul Dodge Charger folosit de Dominic Toretto în seria Fast and Furious are și o versiune Lego: pachetul conține 1.077 de piese și este disponibil pentru precomandă

de Cornel Șocariciu
Marti, 31.03.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lego a lansat macheta exemplarului Dodge Charger R/T folosit de Dominic Toretto în seria Fast and Furious. Noul produs face parte din seria Lego Technic, iar prețul unui exemplar este de 105 euro.

Fanii muscle car-urilor, dar și iubitorii seriei Fast and Furious au un nou motiv de bucurie. Compania daneză Lego și specialiștii din cadrul studiourilor Universal au pregătit o machetă la scara 1:13 a exemplarului Dodge Charger folosit de Dominic Toretto în seria Fast and Furious.

Noua machetă face parte din seria Lego Technic și se numește Dom's Dodege Charger. Pachetul conține 1.077 de piese Lego și poate fi deja precomandat în anumite state, urmând ca debutul internațional să aibă loc în 27 aprilie.

Prețul pentru un exemplar Dom's Dodge Charger este de 105 euro.

Modelul folosit de Dominic Toretto în pelicula Fast and Furious este un Charger R/T (Road and Track) din a doua generație. Modelul a fost produs între 1968 și 1970, iar standard era echipat cu un motor de 7.2 litri 440 Magnum. Opțional, clienții puteau alege o versiune mai potentă echipată cu un propulsor de 7.0 litri Hemi.

Acest Dodge Charger R/T a fost folosit de studiourile Universal încă din prima peliculă Fast and Furious.

Modelul ar urma să fie introdus și în viitorul Fast and Furious F9, film care va ajunge pe marile ecrane în 2 aprilie 2021. Inițial, lansarea noului F9 era programată pentru anul curent, însă din cauza pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2 debutul a fost amânat pentru anul viitor.

Via | LEGO

Comentarii (4)

  • cineva
    @Automarket
    Anii generatiei a doua de Charger au fost di 1968 pana in 1970 sub codul de sasiu B-Body. Din 1971 pana in 1974 a fost a treia generatie E-body. Ma rog, asa o mica precizare pentru fanii Mopar
    3 0
  • @cineva
    Mulțumim pentru observație. Am corectat :)
    2 0
  • Un pret bun (105 euro), pentru orice tara civilizata si fara coronairus.
    Nu mai spunem nimic de criza care bate la usa.

    PS: Un mod ''bun'', de a-ti ocupa timpul.
    Si de a-ti goli buzunarul.
    2 0
  • Niggapls
    folosit de PERSONAJUL dominic toretto....
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru