Ferrari nu a avut nicio șansă reală să lupte pentru titlul mondial în sezonul 2019, mai ales că a obținut prima victorie abia după pauza de vară, în Marele Premiu al Belgiei. În total, Scuderia a înregistrat doar trei victorii, în ciuda unui număr de nouă pole position-uri, iar oficialii echipei vorbesc acum despre o greșeală de design a monopostului.
În acest context, șeful Mattia Binotto consideră că titlul mondial a fost pierdut în realitate chiar de la sfârșitul anului 2018.
"Cred că am pierdut titlul încă de anul trecut, când am desenat monopostul. Până la urmă, nu am fost competitivi la startul sezonului și au existat motive pentru asta. Cred că proiectul nostru nu a fost bun de la început", a declarat italianul.
Inevitabil, Ferrari va încerca să îndrepte acest lucru cu ocazia monopostului pe care îl dezvoltă în prezent pentru sezonului 2020. Totuși, Binotto a refuzat să intre în amănunte cu privire la noutățile pe care le pregătește echipa în materie de design.
"Știm care sunt cel puțin o parte dintre slăbiciuni, unde suntem slabi comparativ cu ei, și depunem toate eforturile pentru a rezolva problema.
Nu știu care va fi situația la începutul sezonului și nimeni nu poate ști în acest moment".Primele impresii despre sezonul 2020 vor fi evidențiate de cele două sesiuni de teste care vor avea loc la sfârșitul lunii februarie pe circuitul de la Barcelona.
Via Autosport
Puteti sa imi dai manusi rosii pana vi se i-a, ceea ce am spus a fost clar justificarea data de acest om la Ferrari, care dupa parerea mea este un om lipsit de tot ce tine de F1. Si o pot spune deschis referitor la strategia proasta la fiecare grand prix.
Leclerc s-a descurcat extraordinar pentru primul an la Ferrari dar lasati-l sa creasca treptat, voi inca nu realizati ca echipa din spate este praf si numai din erorile de strategie au fost pierdute multe puncte. Asta pe langa erorile pilotilor.
Acuma pe bune vezi Formula 1 fara Ferrari? Pai cine sa vina? Skoda si Ford? Este cea mai veche si titrata echipa ceea ce reprezinta etalonul in competitie, ca sunt vai de capul lor este altceva. Sunt singurii care castiga sau au castigat un titlu odata la 10-15-20 de ani? Nu.
La partea cu impartirea bonusurilor sunt perfect de acord, de asta multi abia respira iar altii evita sa intre in competitie din cauza costurilor ridicate.
oricum gli schiavi di agnelli nu pupau cred nici doiu fara consilierea distinsului lingvolog cautionat garantat #costel
p.s. p.bune: nu trece o zi fara sa ma crucesc vs. asa arderi gazos neuronice inutile cum doar fanfanii circotecii fara paine f1 pot sa aiba
microbistii e trucaje pe langa voi, parol