FOTOSPION: Primele imagini cu succesorul electric al lui Audi A1

de Tiberiu Safta
Joi, 02.10.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Au apărut primele imagini spion cu succesorul electric al lui Audi A1. Noul model va înlocui și modelul Q2 și va fi cel mai mic model din gama producătorului german.

Audi va retrage din gama sa cele mai accesibile modele ale sale. Mai exact, modelele A1 și Q2 vor fi scoase din producție și urmează să fie înlocuite de către un model electric nou, plasat în gamă sub A3. Deocamdată, noul model electric Audi nu are încă un nume, însă au apărut recent pe internet primele imagini spion cu viitorul model în timpul testelor publice.

Noul model electric Audi va fi cel mai mic din gama constructorului din Ingolstadt. Din imagini putem vedea noua mașină acoperită în totalitate de camuflaj. Forma generală a viitorului model este o reinterpretare modernă a vechiului Audi A2, un model subcompact produs între 1999 și 2005. De altfel, sunt șanse ca noul model electric să readucă la viață acest nume, retras în urmă cu 20 de ani.

Nu se cunosc detalii tehnice despre noul model. Cel mai probabil, viitorul Audi electric va fi bazat pe arhitectura MEB a Grupului Volkswagen. Pe această platformă sunt bazate și alte modele electrice precum Volkswagen ID.3, Audi Q4 e-tron, Cupra Tavascan și Ford Capri.

Deocamdată, Audi nu a confirmat anul lansării viitorului său model electric.

IMAGINILE SPION POT FI VĂZUTE AICI

via Autocar

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru