General Motors lansează Hummer EV SUV: până la 842 CP și autonomie de peste 483 kilometri

de Alexandru Monenciu
Luni, 05.04.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Americanii de la General Motors au lansat varianta SUV a lui Hummer EV. Modelul 100% electric dispune de până la 842 de cai putere, iar autonomia depășește 483 de kilometri.

Spre finalul anului 2020, celebrul Hummer s-a întors sub forma unui pick-up electric, denumit Hummer EV. Acum, americanii de la General Motors prezintă lumii întregi varianta SUV, care preia foarte multe componente de la modelul lansat în urmă cu șase luni.

Partea frontală este dominată de grila iluminată și de farurile înguste. În partea inferioară a spoiler-ului avem un scut de protecție și două inele de ancorare. Plafonul panoramic Infinity este și el prezent, iar partea din spate a fost complet redesenată.

SPATELE A FOST REDESENAT

Aripile evazate și roata de rezervă montată pe ușa portbagajului te duce imediat cu gândul la "vechile" H2 și H3. Clienții vor avea la dispoziție, încă de la lansare, nu mai puțin de 200 de accesorii cu care își vor putea personaliza noul Hummer EV SUV după bunul plac.

Oferta include și un pachet Extreme Off-Road care, aduce printre altele, jante cu diametrul de 18 inch, anvelope de 35 de inch și alte câteva componente special dezvoltate pentru teren accidentat.

Ca în cazul pick-up-ului, pasagerii vor regăsi la interior o consolă centrală "plutitoare", ceasurile de bord digitale cu display de 12.3 inch și un ecran de 13.4 inch pentru sistemul multimedia.

Noul Hummer EV SUV a preluat de la fratele de gamă și sistemul semi-autonom Super Cruise.

PÂNĂ LA 842 DE CAI PUTERE ȘI 483 KILOMETRI AUTONOMIE

La începutul anului 2023, modelul american va putea fi comandat în versiunea Edition 1. Echipată cu trei motoare electrice, aceasta dispune de 842 CP și 15.592 Nm cuplu, suficient pentru a atinge 100 de km/h în 3.6 secunde.

General Motors declară o autonomie de peste 483 de kilometri, însă dacă se optează pentru pachetul Extreme Off-Road valoarea scade la 451 de kilometri.

Tot peste doi ani, gama va include și versiunile 2X și 3X. Dacă prima vine cu două motoare, capabile de 634 CP și 10.033 Nm, cea de-a doua va prelua sistemul de propulsie de la versiunea Edition 1. Îi vor lipsi, totuși, câteva dotări speciale și va avea un preț mai accesibil. Atât Hummer EV 2X SUV cât și 3X vor avea aceeași autonomie, de peste 483 kilometri.

Începând cu primăvara anului 2024, modelul va fi disponibil și într-o versiune de bază Hummer EV 2 SUV. Motorizarea o împarte cu versiunea 2X, dar vine în standard cu un sistem electric la 400V.

În acest caz, autonomia este în jur de 402 kilometri.

Sistemul la 800V și acumulatorul mai mare, care permit o autonomie de peste 483 kilometri, sunt opționale pentru această versiune.

via GMC

Comentarii (10)

  • Slăbuț - cu mai puțin de 1.000 eco-cică-CP amerlocii nu-și pot căra copiii (obezi ce-i drept) la școală. :-)

    Serios acu”, lipsește un mic detaliu: cât trage la cântar dihania? Nu cumva peste 3,5 tone cu sarcina admisă?
    Că pentru ”terminatorianul” lui predecesor ICE aveai nevoie de permis pentru camioane.
    37 6
  • P.S. Cum era de așteptat, e ȘI MAI camion ăsta.
    https://www.motor1.com/news/453820/gmc-hummer-ev-weight-class/

    (datele-s pentru pickup, care-i ceva mai ușor se pare decât SUVulețul...)
    Nu mai zic că trei e-mamuți GM cuplați la prize rapide halesc un megawatt - curat ecologici, parol.
    35 6
  • 1000MB
    Este corecta valoarea cuplului motor regasita in stire? (15 592Nm)

    Peste cincisprezece mii NewtonMetru?

    BEV-urile devin pe zi ce trece tot mai atractive:)
    13 7
  • E data la misto valoarea cuplului dupa o formula "calculata" de ei. Cuplul asta il are o locomotiva legata direct la retea nu camionasul de neam prost de la Hummer
    21 5
  • 1000MB
    Nu prea inteleg de ce-ar oferi in batjocura o informatie cat se poate de tehnica dar si utila in acelasi timp.
    Ce urmaresc prin asta?
    Oricum, valoarea este greu de digerat, de peste doua ori mai mare decat cea oferita de motorul celui mai puternic camion din lume, Volvo Iron Knight, 6000 Nm.
    14 6
  • 15x1000MB
    cum adică ce urmăresc prin asta? să devină atractivă dachina spring pentru ACEdikkk.
    25 7
  • Pentru incultura mea generală, io măntreb dacăcamionu’ aista este suficient de spaţios, încât să încapă într-însul toată liota feministă din RenCen.
    15 4
  • @inexo...
    incap maestre, incap ...fomenistele elea !

    @kiro ...
    aci pt o masina d-aia nu e nevoie de permis de camion sau autobuz ... pe bune!!!
    ai vazut prin filme RV-urile lor ... autobuze in toata regula; apoi aci e voie cu permis de masina mica pt vehicule de pina pe la 4,5 Tone ... pare-mi-se ...
    ce gindesti ca lejile lor nu-s facute sa incurajeze cumpararea magaoaielor ? ia gindeste-te la pick-up-urile lor cit sunt de mari, grele, spatioase, etc ... la care astia leaga rulote de pina in 10 metrii !!!

    drumuri bune !
    16 2
  • mircea badea
    mda, o sa impresioneze ursoaica..

    apropo, in rau curenteaza toti pestii?
    15 3
  • O sa vada magaoaia asta raul cum vad pestii Everestul.
    14 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru