Imagine nouă cu viitorul Genesis GV60 Magma, primul model de performanță al mărcii

de Alexandru Monenciu
Miercuri, 01.10.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Genesis a publicat o nouă imagine cu viitorul GV60 Magma, primul model de înaltă performanță al mărcii. Programul de testare a ajuns la final, astfel că debutul oficial este iminent.

Genesis lucrează de ceva timp la noul GV60 Magma, primul model de înaltă performanță al mărcii. Reprezentanții companiei anunță acum că faza de testare a ajuns la final, astfel că debutul oficial este din ce în ce mai aproape.

Cu această ocazie, Genesis a publicat și o imagine cu prototipul acoperit de camuflaj.

La începutul anului, Genesis GV60 Magma a fost testat în Suedia, în condiții de iarnă, aproape de Cercul Polar. Apoi au urmat testele din California, la temperaturi foarte ridicate, cele din Noua Zeelandă, pe drumuri de munte, și apoi pe drumurile din Spania.

Ultimele faze de testare au avut loc pe circuitul Inje Speedium.

Cei de la Genesis nu au precizat când va debuta noul GV60 Magma, dar știm că evenimentul va avea loc spre finalul anului.

via Genesis

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru