Înmatriculările Dacia au crescut în Germania cu 7.1% în luna iulie: peste 8.000 de unități și o cotă de piață de 2.5%

de Daniel Popescu
Marti, 06.08.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Dacia a înmatriculat 8.189 de unități în Germania în luna iulie, în creștere cu 7.1%, astfel că a ajuns la peste 49.000 de unități înmatriculate în primele șapte luni ale anului.

Piața germană a înregistrat în luna iulie aproape 333.000 de unități înmatriculate, în creștere cu 4.7% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate de mărcile premium Land Rover, Lexus și BMW, însă Dacia a avut la rândul său o evoluție mai bună decât media pieței.

Astfel, constructorul de la Mioveni a raportat 8.189 de unități înmatriculate, în creștere cu 7.1%, iar cota de piață a ajuns la 2.5%.

Autoritățile germane au remarcat însă că popularitatea motoarelor diesel continuă să crească. Potrivit datelor oficiale, 33% dintre mașinile înmatriculate în a șaptea lună a anului au motoare diesel, după o creștere cu 7% a înmatriculărilor pentru acest tip de propulsie. 

În schimb, înmatriculările de mașini cu motoare pe benzină au înregistrat un declin de 1.8% și au avut o cotă de piață de 58.2%.

La nivelul primelor șapte luni ale anului, creșterea vânzărilor este însă semnificativ mai temperată, de numai 1.2%, la circa 2.18 milioane de unități.

Dacia a reușit și în acest caz o performanță peste medie, cu 49.027 de unități, corespunzător unei creșteri de 4.7%. În acest caz, cota de piață este ușor mai scăzută, de 2.2%.

Via Automotive News

Comentarii (15)

  • inexorabil
    Creierul UE este eminamente panteist-ecofascist, dar inima UE bate tot în ritmul Diesel…Nu vi se pare fabulos?
    5 5
  • Tralala
    Inexorabil, era vorba de ecofascisn daca se interzicea benzina, ca ea emana mai mult co2. La diesel e vorba de sanatatea omului.
    3 6
  • Trilu Lilu
    Intradevar 0.04% CO2 in atmosfera pamantului are un mare efect, 15 grade in miez de iulie la amiaza...
    Intradevar daca prizam ca aurolacii noxe de la Diesel facem probabil cancer la plamani in cativa ani, asta daca si fumam.
    Sa mai bagam o taxa de poluare si sa le mai dam 10.000 de euro celor care isi iau Tesla.

    Despre articol, nemtii oameni practici si educati stiu ce le trebuie si nu mai cad prada propagandei ecomarxiste.
    1 5
  • In Germania pe mine mă uimește altceva ! Apar din ce in ce mai multe stații pentru alimentare cu GNC, au început sa devina vizibile.
    Mai mult am văzut motoare diesel modificate sa meargă cu GNC
    6 3
  • Edikkk
    GNC are preţ pe km la fel dacă nu mai mic decât diesel, iar costurile de întreţinere sub diesel.

    Rămâne oricum poluant şi GNC chiar dacă este mult mai puţin poluant.
    O soluţie hibrid electrică - gaz este excelentă , pentru că în oraşe ar rula 100% electric şi doar înafara oraşelor cu gaz metan.

    Franţa are în proiect din 2040-2050 să interzică vânzarea de maşini termice. UK, Danemarca, Norvegia, Suedia, deasemenea.

    Trebuie să facem ceva pentru că suntem 7 miliarde de oameni, dezvoltarea este mult mai rapidă (toţi vor maşini, case încălzite) şi vom fi în curând 9 miliarde de oameni.

    Putem distruge pământul chiar în viaţa aceasta de om.

    Nu suntem porci, avem raţiune, inteligenţă, responsabilitate. Nu?
    5 4
  • Treaba sta in felul urmator...nemtii isi iau masini diesel cu gandul la revanzare (cocalarii din est nu cumpara second pe benzina) :)))))

    Si intr-o nota mai serioasa, producatorii germani nu prea au si nu prea stiu sa faca motoare pe benzina. Asta e purul adevar.
    4 4
  • @Eddikk
    Din gura, majoritatea vor electrice, mai trebuie si câțiva mai mulți sa le cumpere sau sa le poată cumpăra!
    Nu contest ce spui tu, dar hai sa reducem toți: cantitatea de carne pe care o consumam(1kg carne vita =36kg CO2); sa nu mai mergem cu avionul (un drum Otopeni-Charles de Gaulle are echivalentul de CO2 a unui Logan benzina care a făcut 225 000km); sa procedam ca in China maxim un copil (complicat 1 prezervativ=2kg CO2, .... soluții alternative exista); etc....
    In clasamentul „producătorilor de CO2” ultima statistica spune:
    1. Agricultura 27%
    2. Industria producătoare de energie (electrica si termica) 25%
    3. Transportul 18% (persoane/marfa intra aici cel aviatic si maritim)
    In viața noastră suntem siguri 100% de 3 lucruri, când ne-am născut, ca vom muri si ca in 2040 nu o sa mai ai dreptul sa-ti cumperi SH cu motor termic. De mașina electrica nu sunt foarte sigur!
    3 1
  • Daca ingrijorarea maxima era intr-adevar poluarea masinilor pe benzina si motorina, s-ar fi stimulat demult masinile pe GNC si GPL. Dar nah, sunt combustibili mai ieftini care produc mai putine taxe.
    Intr-o lume sincera cu ea insesi s-ar fi dat stimulente de stat pentru conversia la combustibili alternativi in loc sa se dea 10k euro!!!!!!!! pentru o masina electrica. De 10k euro se pot monta 20 de instalatii GPL. Asta da ecologie, nu stimulente pentru bogati.
    3 1
  • petrusian
    doar nu credeti ca nemtii cumpara dacia. pentru bugetul umui lucrator strain,bulgar,turc ,roman, este mai convenabila decat o masina sh, tuvul lor nu e gluma si revizia preliminara e scumpa.
    3 2
  • inexorabil
    @Alesu, pare să fie axiomă afirmaţia ta despre “incompatibilitatea” (dintr-o prudenţă…autoprotectoare, o încadrez între ghilimele) dintre industria auto germană şi M.A.S.-uri. Fiindcă n-o aud pentru prima dată…Deşi mulţi ar sări să te contrazică, invocând BMW-ul (de altădată) şi Porsche-le…etern.

    Mă rog, mizează nemţii şi pe “benzinare”, dar preponderent…(bi)turbate. Personal, nu m-am intersectat cu acest…specific (M.A.S.-urile germane) decât în două situaţii, ambele estimate la 1,6 litri :) Prima mostră, un “treiar”, am crezut că mă va împinge spre ospiciu din cauza (super)consumului…Başca problemele de fiabilitate cu care m-a sâcâit în mod constant. Al doilea specimen, un Passat – deşi mă impresiona cu spaţiul disponibil – “sugea” ulei cu graţie şi îmi lăsa timp şi de bărbierit până ajungea la 100 km/h. Şi nu era o senzaţie tocmai plăcută să vezi cum te umileşte chiar şi un Spark.

    În schimb, d.p.d.v. tehnic, Diesel-urile nemţeşti sunt…adorabile, oricât le-ar contesta unii…Numai că…nişte inconştienţi (din VAG şi din Daimler) au ţinut morţiş – pentru nişte “galbeni” în plus, crezând ei că aşa se dovedesc capitalişti – să atragă oprobriul global asupra lor (motoarelor de acest tip).

    Totuşi, ştii cum se spune: ce hulim, aia iubim :) (desigur, cu excepţiile de rigoare)

    PS. Pretendent la…”aspiratele” germane eu, unul, rămân în continuare…”Nume de cod” : MB 6.2 V8. Cam greu însă de procurat. Dar cred că merită încercat (măcar o dată) într-un ocean de CDI-uri (nu doar pe la noi).
    4 6
  • Edikkk
    Dle Inex aţi încercat vreodată o Tesla?

    Mai vedem ce veţi mai spune de diesel şi V8 (care au fost extraordinare) :))

    Dar asta e... au fost. Altceva mai nou şi mai bun este la lumină.
    1 1
  • @inexorabil
    Povestea dieselului de astăzi seamănă întrucâtva cu Cântecul Nibelungilor. Printul Siegfried (dieselul) se căsătorește cu prințesa Kriemhilda (fan diesel) care este cucerita de farmecul si vitejia lui. Din păcate Siegfried este ucis mișelește si din cauza arogantei Kriemhildei. Pana la urma Kriemhilda îndurerata profund si însetata de răzbunare ajunge sa se mărite cu Atila (benzinar, electric....). Ghinion, povestea se sfârșește cu moartea Kriemhildei
    Eu nu o sa mai apuc, dar nu mai este mult când toți vor merge încolonați in mașini autonome precum japonezii in metroul din Tokio (când vom fi foarte mulți nu este alta sansa)
    3 0
  • inexorabil
    Nu, dragă Edikkk, nu mă interesează defel “electricele” şi/sau “autonomele”, cu atât mai puţin Tesla, care a trecut fizic pe lângă mine de vreo trei ori. De fiecare dată am recunoscut-o imediat, aş zice instinctiv, dar chiar şi pe mine însumi m-a surprins cât de rece am rămas…

    Decât asemenea “lumină” (te citez), mai bine…lipsă :P

    Să nu-mi mărturiseşti că tu chiar ai pătruns într-un asemenea exemplar şi l-ai mai şi condus…Mai degrabă sunt tentat să cred că te entuziasmezi doar…teoretic, fără nicio tangenţă concretă cu fenomenul în speţă, astfel că, în loc de o abordare multidisciplinară a problemei, aplici imediat eticheta-standard (dacă nu cumva tinde să devină un reflex pavlovian): “Bravos Tesla!”.

    Regret că mă pronunţ astfel, dar nu-mi pari pasionat de maşini, ci doar (crunt) e-zombificat...Fiindcă e-cluburi sau parade în stil clasic cu baterii pe roţi nu anticipez a se înfiripa vreodată.

    Interesant este faptul că adepţii “fermi” (adică fără pregetare) ai “Minunatei Lumi Noi” sunt maximum convinşi că “argumentele” lor sunt impenetrabile, că sunt angajaţi pe “singura cale posibilă”. Ei îi dispreţuiesc cu atâta înverşunare pe “paseiştii poluanţi”, încât nu catadicsesc să-i bage în seamă şi cu atât mai puţin să le dea vreo replică, nici măcar în cazul în care ar fi “atacaţi” de “duşmani”...Astfel, speră să-i ridiculizeze în ochii publicului asistent.

    Nu-l nominalizez pe acest ignorant…absolut, chiar mai şablonard decât tine, Edikkk (deci, tu eşti oarecum atipic...doar pentru “simplul” fapt că între mine şi tine se derulează un dialog…fructuos sau nu, dar, din fericire, există!) . Oricum, cu certitudine este e-afinul tău, dar el chiar că nu “emană” nimic uman; pur şi simplu s-a “restartat” în interfaţa psihic-New Age, anunţând, pe plan local, victoria socialismului, pardon, a transumanismului. Cu alte cuvinte, s-a născut un “om nou, cu înaltă conştiinţă revoluţionară”, recte un cyborg desăvârşit…Similar cu cazul “Terminator”, învelişul lui…social se prezintă ca uman. Structura sa intimă trebuie să fie însă ideal ateistă…Şi, desigur, incorigibilă. Nici n-ar fi nevoie să mă pretez la un QED în acest sens. Rămân însă cu gustul (negrăit de) amar legat de această nefericită metamorfoză a unor (de fapt, tot mai multor) compatrioţi…De parcă NWO mi-ar transmite “în substrat” nici să nu îndrăznesc (măcar cu gândul) să mă ridic împotriva ei, atât de stabilă, puternică şi hegemonică este…Şi mai ales…invizibilă, “imposibil” de identificat precis – cu nume, prenume, patrimoniu şi mijloace (adică să-i faci inventarul) – ca instituţie (politico-economică) de impact general, astfel încât să treci drept paranoic (mai precis, vânător de vrăjitoare), ba chiar cumplit de penibil, în ochii (tuturor) semenilor, ceea ce o defineşte ca inegalabil de perfidă în istorie (că doar scrie expres în Apoc. 13:4 – “Cine este asemenea Fiarei şi cine poate să se lupte cu ea?”…apropo, ceea ce mă înfioară – fără însă a mă descumpăni sau descuraja – se referă la termenul “toţi” din vs. 8, acelaşi capitol: “Şi i se vor închina ei toţi cei ce locuiesc pe pământ”…ori de bună voie, ori “siliţi de împrejurări”, adică din motive de “forţă majoră”, responsabil de decizia necugetată şi fatală fiind doar…spectrul penuriei). Iar mass-media joacă rolul “fundamental” în plăsmuirea şi “consolidarea” acestei “realităţi imperceptibile”, drept pentru care merită “poreclită”…chipul (icoana) Fiarei (Apoc. 13:15).

    PS. Consider că i-am răspuns şi lui @xxx, dar nicidecum plasându-l în “aceeaşi oală” cu subiecţii în cauză. Dimpotrivă, analiza lui se cunună cu o luciditate…feroce. Numai că eu sunt mai pesimist din fire, fidel principiului “De ţi-e frică nu scapi”…Evident că nici eu nu vreau să “prind” acele vremuri (în esenţă, nici n-aş avea de ce…sunt mai calm, mai lent, mai boem, mai detaşat, mai introvertit de felul meu), dar, la cum evoluează lucrurile în acest secol al…supervitezei, mira-m-aş! Ceea ce mă determină să fiu apt de o singură concluzie: Dumnezeu cu mila! Dar poate că mila Lui se traduce nu în sens preventivo-sepulcral, ci drept ajutor inestimabil acordat tocmai în plină “confluenţă” (chit că invariabil involuntară) cu nebunia supremă a istoriei. Mai exact, (doar) El te poate ocroti, dar în niciun caz nu te menajează…Nu va aşeza însă pe spinarea ta…morală, în mod absurd, o povară copleşitoare, peste puterile tale, ci doar cât să nu te omoare…sufleteşte, mai ales că El ştie cel mai bine cât poate să ducă fiecare…La urma urmei, cum altfel mai convingător ne vădim caracterul nostru decât aruncându-l în “foc şi sabie” ?
    1 0
  • Edikkk
    dle Inex ce aţi spune de un 4x4 electric care are un cuplu gestionat electronic mult mai bun decât 4x4 mecanic?

    acum maşina electrică este excelentă, bateria sistemul de înmagazinare a energiei poate evolua, poate pe hidrogen va fi viitorul, lasând la o parte bateria, pila de hidrogen,....


    maşina electrică este superbă

    sper să conduceţi una electrică, nu să va schimbaţi opinia dar să evaluaţi şi să îmi spuneţi părerea dvs
    1 0
  • inexorabil
    Îmi asum riscul de a te dezamăgi, dar trebuie să fiu tranşant până la capăt: “electrice” şi/sau “autonome” nu voi viza în vecii vecilor (amin!), chiar şi “moca” de mi-ar ajunge pe mână. Aşa că nu voi participa la niciun fel de test drive…De fapt, ce “impresii de la volan” să-ţi transmit? Doar să mă trezesc în faţa “covrigului” (mai ţii minte, bre…vianu?) şi m-ar apuca instantaneu groaza, din cauza acelui tablou de comandă care se confundă cu ditamai tableta…sau ecranul sau ce mama naibii o fi. Şi de câte ori trebuie să precizez că primul meu criteriu de selecţie auto (etern şi eliminatoriu, fără drept de apel, chiar dacă maşina respectivă ar străluci la alte capitole şi ar releva alte calităţi, reale şi incontestabile) se ancorează pe sol…estetic? “Atât de de îndărătnic, de paranoic şi de fanatic eşti?!”…Păi, mai încape îndoială? :D

    În definitiv, îmi sugerezi că…n-ai înţeles absolut nimic din toată predica mea…întinsă pe ani de zile. De obicei, cel care se află sub efectul hipnozei (a se citi: sub influenţa propagandiştilor panteisto-milenarişti) nu-şi poate realiza starea de fapt, adică nu-şi vede propria abrutizare…Pur şi simplu îşi echivalează sclavia (mai ales cea de factură mintală) cu…progresul, cu sfera inteligenţei superioare, însă inclusiv această “viziune” i-a fost implantată precum un cip…

    Prin urmare, “electrica” nu este “superbă”, Edikkk – ea constituie doar o povară economică pentru lumea de astăzi. Plus că a stimula industria…chimică nu denotă o atitudine tocmai “eco”. Şi doar am mai incriminat eu, în decursul anilor, gunoiul ascuns, cu grijă global-politică, sub preş. Dar, eh, oare nu făţărnicia este numele obştesc al potrivnicului şi al partizanilor lui (ca să nu-i calific direct drept slugile lui) ? Dureros (dar nu şi surprinzător) este şi faptul că e-zombii de pe mapamond sunt vrăjiţi cu exprimări grandilocvente precum “managementul reciclării deşeurilor” (recte al bateriilor uzate). Desigur, ei acceptă, pe nemestecate, explicaţiile “oficiale”, dar ori nu-şi dau seama, ori ignoră adevărul conform căruia ei nu pot beneficia de şansa de a percepe, direct la faţa locului, toate aspectele problemei. Prin urmare, dacă aşii…dezinformării îi “asigură” că bateriile uzate sunt tratate în condiţii de “protecţie” a mediului, atunci ei “pun botul” cu viteza luminii. Ah, şi o altă petardă mediatică mai nou lansată acreditează ideea cuceritoare moralmente de “recuperare a materialelor utile” din bateriile uzate. Nimeni nu abordează însă faţa nevăzută a lunii, mai precis rentabilitatea economică a unei asemenea operaţii…Iar din câte ştiu eu, doar vreo 15 % din compoziţia fizico-chimică a bateriei poate fi revalorificat. Astfel, oare ar merita…costurile?

    Apropo, vă amintiţi de serialul “Caracatiţa” ? Ficţiune, desigur, dar întotdeauna inspirată din realitate :D La un moment dat, se punea problema gestionării deşeurilor…nucleare. Mafia, în cooperare cu…Statul (vorba aceea: corb la corb nu scoate ochii), a găsit imediat “soluţia” : depozitarea mizeriei extrem de periculoase pe o insulă pustie, departe de văzul curioşilor. Un poliţist excesiv de deontologic, precum Cattani, şi-a vârât, neinvitat, nasul în miasma de la nivel înalt, dar, prompt, a fost redus la tăcere…definitivă. Din raţiuni de stat. Fiindcă “ordinul” n-a venit de la Mafie; ea doar l-a executat :)

    Am fi tentaţi să presupunem că gunoaiele “electrice” nu atrag implicaţii atât de profunde. Totuşi, atât despre ele, cât şi despre “rezultanta” proceselor nucleare, nu (prea) se vorbeşte în public…aţi remarcat? De unde tragem concluzia pertinentă că nu se doreşte (nicăieri) să ne preocupe chestiunea în cauză…Noi trebuie să ştim doar că avem parte de zero emisii “la ţeavă”. Să zburdăm sub auspiciile reactivatei zeiţe Gaia. Şi să ne mângâiem/îmbărbătăm unii pe alţii cu "certitudinea palpabilă” (de fapt, o promisiune…găunoasă) că “electricele” se vor ieftini “în timp”, astfel încât să se bucure de ele tot poporul socialist, pardon, milenarist. Aceeaşi tactică au aplicat-o şi tartorii industriei auto “clasice” : au ieftinit maşinile de n-au mai putut! Încurajând, colateral, metodele şi mijloacele “oneste” şi “capitaliste” ale clienţilor de a înălţa porcoiul de bani. Începând cu bişniţa “legală”, continuând cu unele posturi “gras” plătite la “stat” (başca pensiile “speciale”) şi terminând cu efuziunea fiscală – pardon, ce prostii scriu eu aici?

    Ah, să nu uit: ca o încununare a “muncii” tale eficiente, profitabile, scăldate în principii de “Dreapta” şi derulate “ca-n Vest”, ar fi un gest de bonton să te afişezi cu “cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii” (de la nea Nicu citire), cum ar fi…”Bravos Tesla!”.

    Pe bune acum: nu-i “cool” ? 30 de ani de “democraţie”, în care, în sfârşit, zărim luminiţa de la capătul tunelului…Estul şi Vestul s-au “unit”, călăuziţi de idealul “sacrosanct” al valorilor “comune”, al “coeziunii întru spiritul evoluţiei”. A fost doborât nu doar Zidul Berlinului, ci şi orice fortăreaţă a scepticismului “arhaic ortodox”. Mmm, delicios!
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru