Kia a primit 7.300 de rezervări pentru EV6 în Europa: modelul electric poate fi comandat acum direct la dealeri

de Paul Cosma
Miercuri, 05.05.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Crossover-ul electric Kia EV6 a fost rezervat până acum de 7.300 de clienți europeni. Constructorul spune că alți 26.000 de europeni și-au exprimat interesul de a cumpăra un EV6.

În martie, Kia a publicat primele imagini cu EV6, noul său crossover electric care promite o autonomie de 510 kilometri cu o singură încărcare. 

Producătorul asiatic anunță acum că pe piața din Europa au fost deja rezervate 7.300 de unități, în timp ce alți 26.000 de europeni și-au arătat interesul de a cumpăra mașina. 

Totodată, Kia menționează că europenii pot comanda noul EV6 direct la dealeri, rezervările inițiale fiind disponibile exclusiv online.

Producția noului model electric Kia EV6 va începe la jumătatea acestui an. 

Construit pe arhitectura dedicată Electric-Global Modular Platform, aceeași platformă folosită de Hyundai Ioniq 5, crossoverul electric EV6 beneficiază de tehnologia care permite încărcarea la prize ultra-rapide.  

Kia promite că încărcarea bateriei de la 10% la 80% va avea loc în doar 18 minute, iar EV6 va avea nevoie de sub 5 minute la o priză ultra-rapidă pentru 100 de kilometri de autonomie 

Există două opțiuni pentru baterie: 58 kWh sau 77.4 kWh.

Modelul poate fi comandat atât cu tracțiune integrală, cât și cu roți matrice spate (în premieră pe un model electric de la Kia).  

Via Kia

Comentarii (6)

  • ACE - Craiova
    Daca mai avea rabdare si KIA circa 4-5 ani o ajungea din urma si SKODA care are in vedere lansarea unui sedan electric in cursul anului 2025 - pe noua platforma pentru electrice a Grupului VOLKSWAGEN (ce se va numi SSP) - si va avea putea oferi:
    - incarcare la 800 V;
    - tractiune fata/spate sau integrala (AWD);
    - baterii de acumulatoare cu capacitati NETE mai mari de 77 kWh - care sa fie poata fi utilizate pe aceasta platforma.

    Grupul HYUNDAI-KIA A SURPRINS FOARTE PLACUT in acest an piata masinilor electrice prin aparitia modelelor -- foarte versatile - HYUNDAI Ioniq 5 si KIA EV6!
    15 9
  • Seriff
    @Ace- Craiova pe cine a surprins placut?
    Cat la % din ce vinde Hyundai reprezinta procentul de masini electrice? Se vand foarte putine spre deloc pentru ca oamenii inca mai gandesc cu capul, nu se dau dupa cum bate vantul.
    12 20
  • @seriff
    Intr-adevar oamenii si-au dat seama ca nu e bine sa iei electrica.
    https://www.statista.com/chart/17344/electric-vehicle-share/
    Daca ne uitam si la educatia, bunastarea tarilor respective (in special cele nordice) se pare ca oamenii gandesc altfel.
    Asta pentru ca isi permit.
    La noi sunt 3 categorii:
    1. cei saraci care ar vrea si nu au cu ce;
    2. Cei bogati carora nu le pasa de nimic si dau oricat pe multi cai putere;
    3. Cocalarii care dau peste 100000 euro pe un BMW, ca la banii astia altceva nu stiu ce sa cumpere (atat de limitati sunt ei si nu ai ce sa le ceri).
    17 6
  • cocalarii ar da 100.000 si pe electroace daca ar putea ajunge cu ele de la Bucuresti la Mamaia fara sa fie nevoie sa mergi cu 80 la ora pe autostrada.
    Si ma rog de ce saracii ar dori electroace? Au cosmaruri noaptea cu moartea ursilor poluari? Asta e ultima lor grija. Ziua de maine ii apasa mai tare.
    Si oamenii gandesc la fel peste tot. Norvegienii isi iau electroace ca le ofera statul niste subventii masive ca nicaieri in lume. Atat. Subventii obtinute din vanzarea de hidrocarburi, tara Nordica fiind cunoscuta ca un Kuweit al Europei. Asa ca mai usor cu laudele. Nu neg ca au si ei idiotii lor utili care s-au umectat de emotie vazand filme cu Greta, dar sa nu generalizam.
    10 7
  • Exact, ^^^. Practic, UE si guvernele tarilor, prin politicile lor, forteaza producatorii sa produca masini mai putin poluante, iar pe consumatori sa le cumpere, fie prin subventii, fie prin taxarea excesiva a celor poluante. Nu-i ca si cum alegem noi ce sa cumparam :))
    Bani sa avem si statii de incarcare. Dar poate ca pe viitor vor fi descoperite si alte surse de energie sau mijloace de stocare a ei.
    6 2
  • Seriff
    Ce treaba are educatia cu masinile electrice, masinile sunt facute sa te duca din A in B, preferabil fara griji, o electrica nu poate sa faca asta, de ce? Pai e logic, iti trebuie o aplicatie pentru cautarea de statii, o aplicatie pentru fiecare statie in parte, bani pusi pe contul aplicatiei respective, pe langa asta exista riscul ca statia sa nu mearga, sau sa fie ocupata de cineva care nu si-a dat check in ca e acolo, plus ca si daca e libera tot stai minim 40 de minute sa o incarci, oricat de rapida ar fi incarcarea.
    8 9

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru