Lamborghini Gallardo LP 560-4, gata pentru un nou sezon Super Trofeo

De Sebastian Toma
Publicat Luni, 19.04.2010
Cea de-a doua editie a competitiei monomarca Lamborghini Blancpain Super Trofeo va debuta pe 24 aprilie la Hockenheimring.

Campionatul Lamborghini Super Trofeo urmeaza sa inceapa un nou sezon competitional pe 24 aprilie. Toate echipele vor concura cu versiunea de competitie a lui Gallardo LP 560-4, iar cursa de debut are loc la circuitul Hockenheimring din Germania. Tot pe acest circuit se va desfasura si prima cursa din campionatul DTM, cursa din SuperTrofeo urmand sa aiba loc inaintea celei din campionatul DTM.

Competitia Lamborghini Blancpain Super Trofeo este realizata in parteneriat cu elvetienii de la Blancpain, care vor avea si un pilot inscris in cursa. Astfel, presedintele si seful consiliului de administratie al marcii de ceasuri Blancpain, Mark A. Hayek, va conduce un Lamborghini Gallardo LP 560-4 Super Trofeo si in sezonul competitional 2010, dupa ce a reusit in 2009 sa obtina patru victorii si a asigurat cea de-a doua pozitie in clasamentul general al pilotilor. Pirelli este cel de-al treilea partener al acestei serii competitionale monomarca, fabricantul de pneuri fiind si singurul furnizor oficial de anvelope pentru automobilele Lamborghini.

"Cel de-al doilea sezon al acestei competitii este plin de evenimente si abia astept sa urc la volan la prima proba, cea desfasurata pe circuitul Hockenheim.

Acest circuit este extrem de tehnic si foarte rapid. Sunt increzator in privinta rezultatelor si vom incerca sa imbunatatim performantele obtinute in sezonul precedent.", a declarat Marc A. Hayek.

Lamborghini Gallardo LP 560-4 Super Trofeo este echipat cu un motor V10 cu injectie directa stratificata care dezvolta 570 CP. Modelul este echipat cu tractiune integrala permanenta si beneficiaza de un sasiu modificat si de o caroserie usurata. Astfel, Lamborghini Blancpain Super Trofeo este singura competitie monomarca din lume in care concureaza doar modele cu tractiune integrala.

Via | Lamborghini

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru