Lansarea Hyundai Kona riscă să fie amânată: SUV-ul are întârzieri de producție din cauza unei greve a muncitorilor

de Daniel Popescu
Marti, 23.05.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lansarea lui Hyundai Kona planificată pentru vara acestui an ar putea fi amânată din cauza unor neînțelegeri cu muncitorii, care sunt nemulțumiți de planurile conducerii.

Hyundai este unul dintre puținii constructori care nu a lansat SUV-uri noi în ultima perioadă, iar acest lucru a afectat vânzările globale ale companiei.

Teoretic, lucrurile ar trebui să înceapă să se îndrepte începând din vara acestui an, când este planificată lansarea unui SUV de mici dimensiuni cunoscut sub numele de Hyundai Kona. De altfel, noul SUV a fost deja surprins în cadrul unor teste (foto), însă planurile celor de la Hyundai par acum să fie date peste cap.

Potrivit presei din Coreea de Sud, muncitorii Hyundai sunt în grevă din cauza unor neînțelegeri cu conducerea adminisrativă a constructorului. Problemele sunt legate de numărul orelor de muncă și de numărul de angajați alocați pentru producția lui Kona, însă punctul culminant a fost legat de decizia celor de la Hyundai de a realiza barele de protecție prin intermediul unor furnizori externi.

Hyundai afirmă că a luat această decizie cu scopul de a asigura eficiența și calitatea componentei, însă muncitorii sunt nemulțumiți că barele de protecție nu sunt realizate în cadrul uzinei.

În aceste condiții, un purtător e cuvânt al Hyundai a confirmat că planurile de producție pentru noul SUV sunt deja amânate.

Anterior, Hyundai a confirmat că intenționează să dezvolte și versiuni coupe pentru unele SUV-uri din gamă.

Via The Truth About Cars

Comentarii (2)

  • Sper că în pozele oficiale și în realitate să lase altă impresie, că din poza asta aș înclina să spun că pot să-l întârzie mai mult. Până îi schimbă fața aia nehotărâtă, haotică și aglomerată...
    4 3
  • @alex Asta urmeaza sa fie realitatea:

    http://www.autobild.de/bilder/neue-suvs-bis-2021-5425792.html#bild29
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru