Drivetest Mercedes-Benz Clasa G facelift (2012-prezent)

G350 3.0 211CP Aut
Mercedes-Benz Clasa G facelift (2012-prezent) zoom
de Sebastian Toma, Foto: Ciprian Mihai
Vineri, 31.07.2015
Legendar

Din când în când, avem ocazia să ne întâlnim cu adevărate legende, recunoscute în întreaga lume pentru rezultatele, capacitățile sau performanțele lor. În calitate de jurnaliști auto, cunoaștem piloți, ingineri și designeri celebri, iar creațiile unora dintre ei ajung legende la rândul lor. Mercedes-Benz G-Klasse este una dintre ele, iar simplu fapt că este o mașină produsă în aceeași formă și actualizată încontinuu în ultimii 35 de ani este un lucru uimitor la acest model.

Dar G-Klasse este mai mult decât un vehicul proiectat inițial pentru armată și vândut apoi și civililor, cum a fost cazul primului Hummer. Pentru că G-Klasse este un Mercedes-Benz, iar creatorii săi au reușit să-i insufle și trăsături specifice modelelor cu steaua pe capotă. Asta înseamnă că poți să mergi pe teren accidentat cu o mașină care are scaune ventilate, piele și lemn pe volan și un sistem modern de navigație. Totul fără a se face de rușine pe șosea sau să ajungă cu spoilerele sparte la prima ieșire de pe asfalt.

Încă n-am ajuns la partea interesantă despre G-Klasse: mașina are un caracter inconfundabil. Deși știi că nu-i cel mai prietenos cu mediul automobil pe care îl poți cumpăra și ești conștient că n-ai nevoie de el, ceva anume te face să zâmbești de fiecare dată când îl conduci și când îl privești. Îți dă încredere prin soliditatea pe care ți-o transmite și te face să te simți liber știind că poți ajunge cu el aproape oriunde.

Mercedes-Benz Clasa G facelift (2012-prezent)
G350 3.0 211CP Aut

  • Pret de pornire 90.737 €
  • Pret model testat 114.960 €
  • Taxa auto 1.625 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

G-Klasse are o singură motorizare diesel, un V6 de 2.987 centimetri cubi, care anunță 211 CP și 540 Nm. Propulsorul este oferit doar în compania transmisiei automate 7G-Tronic cu șapte trepte. Deși nu ar trebui să mai menționăm acest lucru pe un site auto, G-Klasse vine exclusiv cu tracțiune integrală, are reductor și beneficiază de trei diferențiale blocabile.

Motorizarea este antifonată destul de bine pentru un vehicul utilitar, fiind potrivit de silențioasă la ralanti și chiar în funcționare. După 3.000 de rotații pe minut, G350d face un sunet foarte plăcut la accelerarea cu pedala la fund. Acel sunet îți dă senzația că mașina este pe cale să absoarbă tot ce are în față și este acompaniat de reprize suprrinzătoare pentru un model de acest gabarit. G-Klasse diesel nu este vreo rachetă sol-sol, dar impresionează plăcut la accelerație în ciuda cifrelor anunțate.

Cutia de viteze schimbă treptele în mod imperceptibil și face viața la bord plăcută. Deși este posibil ca vechile G-uri, cu motoare diesel aspirate și transmisii manuale, să facă mult mai mulți kilometri decât variantele moderne ale acestui model, trebuie să recunoaștem că preferăm comoditatea asigurată de varianta actualizată a legendei germane.

Am fi dorit ca modelul german să fi primit, odată cu facelift-ul din 2012, o variantă mai nouă a diesel-ului de 3.0 litri disponibil în gama Mercedes-Benz. Cum ar fi unitatea V6 3.0 de 258 CP din oferta producătorului.

Consum

Mercedes-Benz anunță un consum mixt de 11.2 litri la sută pentru varianta diesel a lui G-Klasse.Consumul urban declarat este de 13.6 litri la sută, în timp ce regimul extra-urban anunță 9.8 litri la sută.

G-Klasse are un singur competitor comparabil, Jeep Wrangler Unlimited, care anunță un consum mixt mai mic, de 8.3 litri la sută în varianta diesel de 200 CP și cu tracțiune integrală.

Pe timpul zilei, în mediul urban, consumul variază între 13 și 17 litri la sută. Abia după ce se lasă seara putem spera la 10 litri la sută în București cu G-Klasse diesel. În afara orașului, off-roaderul german are un consum situat în jurul a 11 litri la sută, fără să fi depus eforturi speciale în conducerea economică în afară de respectarea limitelor de viteză și atingerea atentă a pedalei de accelerație. Coeficientul aerodinamic comparabil cu cel al unui dulap aduce un consum de carburant ridicat pe autostradă, G350d afișând un consum de 13 litri la sută la 130 km/h în ultima treaptă de viteză, la care are o turație de aproximativ 2.350 rpm. Vestea bună este că rezervorul de 96 de litri asigură o autonomie mai mult decât decentă pentru o mașină care consumă cel puțin 10 litri la sută pe oriunde merge.

Performanţe

G350d accelerează de la 0 la 100 km/h în 9.1 secunde și poate să atingă o viteză maximă de 175 km/h. Dacă vrei performanțe dinamice remarcabile de la un off-roader, Mercedes-Benz oferă chiar două variante AMG ale lui G-Klasse, ambele capabile să facă de rușine în linie dreaptă multe hot-hatch-uri moderne. Tot variantele de performanță ale lui G-Klasse sunt singurul motiv pentru care acest model nu are punctajul maxim la capitolul performanțe. Varianta diesel de 200 CP și cu transmisie automată a lui Jeep Wrangler nu îi face față lui G-Klasse la capitolul performanță.

În cazul variantei diesel, lucrurile nu stau atât de rău pe cât ai crede la prima vedere, pentru că G305d ne-a surprins plăcut de fiecare dată când am apăsat cu sete pedala de accelerație. Modelul german s-a dovedit a fi neașteptat de rapid la viteze de până la 150 km/h inclusiv. Sigur, nu se compară la reprize cu un SUV mare cu diesel de trei litri, peste 250 CP și transmisie automată cu opt trepte, dar off-roaderul se descurcă foarte bine la accelerare, deși cutia de viteze este setată pentru o rulare confortabilă.

Interior

Clanc! Un sunet metalic puternic te întâmpină când descui portierele lui G-Klasse. Este vorba de mecanismul de încuiere a portierelor, care sună precum o armă care este încărcată. N-am auzit până acum la nicio mașină un sunet la fel de puternic la această acțiune. Surprinderea mea nu s-a oprit aici, pentru că atunci când am închis ușa am avut senzația că am încuiat un seif.

Urcat la bord, m-am chinuit să-mi găsesc o poziție confortabilă la volan pe scaunele Designo îmbrăcate în piele perforată. Nu am reușit să-mi găsesc poziția preferată nici după mai multe încercări. Din fericire, reglajele sunt electrice și am putut să fac ajustări periodice în funcție de cum mă simțeam. Raza limitată de mișcare față-spate a scaunului șoferului ar putea deranja șoferii mai înalți de 1.80 metri. Vestea bună este că ai suficient spațiu pentru cap pentru toate cele cinci locuri din habitaclul lui G-Klasse.

Pe locurile din față am simțit o senzație aparentă de înghesuială, în special când m-am uitat la bordul mare și impunător și la cum este aranajată consola centrală. Am fost dezamăgit că n-am găsit un suport adecvat de pahar, singurul element de acest gen fiind la nivelul genunchilor pasagerului din dreapta, sub forma unui inel de metal în care este prinsă o plasă. Nepotrivit pentru un pahar de cafea, dar adecvat pentru o sticlă de plastic de 0.5 litri sau una chiar mai mare. Nu am reușit să gasesc la bord nici un loc în care să-mi țin cu ușurință telefonul mobil și să nu-mi zboare prin habitaclu sau, mai rău, pe geam, la o schimbare rapidă de direcție. Am pus aceste inconveniențe pe fondul unui design vechi de 35 de ani, gândit inițial pentru soldați, și adaptat treptat la necesitățile moderne.

Scaunele lui G-Klasse sunt confortabile și asigură un nivel corect de suport lateral. Poziția la volan este înaltă, iar comenzile reușesc să fie ergonomice după ce le înveți localizarea. Finisajele de la bord sunt solide, iar materialele folosite sunt de calitate, deși ai mereu senzația că ești într-un vehicul adaptat să fie premium, nu gândit din start să fie așa, lucru adevărat în cazul lui G-Klasse.

Portbagajul este mai mic decât ne-am fi așteptat, de 480 litri, dar există o plasă rezistentă în spatele banchetei care îți permite să umpli până la plafon spațiul respectiv fără teama că te vei trezi cu bagajele în brațe la o frână bruscă. Cei de la Mercedes-Benz au mers atât de departe încât au pus și pe ușa imensă a hayon-ului capitonajul din piele prezent pe fețele de uși. Acesta din urmă are un model care nu este tocmai atrăgător.

Preţ de achiziţie

G-Klasse pornește de la 90.700 de euro cu TVA inclus. Pe lângă acest preț, cumpărătorii mai trebuie să achite minimum 1.600 de euro timbrul de mediu, asta dacă aleg o variantă diesel precum cea testată de noi. Dintre off-roadere, G-Klasse este cea mai scumpă posibilitate disponibilă clienților care vor un off-roader nou în anul 2015. Este și printre puținele mașini din această clasă care mai sunt de vânzare în prezent. Mai mult decât atât, G350 are transmisie automată în standard, lucru pe care nu îl poți comanda la mai ieftinele Land Rover Defender și Iveco Massif, singurii rivali autentici ai G-ului, dar este opoțional la Jeep Wrangler Unlimited. Acesta din urmă este semnificativ mai ieftin decât modelul Mercedes-Benz, deși nu se bucură de materiale comparabile la interior.

G-Klasse vine cu acest preț atât prin faptul că aparține segmentului premium, cât și prin elementele tehnice costisitoare care-l formează. Este printre puținele off-roadere care au trei diferențiale blocabile, lucru prețuit doar de fanii înrăiți ai mersului pe teren accidentat. Iar dacă nu scoți G-Klasse-ul pe teren accidentat, l-ai cumpărat degeaba și ne pare rău pentru tine. Trebuie să menționăm și faptul că G-Klasse este unul dintre cele mai înalte autovehicule pentru pasageri de pe piață (1.95 metri înălțime), ceea ce va crea probleme în parcările subterane.

Trebuie să notăm că pentru mersul în oraș și pe șoselele patriei, există și opțiuni mai ieftine și mai confortabile care au veletăți off-road, atât de la Mercedes-Benz, cât și de la alți producători. Poate că nu vor avea caracterul lui G-Klasse, dar mai ieftine și mai confortabile vor fi cu siguranță.

Exemplarul din imaginile alăturate a costat aproape 115.000 de euro cu toate dotările opționale alese. Acestea din urmă îți aduc un nivel de confort demn de o mașină premium, net superior celui găsit în alte off-roadere.

 

Siguranţă

În mod surprinzător, Mercedes-Benz G-Klasse nu a fost testat niciodată de EuroNCAP în cei 36 de ani de carieră. Acest lucru a fost prilej de parodie pentru o reclamă, în care a fost simulat un crashtest cu G-Klasse.

Revenind la lucruri serioase, G-Klasse se bucură de airbag-uri frontale șofer și pasager, airbag-uri laterale față, windowbag-uri pentru locurile din față și lateral spate, senzori de răsturnare, ESP cu sistem de stabilizare a remorcii, ABS, sistem de asistență la frânarea de urgență, sistem de electronic de control al tracțiunii, sistem de frânare adaptive cu funcție Hold și asistent la pornirea în rampă.

În afară de sistem de frânare automată la impactul frontal iminent, G-Klasse a fost echipat cu aproape toate elementele uzuale de siguranță găsite pe un SUV premium. Remarcăm și un sistem de monitorizare a unghiului mort, care te avertizează sonor de fiecare dată când ești în pericolul de a acroșa vehiculele aflate în lateralele mașinii.

Ţinută de drum

Prin definiție, un model dedicat off-road-ului nu se simte bine pe șosea. G-Klasse nu face excepție, senzația de "suntem la un pas să ne răsturnăm" fiind amplificată de înălțimea la care stă șoferul și pasagerii săi. Asta înseamnă că pasagerii cărora li se face rapid rău de mașină vor suferi în G-Klasse dacă ești grăbit, pentru că mașina are un tangaj pronunțat la schimbarea de direcție, chiar și la viteze urbane.

În ciuda acestui comportament și a celor 2.5 tone din dotare, G-Klasse stă pe drum în mod admirabil pentru un vehicul care are caroseria pe șasiu. Sistemele electronice de siguranță intervin destul de repede dacă uiți ocazional la volanul cărui Mercedes-Benz te afli, dar dacă îl manevrezi cu bun simț vei descoperi că poți să mergi destul de repede cu un G-Klasse, cu toate că nu te vei apropia niciodată de un SUV mare pe o secțiune virajată. Felul în care se comportă această mașină pe drum mi-a dat emoții la primele viraje abordate cu puțin mai mult entuziasm, dar mi-a aprins o curiozitate de nestăvilit cu privire la cum se simte un G63 sau G65 AMG pe drum.

G-Klasse are o gardă la sol înaltă, suficientă să treacă peste obstacole fără să necesite o suspensie pneumatică, precum fac unele SUV-uri mari cu pretenții de off-road. Asta înseamnă că sunt și mai puține lucruri care se pot strica la suspensie pe teren accidentat, dar și că nivelul de confort nu este la fel ca la un SUV, ci precum într-un off-road. Adică nu vei avea senzația că mergi în puf, mașina se va zdruncina la gropi și denivelări, deși scaunele vor amortiza șocurile până să le percepi.

Direcția nu impresionează prin rapiditate, având o cursă mare de la stânga la dreapta, dar reușește să îți transmită informații despre starea drumului fără să-ți livreze în mâini și vibrațiile aferente.

Vizibilitate

Înălțimea la care este așezat șoferul lui G-Klasse și parbrizul foarte puțin înclinat asigură o vizibilitate excelentă în față, inclusiv la virajele strânse. Oglinzile laterale sunt suficiente pentru gabaritul mașinii, deși par mici și nu au forma dreptunghiulară sau pătrată pe care am fi dorit-o, ci sunt preluate de la E-Klasse și au inclusiv sistemul de avertizare care te anunță că ai un vehicul în unghiul mort.

Problemele de vizibilitate ale lui G-Klasse sunt în spate, unde luneta mică te împiedică să vezi exact unde se termină mașina, iar montanții C groși te încurcă la ieșirea din parcările în spic. Situația a fost remediată cu un set de senzori de parcare și o cameră video amplasată inteligent într-o poziție din care asigură și vizibilitate bună și este și greu de murdărit.

Tehnologie

Mercedes-Benz a avut de furcă cu partea tehnologică a lui G-Klasse. Pentru că este dificil să actualizezi o mașină proiectată acum vreo patru decenii la cerințele tehnologice ale Mileniului III.

G-Klasse are sistem de navigație cu ecran color, cameră video de marșarier montată într-un loc unde este chiar utilă, senzori de parcare, tempomat, un sistem audio performant (opțional - vă recomandăm cu căldură Harman Kardon) și dotări uzuale precum conexiune Bluetooth și USB, închidere centralizată și altele.

În comparație cu SUV-urile mari de pe piață, G-Klasse nu este la linie în materie de dotări. Dar când vine vorba de celelalte off-roadere de pe piață, adevăratele rivale ale acestei mașini, G-Klasse este vârful tehnologic al clasei. Singurul lucru pe care l-aș fi dorit să-l văd în G-Klasse și l-am regăsit pe SUV-urile mari de pe piață este setul de indicatoare specifice off-roaderelor: altimetru, martor de înclinare și clasica busolă. 

Design

Au trecut 36 de ani de când a fost lansat Mercedes-Benz G-Klasse pentru public. De atunci și până în prezent, G-Klasse a avut atât de puține actualizări estetice încât poate fi considerat neschimbat. Sigur, au apărut faruri cu Xenon, LED-uri pentru luminile de zi și blocurile optice frontale și posterioare au fost modificate la nivelul graficii interioare. Dar forma mașinii este neschimbată de la lansare.

În ciuda celor trei decenii și jumătate de lansare, G-Klasse nu arată a vechitură și se încadrează în felul său în secolul XXI. Acest lucru ne arată că un design simplu nu se demodează niciodată, deși are o alură mai "din topor" în lumea modernă.

În niciun caz nu putem spune că G-Klasse arată rău sau că este o mașină urâtă. Pentru că forma sa a trecut testul timpului și-l va trece în continuare, așa cum trece mașina peste denivelări cu cele trei diferențiale din dotare.

Nu ne-a placut

  • Interiorul este mai puțin spațios decât pare
  • Demultiplicare casetă direcție
  • Ruliu pe viraje
  • Poziție la volan ciudată
  • Spații depozitare interior
Date tehnice - Mercedes-Benz Clasa G facelift (2012-prezent) G350 3.0 211CP Aut
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
V
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
2987
Lungime mm
4672
Putere maxima CP (rpm)
211 (3400)
Latime mm
1760
Cuplu maxim Nm (rpm)
540 (1600)
Inaltime mm
1951
Viteza maxima km/h
175
Greutate kg
2570
Acceleratie 0-100 km/h s
9.1
Ampatament mm
2850
Tractiune
4x4
Volum rezervor litri
96
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
480
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Mercedes-Benz Clasa G facelift (2012-prezent)

Ultimele teste

Comentarii (6)

  • Scorpionul_negru
    O masina care se potriveste de minune undei garzi de corp. Nu imi imaginez rolul masinii astia decat asa. Un Maybach 62 S negru insotit de un G in spate plin de bodyguarzi. Masina ideala pt. asa ceva !
    Din cate stiu Casuneanu JR. cu Bugatti era insotit mereu de un G class.
    16 13
  • Pacat ca prietenul meu a schimbat motorul de 2 ori pe 350cdi bluetec... nu sunt deloc fiabile si nu recomand motorina romaneasca intr-un asa motor.
    Consider ca un 270cdi sau 320cdi ar fi mult mai reusite.
    Sau un motor pe benzina.
    13 17
  • @Geleu - ai tras concluzia perfecta! Seful meu are un ML350cdi tot bluetec de 3 ani si ceva si merge ceas si acum, nici nu stiu daca a ridicat vreodata capota pentru altceva decat sa-i puna lichid de parbriz (in afara de reviziile de normale), deci 350 bluetec sunt cele mai reusite motoare, nu?
    15 6
  • Scorpionul_negru
    @Stefi
    Depinde cum o nimeresti. Poti avea probleme frecvent cu ea sau poti merge linistit sute de mii de km. Cum ai norocul. Se pare ca prietenul lui Gelu a avut GHINION vb lui Iohanis.
    12 5
  • In sfarsit o masina adevarata off-road cu sasiu separat, punte rigida, adancime vad de 60 cm si trei diferentiale blocabile.
    O adevarata bruta ce rezista in aceeasi forma din 1979. As procura-o oricand in detrimentul unor struto-camile numite generic Suv-uri sau mai rau "jip"-uri.

    Felicitari pentru aceasta bomboana de test!!!
    17 0
  • Imi place cum AM compara performantele lui G350 cu cele ale Jeep-ului care costa sub 50.000 de euro. Peste 100.000 de euro pentru acceleratie de 9.1 este prea mult.
    Mai spun ca varianta AMG face de rusine multe hot-hatch-uri, dar cate hot-hatch-uri au vazut ei sa coste peste 145.000 de euro?
    7 9

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru